1 (O cîntare. Un psalm al fiilor lui Core. Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat cu flautul. O cîntare a lui Heman, Ezrahitul.) Doamne, Dumnezeul mîntuirii mele! Zi şi noapte strig înaintea Ta!

2 S'ajungă rugăciunea mea înaintea Ta! Ia aminte la cererile mele;

3 căci mi s'a săturat sufletul de rele, şi mi se apropie viaţa de locuinţa morţilor.

4 Sînt pus în rîndul celor ce se pogoară în groapă, sînt ca un om, care nu mai are putere.

5 Stau întins printre cei morţi, ca cei ucişi şi culcaţi în mormînt, de cari nu-Ţi mai aduci aminte, şi cari sînt despărţiţi de mîna Ta.

6 M'ai aruncat în groapa cea mai de jos, în întunerec, în adîncuri.

7 Mînia Ta mă apasă, şi mă năpădeşti cu toate valurile Tale. -

8 Ai îndepărtat dela mine pe toţi prietenii mei, m'ai făcut o pricină de scîrbă pentru ei; sînt închis şi nu pot să ies.

9 Mi se topesc ochii de suferinţă; în toate zilele Te chem, Doamne, şi-mi întind mînile spre Tine!

10 Oare pentru morţi faci Tu minuni? Sau se scoală morţii să Te laude? -

11 Se vorbeşte de bunătatea Ta în mormînt, şi de credincioşia Ta în Adînc?

12 Sînt cunoscute minunile Tale în întunerec, şi dreptatea Ta în ţara uitării?

13 Doamne, eu îşi cer ajutorul, şi dimineaţa rugăciunea mea se înalţă la Tine.

14 Pentruce, Doamne, lepezi sufletul meu? Pentruce îmi ascunzi Faţa Ta?

15 Din tinereţă, sînt nenorocit şi trag să mor, sînt cuprins de spaimele Tale, şi nu ştiu ce să mai fac.

16 Mînia Ta trece peste mine, spaimele Tale mă nimicesc de tot.

17 Ele mă înconjoară toată ziua, ca nişte ape, mă înfăşoară toate deodată.

18 Ai depărtat dela mine pe prieteni şi tovarăşi; şi cei de aproape ai mei s'au făcut nevăzuţi.

1 Maskil (cantique) d'Héman l'Ezrachite. Éternel, Dieu de ma délivrance, je crie jour et nuit devant toi.

2 Que ma prière parvienne en ta présence; incline ton oreille à mon cri.

3 Car mon âme est rassasiée de maux, et ma vie touche au séjour des morts.

4 Je suis compté parmi ceux qui descendent dans la fosse; je suis comme un homme sans vigueur,

5 Gisant parmi les morts, tel que les blessés à mort, qui sont couchés dans le tombeau, dont tu ne te souviens plus, et qui sont séparés de ta main.

6 Tu m'as mis dans la fosse la plus basse, dans les lieux ténébreux, dans les abîmes.

7 Ta colère pèse sur moi, et tu m'accables de tous tes flots. (Sélah.)

8 Tu as éloigné de moi ceux que je connais; tu m'as rendu pour eux un objet d'horreur; je suis enfermé et je ne puis sortir.

9 Mon oeil se consume par l'affliction; je t'invoque, ô Éternel, tous les jours; j'étends mes mains vers toi.

10 Feras-tu quelque merveille pour les morts? Ou les trépassés se lèveront-ils pour te louer? (Sélah.)

11 Annoncera-t-on ta bonté dans le tombeau, et ta fidélité dans l'abîme?

12 Connaîtra-t-on tes merveilles dans les ténèbres, et ta justice dans la terre d'oubli?

13 Et moi, Éternel, je crie à toi; ma prière te prévient dès le matin.

14 Éternel, pourquoi rejettes-tu mon âme, et me caches-tu ta face?

15 Je suis affligé et comme expirant dès ma jeunesse; je suis chargé de tes terreurs, je suis éperdu.

16 Tes fureurs ont passé sur moi; tes épouvantes me tuent.

17 Elles m'environnent comme des eaux chaque jour; elles m'enveloppent toutes à la fois.

18 Tu as éloigné de moi amis et compagnons; ceux que je connais, ce sont les ténèbres.