Jób 7

1 Zdaliž nemá vyměřeného času člověk na zemi? A dnové jeho jako dnové nájemníka. 2 Jako služebník, kterýž touží po stínu, a jako nájemník, jenž očekává skonání díla svého: 3 Tak jsou mi dědičně přivlastněni měsícové marní, a noci plné trápení jsou mi odečteny. 4 Jestliže ležím, říkám: Kdy vstanu? A pomine noc? Tak pln bývám myšlení až do svitání. 5 Tělo mé odíno jest červy a strupem i prachem, kůže má puká se a rozpouští. 6 Dnové moji rychlejší byli nežli člunek tkadlce, nebo stráveni jsou bez prodlení. 7 Rozpomeň se, ó Pane, že jako vítr jest život můj, a oko mé že více neuzří dobrých věcí, 8 Aniž mne spatří oko, jenž mne vídalo. Oči tvé budou ke mně, a mne již nebude. 9 Jakož oblak hyne a mizí, tak ten, kterýž sstupuje do hrobu, nevystoupí zase, 10 Aniž se opět navrátí do domu svého, aniž ho již více pozná místo jeho. 11 Protož nemohuť já zdržeti úst svých, mluvím v ssoužení ducha svého, naříkám v hořkosti duše své. 12 Zdali jsem já mořem čili velrybem, že jsi mne stráží osadil? 13 Když myslím: Potěší mne lůže mé, poodejme naříkání mého postel má: 14 Tedy mne strašíš sny, a viděními děsíš mne, 15 Tak že sobě zvoluje zaškrcení duše má, a smrt nad život. 16 Mrzí mne, nebuduť déle živ. Poodstupiž ode mne, nebo marní jsou dnové moji. 17 Co jest člověk, že ho sobě tak vážíš, a že tak o něj pečuješ? 18 A že ho navštěvuješ každého jitra, a každé chvíle jej zkušuješ? 19 Dokudž se neodvrátíš ode mne, a nedáš mi aspoň polknouti mé sliny? 20 Zhřešil jsem, což mám učiniti, ó strážce lidský? Proč jsi mne položil za cíl sobě, tak abych sám sobě byl břemenem? 21 Nýbrž proč neodejmeš přestoupení mého, a neodpustíš nepravosti mé? Nebo již v zemi lehnu. Potom bys mne i pilně hledal, nebude mne.

Iov deznădăjduit

1 Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaș*Cap. 14:5,13,14.Ps. 39:4.

și zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.

2 Cum suspină robul după umbră,

cum își așteaptă muncitorul plata,

3 așa am eu parte de luni de durere*Cap. 29:2.,

și partea mea sunt nopți de suferință.

4 Mă culc și zic:

‘Când mă voi scula*Deut. 28:67. Cap. 17:12.?

Când se va sfârși noaptea?’

Și mă satur de frământări până în revărsatul zorilor.

5 Trupul mi se acoperă*Is. 14:11. cu viermi și cu o coajă pământoasă,

pielea-mi crapă și se desface.

6 Zilele mele*Cap. 9:25;16:22;17:11.Ps. 90:6;102:11;103:15;144:4.Is. 38:12;40:6.Iac. 4:14. zboară mai iuți decât suveica țesătorului,

se duc și nu mai am nicio nădejde!

7 Adu-Ți aminte, Dumnezeule, că viața mea*Ps. 78:39;89:47. este doar o suflare!

Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

8 Ochiul*Cap. 20:9. care mă privește nu mă va mai privi;

ochiul Tău mă va căuta și nu voi mai fi.

9 Cum se risipește norul și trece,

așa nu se va mai ridica cel ce se*2 Sam. 12:23. coboară în Locuința morților!

10 Nu se va mai întoarce în casa lui

și nu-și va mai cunoaște locul*Cap. 8:18;20:9.Ps. 103:16. în care locuia.

11 De aceea nu-mi*Ps. 39:1,9;40:9. voi ține gura,

ci voi vorbi în neliniștea inimii mele,

mă voi tângui*1 Sam. 1:10. Cap. 10:1. în amărăciunea sufletului meu.

12 Oare o mare sunt eu sau un balaur de mare,

de-ai pus strajă în jurul meu?

13 Când*Cap. 9:27. zic: ‘Patul mă va ușura,

culcușul îmi va alina durerile’,

14 atunci mă înspăimânți prin vise,

mă îngrozești prin vedenii.

15 Ah, aș vrea mai bine gâtuirea,

mai bine moartea decât aceste oase!

16 Le disprețuiesc*Cap. 10:1.!… Nu voi trăi în veci…

Lasă-mă*Cap. 10:20;14:6.Ps. 39:13., căci doar o suflare mi-i viața*Ps. 62:9.!

17 Ce este*Ps. 8:4;144:3.Evr. 2:6. omul ca să-Ți pese atât de mult de el,

ca să iei seama la el,

18 să-l cercetezi în toate diminețile

și să-l încerci în toate clipele?

19 Când vei înceta odată să mă privești?

Când îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

20 Dacă am păcătuit, ce pot să-Ți fac, Păzitorul*Ps. 36:6. oamenilor?

Pentru ce m-ai pus*Cap. 16:12.Ps. 21:12.Plâng. 3:12. țintă săgeților Tale,

de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

21 Pentru ce nu-mi ierți păcatul

și pentru ce nu-mi uiți fărădelegea?

Căci voi adormi în țărână

și, când mă vei căuta, nu voi mai fi!"