1 Cînd Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în ţara în care vei intra şi o vei lua în stăpînire, şi va izgoni dinaintea ta multe neamuri: pe Hetiţi, pe Ghirgasiţi, pe Amoriţi, pe Cananiţi, pe Fereziţi, pe Heviţi şi pe Iebusiţi, şapte neamuri mai mari la număr şi mai puternice decît tine;
2 cînd Domnul, Dumnezeul tău, ţi le va da în mîni, şi le vei bate, să le nimiceşti cu desăvîrşire, să nu închei legămînt cu ele, şi să n'ai milă de ele.
3 Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fiii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fiii tăi;
4 căci ar abate dela Mine pe fiii tăi, şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul S'ar aprinde de mînie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.
5 Dimpotrivă, iată cum să vă purtaţi cu ele: să le surpaţi altarele, să le sfărîmaţi stîlpii idoleşti, să le tăiaţi pomii închinaţi dumnezeilor lor şi să ardeţi în foc chipurile lor cioplite.
6 Căci tu eşti un popor sfînt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te -a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pămîntului.
7 Nu doar pentrucă întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S'a alipit Domnul de voi şi v'a ales, căci voi sînteţi cel mai mic dintre toate popoarele.
8 Ci, pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurămîntul pe care l -a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v'a scos Domnul cu mîna Lui puternică, şi v'a izbăvit din casa robiei, din mîna Lui Faraon, împăratul Egiptului.
9 Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legămîntul şi îndurarea pînă la al miilea neam de oameni faţă de cei ce -L iubesc şi păzesc poruncile Lui.
10 Dar răsplăteşte îndată pe cei ce -L urăsc, şi -i perde; nu dă nici o păsuire celui ce -L urăşte, ci -i răsplăteşte îndată.
11 De aceea păzeşte poruncile, legile şi rînduielile pe cari ţi le dau azi, şi împlineşte-le.
12 Dacă veţi asculta aceste porunci, dacă le veţi păzi şi împlini, Domnul, Dumnezeul tău, va ţinea faţă de tine legămîntul şi îndurarea cu care S'a jurat părinţilor tăi.
13 El te va iubi, te va binecuvînta şi te va înmulţi; va binecuvînta rodul trupului tău şi rodul pămîntului tău, grîul tău, mustul şi untdelemnul tău, rodul cirezilor tale de vite şi rodul turmelor tale de oi, în ţara pe care a jurat părinţilor tăi că ţi -o va da.
14 Vei fi binecuvîntat mai mult decît toate popoarele; şi la tine nu va fi nici bărbat, nici femeie stearpă, nici vită stearpă în turmele tale.
15 Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ţi va trimete niciuna din acele molime rele din Egipt pe cari le cunoşti, ci va lovi cu ele pe toţi ceice te urăsc.
16 Să nimiceşti toate popoarele pe cari ţi le va da în mînă Domnul, Dumnezeul tău; să n'arunci nici o privire de milă spre ele, şi să nu slujeşti dumnezeilor lor, căci aceasta va fi o cursă pentru tine.
17 Poate că vei zice în inima ta: ,,Neamurile acestea sînt mai mari la număr decît mine; cum voi putea să le izgonesc?``
18 Să nu te temi de ele. Adu-ţi aminte ce a făcut Domnul, Dumnezeul tău, lui Faraon şi întregului Egipt;
19 adu-ţi aminte de marile încercări pe cari ţi le-au văzut ochii, de minunile şi semnele, de mîna tare şi de braţul întins, cu cari te -a scos Domnul, Dumnezeul tău. Aşa va face Domnul, Dumnezeul tău, tuturor popoarelor de cari te temi.
20 Domnul, Dumnezeul tău, va trimete chiar şi vespii bondăreşti împotriva lor pînă la deplina nimicire a celor ce vor scăpa şi se vor ascunde de tine.
21 Să nu te înspăimînţi de ei; căci Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău, Dumnezeul cel mare şi înfricoşat.
22 Şi Domnul, Dumnezeul tău, va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta: nu le vei putea nimici îndată, ca să nu se înmulţească fiarele cîmpului împotriva ta.
23 Dar Domnul, Dumnezeul tău, le va da în mîna ta; şi le va pune cu totul pe fugă, pînă vor fi nimicite.
24 Pe împăraţii lor îi va da în mînile tale, şi le vei şterge numele de subt ceruri; niciunul din aceste popoare nu va putea să stea împotriva ta, pînă le vei nimici.
