1 Dieu se souvint de Noé, de tous les animaux et de tout le bétail qui étaient avec lui dans l’arche; et Dieu fit passer un vent sur la terre, et les eaux s’apaisèrent. 2 Les sources de l’abîme et les écluses des cieux furent fermées, et la pluie ne tomba plus du ciel. 3 Les eaux se retirèrent de dessus la terre, s’en allant et s’éloignant, et les eaux diminuèrent au bout de cent cinquante jours. 4 Le septième mois, le dix-septième jour du mois, l’arche s’arrêta sur les montagnes d’Ararat. 5 Les eaux allèrent en diminuant jusqu’au dixième mois. Le dixième mois, le premier jour du mois, apparurent les sommets des montagnes. 6 Au bout de quarante jours, Noé ouvrit la fenêtre qu’il avait faite à l’arche. 7 Il lâcha le corbeau, qui sortit, partant et revenant, jusqu’à ce que les eaux eussent séché sur la terre. 8 Il lâcha aussi la colombe, pour voir si les eaux avaient diminué à la surface de la terre. 9 Mais la colombe ne trouva aucun lieu pour poser la plante de son pied, et elle revint à lui dans l’arche, car il y avait des eaux à la surface de toute la terre. Il avança la main, la prit, et la fit rentrer auprès de lui dans l’arche. 10 Il attendit encore sept autres jours, et il lâcha de nouveau la colombe hors de l’arche. 11 La colombe revint à lui sur le soir; et voici, une feuille d’olivier arrachée était dans son bec. Noé connut ainsi que les eaux avaient diminué sur la terre. 12 Il attendit encore sept autres jours; et il lâcha la colombe. Mais elle ne revint plus à lui. 13 L’an six cent un, le premier mois, le premier jour du mois, les eaux avaient séché sur la terre. Noé ôta la couverture de l’arche: il regarda, et voici, la surface de la terre avait séché. 14 Le second mois, le vingt-septième jour du mois, la terre fut sèche.

15 Alors Dieu parla à Noé, en disant: 16 Sors de l’arche, toi et ta femme, tes fils et les femmes de tes fils avec toi. 17 Fais sortir avec toi tous les animaux de toute chair qui sont avec toi, tant les oiseaux que le bétail et tous les reptiles qui rampent sur la terre: *Ge 1:22,28;9:1.qu’ils se répandent sur la terre, qu’ils soient féconds et multiplient sur la terre. 18 Et Noé sortit, avec ses fils, sa femme, et les femmes de ses fils. 19 Tous les animaux, tous les reptiles, tous les oiseaux, tout ce qui se meut sur la terre, selon leurs espèces, sortirent de l’arche. 20 Noé bâtit un autel à l’Éternel; il prit de toutes les bêtes *Lé 11.pures et de tous les oiseaux purs, et il offrit des holocaustes sur l’autel. 21 L’Éternel sentit une odeur agréable, et l’Éternel dit en son cœur: Je ne maudirai plus la terre, à cause de l’homme, *Ge 6:5.Pr 22:15.Mt 15:19.parce que les pensées du cœur de l’homme sont mauvaises dès sa *Pr 22:15.jeunesse; et je ne frapperai plus tout ce qui est vivant, comme je l’ai fait. 22 *Jé 33:20,25.Tant que la terre subsistera, les semailles et la moisson, le froid et la chaleur, l’été et l’hiver, le jour et la nuit ne cesseront point.

1 Dumnezeu Și-a adus aminte*Cap. 19:29.Exod 2:24.1 Sam. 2:19. de Noe, de toate viețuitoarele și de toate vitele care erau cu el în corabie și Dumnezeu*Exod 14:21. a făcut să sufle un vânt pe pământ, și apele s-au potolit. 2 Izvoarele adâncului și stăvilarele cerurilor au fost închise*Cap. 7:11. și ploaia*Iov 38:37. din cer a fost oprită. 3 Apele au scăzut de pe fața pământului, scurgându-se și împuținându-se și, după o sută cincizeci*Cap. 7:24. de zile, apele s-au micșorat. 4 În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munții Ararat. 5 Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munților. 6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra*Cap. 6:16. corabiei pe care o făcuse. 7 A dat drumul unui corb care a ieșit, ducându-se și întorcându-se până când au secat apele de pe pământ. 8 A dat drumul și unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe fața pământului. 9 Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-și pună piciorul și s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată fața pământului. Noe a întins mâna, l-a luat și l-a băgat la el în corabie. 10 A mai așteptat alte șapte zile și iarăși a dat drumul porumbelului din corabie. 11 Porumbelul s-a întors la el spre seară și iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ. 12 A mai așteptat alte șapte zile și a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el. 13 În anul șase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corabiei: s-a uitat și iată că fața pământului se uscase. 14 În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot.

15 Atunci, Dumnezeu a vorbit lui Noe și i-a zis: 16 „Ieși din corabie, tu*Cap. 7:13. și nevastă-ta, fiii tăi și nevestele fiilor tăi cu tine! 17 Scoate afară împreună cu tine toate*Cap. 7:15. viețuitoarele de tot felul, care sunt cu tine, atât păsările, cât și vitele și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mișune pe pământ, să crească*Cap. 1:22. și să se înmulțească pe pământ." 18 Și Noe a ieșit afară cu fiii săi, cu nevastă-sa și cu nevestele fiilor săi. 19 Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mișcă pe pământ, după soiurile lor, au ieșit din corabie. 20 Noe a zidit un altar Domnului, a luat din toate dobitoacele*Lev. 11. curate și din toate păsările curate și a adus arderi-de-tot pe altar. 21 Domnul a mirosit un miros*Lev. 1:9.2 Cor. 2:15.Efes. 5:2. plăcut și Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema*Cap. 3:17;6:17. pământul din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor*Cap. 6:5.Iov 14:4;15:14.Ps. 51:5.Ier. 17:9.Mat. 15:19.Rom. 1:31;3:23. din inima omului sunt rele din tinerețea lui, și nu voi mai lovi*Cap. 9:11,15. tot ce este viu, cum am făcut. 22 Cât va fi pământul*Is. 54:9., nu vor înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua*Ier. 33:20,25. și noaptea!"