1 Èlověk narozený z ženy jest krátkého věku a plný lopotování. 2 Jako květ vychází a podťat bývá, a utíká jako stín, a netrvá. 3 A však i na takového otvíráš oko své, a mne uvodíš k soudu s sebou. 4 Kdo toho dokáže, aby čistý z nečistého pošel? Ani jeden. 5 Poněvadž vyměřeni jsou dnové jeho, počet měsíců jeho u tebe, a cíles jemu položil, kterýchž by nepřekračoval: 6 Odvrať se od něho, ať oddechne sobě, a zatím aby přečekal jako nájemník den svůj. 7 O stromu zajisté jest naděje, by i podťat byl, že se zase zotaví, a výstřelek jeho nevyhyne, 8 By se pak i sstaral v zemi kořen jeho, a v prachu již jako umřel peň jeho: 9 Avšak jakž počije vláhy, zase se pučí, a zahustí jako keř. 10 Ale člověk umírá, mdlobou přemožen jsa, a když vypustí duši člověk, kam se poděl? 11 Jakož ucházejí vody z jezera, a řeka opadá a vysychá: 12 Tak člověk, když lehne, nevstává zase dotud, dokudž nebes stává. Nebývajíť vzbuzeni lidé, aniž se probuzují ze sna svého. 13 Ó kdybys mne v hrobě schoval, a skryl mne, dokudž by nebyl odvrácen hněv tvůj, ulože mi cíl, abys se rozpomenul na mne. 14 Když umře člověk, zdaliž zase ožive? Po všecky tedy dny vyměřeného času svého očekávati budu, až přijde proměna při mně. 15 Zavoláš, a já se ohlásím tobě, díla rukou svých budeš žádostiv, 16 Ačkoli nyní kroky mé počítáš, aniž shovíváš hříchům mým, 17 Ale zapečetěné maje jako v pytlíku přestoupení mé, ještě přikládáš k nepravosti mé. 18 Jistě že jako hora padnuc, rozdrobuje se, a skála odsedá z místa svého, 19 Jako kamení stírá voda, a povodní zachvacuje, což z prachu zemského samo od sebe roste: tak i ty naději člověka v nic obracíš. 20 Přemáháš jej ustavičně, tak aby odjíti musil; proměňuješ tvář jeho, a propouštíš jej. 21 Budou-li slavní synové jeho, nic neví; pakli v potupě, nic o ně nepečuje. 22 Toliko tělo jeho, dokudž živ jest, bolestí okouší, a duše jeho v něm kvílí.
Domínio Público. Esta tradução bíblica de domínio público é trazida a você por cortesia de eBible.org.
1 Omul născut din femeie are viața scurtă, dar plinăCap. 5:7.Ecl. 2:23. de necazuri.
2 Se nașteCap. 8:9.Ps. 90:5,6,9;102:11;103:15;144:4.Is. 40:6.Iac. 1:10,11;4:14.1 Pet. 1:24. și e tăiat ca o floare;
fuge și piere ca o umbră.
3 Și asupra luiPs. 144:3. ai Tu ochiul deschis!
Și pe mine mă tragiPs. 143:2. la judecată cu Tine!
4 Cum ar puteaGen. 5:3.Ps. 51:5.Ioan 3:6.Rom. 5:12.Efes. 2:3. să iasă dintr-o ființă necurată un om curat?
Nu poate să iasă niciunul.
5 DacăCap. 7:1. zilele lui sunt hotărâte,
dacă i-ai numărat lunile,
dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,
6 întoarce-ȚiCap. 7:16,19;10:20.Ps. 39:13. măcar privirile de la el și dă-i răgaz,
să aibă măcar bucuria pe care o are simbriașulCap. 7:1. la sfârșitul zilei.
7 Un copac și tot are nădejde,
căci, când este tăiatVers. 14., odrăslește din nou
și iar dă lăstari.
8 Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ,
când îi piere trunchiul în țărână,
9 înverzește iarăși de mirosul apei
și dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
10 Dar omul, când moare, rămâne întins.
Omul, când își dă sufletul, unde mai este?
11 Cum pier apele din lacuri
și cum seacă și se usucă râurile,
12 așa se culcă și omul și nu se mai scoală;
câtPs. 102:26.Is. 51:6;65:17;66:22.Fapte 3:21.Rom. 8:20.2 Pet. 3:7,10,11.Apoc. 20:11;21:1. vor fi cerurile, nu se mai deșteaptă
și nu se mai scoală din somnul lui.
13 Ah, de m-ai ascunde în Locuința morților,
de m-ai acoperi până-Ți va trece mânia
și de mi-ai rândui o vreme când Îți
vei aduce iarăși aminte de mine!
14 Dacă omul, odată mort, ar putea să mai învieze,
așCap. 13:15. mai trage nădejde în tot timpul suferințelor mele,
pânăVers. 7. mi se va schimba starea în care mă găsesc.
15 Atunci m-aiCap. 13:22. chema și Ți-aș răspunde
și Ți-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.
16 Dar astăzi îmi numeriCap. 10:6,14;13:27;31:4;34:21.Ps. 56:8;139:1-3.Prov. 5:21.Ier. 32:19. pașii,
ai ochiul asupra păcatelor mele;
17 călcările mele de legeDeut. 32:34.Osea 13:12. sunt pecetluite într-un mănunchi
și născocești fărădelegi în sarcina mea.
18 Cum se prăbușește muntele și piere,
cum piere stânca din locul ei,
19 cum este mâncată piatra de ape
și cum este luat pământul de râu,
așa nimicești Tu nădejdea omului.
20 Îl urmărești întruna și se duce;
Îi schimonosești fața și apoi îi dai drumul.
21 De ajung fiii lui la cinste, elEcl. 9:5.Is. 63:16. nu știe nimic;
de sunt înjosiți, habar n-are.
22 Numai pentru el simte durere în trupul lui,
numai pentru el simte întristare în sufletul lui."
/images/a/WG5FS9VaSWVnVmV3VI8yP)
/images/a/Tcg2NiV7ce24OT6kCIQGR)