25 Chipurile cioplite ale dumnezeilor lor să le ardeţi în foc. Să nu pofteşti şi să nu iei pentru tine argintul şi aurul de pe ele, ca nu cumva aceste lucruri să ajungă pentru tine o cursă; căci ele sînt o urîciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.
26 Să nu aduci nici un lucru urîcios în casa ta, ca să nu fii nimicit cu desăvîrşire, tu şi lucrul acela; să-ţi fie groază de el ,să-ţi fie scîrbă de el, căci este un lucru blestemat.
1 "耶和华你的 神领你进入你要去得为业的地, 从你面前赶走许多民族, 就是赫人、革迦撒人、亚摩利人、迦南人、比利洗人、希未人、耶布斯人, 共七个比你又大又强的民族。
2 耶和华你的 神把他们交给你, 你打败了他们的时候, 你要完全毁灭他们, 不可与他们立约, 也不可恩待他们。
3 不可与他们通婚, 不可把你的女儿嫁给他们的儿子, 也不可为你的儿子娶他们的女儿。
4 因为他必使你的儿子离开我, 去事奉别的神, 以致耶和华向你们发烈怒, 就快快地把你们消灭。
5 你们却要这样待他们: 拆毁他们的祭坛, 打碎他们的神柱, 砍下他们的亚舍拉, 用火焚烧他们的雕像。
6 "因为你是归耶和华你的 神作圣洁的子民的; 耶和华你的 神从地上的万族中, 拣选了你作他自己的产业, 自己的子民。
7 耶和华喜爱你们, 拣选你们, 并不是因为你们的人数比别的民族多, 其实你们的人数在万族中是最少的;
8 而是因为耶和华对你们的爱, 又因为他遵守他向你们的列祖所起的誓, 他才用大能的手把你们领出来, 把你们从为奴之家, 从埃及王法老的手里拯救出来。
9 所以你要知道耶和华你的 神, 他是 神, 是信实可靠的 神; 他向爱他和守他诫命的人, 守约并且施慈爱, 直到千代。
10 但向恨他的人, 却要当面报应他们, 把他们灭尽; 恨他的, 他都要当面报应他, 决不迟延。
11 所以你要谨守遵行我今日吩咐你的诫命、律例和典章。
12 "如果你们听从这些典章, 并且谨守遵行这一切, 耶和华你的 神就必照着他向你的列祖所起的誓, 向你守约并且施慈爱。
13 他必爱你, 赐福与你, 使你人数增多, 也必在他向你的列祖起誓应许给你的地上, 赐福与你身所生的, 你地所产的, 使你的五谷、酒、油, 以及牛犊和羊羔增产。
14 你必蒙福胜过万民; 在你中间没有不能生育的男女, 也没有不能生殖的牲畜。
15 耶和华必使一切病症离开你; 你所知埃及各种的恶疾, 他决不加在你身上, 却加在一切恨你的人身上。
16 耶和华你的 神交给你的所有民族, 你都要把他们消灭; 你的眼不可怜惜他们; 你也不可事奉他们的神, 因为这必成为你的网罗。
17 "如果你心里说: ‘这些国的人比我多, 我怎能把他们赶出去呢?’
18 你不要怕他们, 只要牢牢地记住, 耶和华你的 神向法老和全埃及所行的事,
19 就是你亲眼看见的大试验、神迹、奇事、大能的手和伸出来的膀臂, 这都是耶和华你的 神领你出来的时候使用的; 耶和华你的 神也必照样待你惧怕的所有民族。
20 耶和华你的 神还要打发大黄蜂飞到他们中间, 直到那些残存躲藏起来的人, 都从你面前消灭为止。
21 你不要因他们惊慌, 因为耶和华你的 神是在你们中间, 他是大而可畏的 神。
22 耶和华你的 神必把这些国的民, 从你面前渐渐赶出去; 你不可以把他们迅速地灭尽, 恐怕田间的野兽多起来害你。
23 耶和华你的 神必把他们交在你面前, 使他们大起扰乱, 直到他们全被消灭。
24 他也必把他们的君王交在你的手中, 你必使他们的名从天下消灭; 必没有一人能在你面前站立得住, 直到你把他们都消灭了。
25 他们的神像, 你们要用火焚烧; 神像上的金银, 你不可贪爱, 也不可据为己有, 免得你因此陷入网罗; 因为这是耶和华你的 神厌恶的。
26 可厌恶的物, 你不可带进家里去, 免得你与那物一样成了当毁灭的; 你要非常憎恨它, 十分厌恶它, 因为这是当毁灭的物。"