1 Dupăce Domnul, Dumnezeul tău, va nimici toate neamurile acelea a căror ţară ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău, dupăce le vei izgoni şi vei locui în cetăţile şi în casele lor,
2 să desparţi trei cetăţi în mijlocul ţării pe care ţi -o dă în stăpînire Domnul, Dumnezeul tău.
3 Să faci drumuri, şi să împarţi în trei părţi ţinutul ţării pe care ţi -o va da ca moştenire Domnul, Dumnezeul tău. Să faci aşa, pentruca orice ucigaş să poată fugi în cetăţile acestea.
4 Legea aceasta să fie pentru ucigaşul care va fugi acolo ca să-şi scape viaţa, cînd va omorî fără voie pe aproapele său, fără să -i fi fost vrăjmaş mai înainte.
5 Aşa, de pildă, un om se va duce să taie lemne în pădure cu un alt om; ridică securea cu mîna, ca să taie copacul, ferul scapă din coadă, loveşte pe tovarăşul său, şi -l omoară. Atunci el să fugă într'una din cetăţile acestea ca să-şi scape viaţa;
6 pentru ca nu cumva răsbunătorul sîngelui, aprins de mînie şi urmărind pe ucigaş, să -l ajungă, fiind prea lung drumul, şi să lovească de moarte pe cel ce nu era vinovat de moarte, fiindcă mai înainte nu fusese vrăjmaş aproapelui său.
7 De aceea îţi dau porunca aceasta: Să desparţi trei cetăţi.
8 Cînd Domnul, Dumnezeul tău, îţi va lărgi hotarele, cum a jurat părinţilor tăi, şi-ţi va da toată ţara pe care a făgăduit părinţilor tăi că ţi -o va da,
9 -numai să păzeşti şi să împlineşti toate aceste porunci pe cari ţi le dau astăzi, ca să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, şi să umbli totdeauna pe căile Lui-atunci să mai adaugi trei cetăţi la cele trei,
10 pentruca să nu fie vărsat sîngele celui nevinovat în mijlocul ţării pe care ţi -o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău, şi astfel să fii vinovat de omor.
11 Dar dacă un om fuge într'una din aceste cetăţi, dupăce a întins laţuri aproapelui său din vrăjmăşie împotriva lui, dupăce s'a aruncat asupra lui şi l -a lovit aşa încît i -a pricinuit moartea,
12 bătrînii din cetatea lui să trimeată să -l prindă şi să -l dea în mînile răzbunătorului sîngelui, ca să moară.
13 Să n'ai milă de el, şi să ştergi din Israel sîngele celui nevinovat, ca să fii fericit.
14 Să nu muţi hotarele aproapelui tău, puse de strămoşii tăi, în moştenirea pe care vei avea -o în ţara pe care ţi -o dă în stăpînire Domnul, Dumnezeul tău.
15 Un singur martur nu va fi deajuns împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat oarecare; un fapt nu va putea fi întemeiat decît pe mărturia a doi sau trei marturi.
16 Cînd un martor mincinos se va ridica împotriva cuiva ca să -l învinuiască de vreo nelegiuire,
17 cei doi oameni cu pricina să se înfăţişeze înaintea Domnului, înaintea preoţilor şi judecătorilor cari vor fi atunci în slujbă.
18 Judecătorii să facă cercetări amănunţite. Dacă se va afla că martorul acela este un martor mincinos, şi că a făcut o mărturisire mincinoasă împotriva fratelui său,
19 atunci să -i faceţi cum avea el de gînd să facă fratelui său. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.
20 În felul acesta, ceilalţi vor auzi şi se vor teme, şi nu se va mai face o faptă aşa de nelegiuită în mijlocul tău.
21 Să n'ai nici o milă, ci să ceri: viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mînă pentru mînă, picior pentru picior.
1 "耶和华你的 神把列国的民剪除了, 耶和华你的 神把他们的地赐给了你, 你赶走了那些国民, 住在他们的城市和房屋以后,
2 你就要在耶和华你的 神赐给你得为业的地上, 为自己分别三座城。
3 你要为自己预备道路, 又要把耶和华你的 神给你作产业的地分为三区, 使误杀人的可以逃到那里去。
4 "误杀人的逃到那里, 就可以存活, 规例是这样: 无意杀了人, 彼此又素无仇恨的,
5 譬如他和邻舍同进森林砍伐树木, 他手里挥着斧子砍伐树木的时候, 斧头竟脱了把, 落在邻舍身上, 以致那人死了, 他就可以逃到这些城中的一座去, 这样他就可以活命,
6 免得报血仇的, 心中怒火如焚的时候, 追赶那误杀人的, 因为路途长远, 就追上了他, 把他杀死; 其实他没有该死的罪, 因为他和那人素无仇恨。
7 因此我吩咐你: ‘你要为自己分别三座城。’
8 如果耶和华你的 神照着他向你列祖起过的誓, 扩张你的境界, 把他应许赐给你列祖的全地, 都赐给了你,
9 如果你谨守遵行我今日吩咐你的这一切诫命, 爱耶和华你的 神, 常常行他的道路, 你就要在这三座城以外, 再加添三座城;
10 免得无辜人的血, 流在耶和华你的 神要赐给你作产业的地上, 以致流人血的罪归在你身上。
11 "但是, 如果有人恨他的邻舍, 埋伏着等他, 起来攻击他, 把他杀死了, 然后逃到这些城中的一座;
12 他本城的长老要派人去, 把他从那里带出来, 交在报血仇的人手中, 好把他处死。
13 你的眼睛不可顾惜他, 却要把流无辜人的血的罪从以色列中除掉, 好使你平安无事。
14 "在耶和华你的 神要赐给你承受为业的地上, 不可挪移你邻舍的地界, 因为那是先人立定的。
15 "人无论有什么过错, 或是犯了什么罪恶, 不可凭着一个见证人的指证, 总要凭着两个见证人的口供, 或是三个见证人的口供, 才可以确定。
16 如果有强横的见证人起来, 指证某人作恶,
17 那么, 两个彼此争讼的人, 就要站在耶和华面前, 和当时在职的祭司与审判官面前。
18 审判官要仔细查问; 如果见证人是个假证人, 作假见证陷害自己的兄弟,
19 你们就要像他想怎样对待自己的兄弟一样对待他, 这样, 你就把那恶从你们中间除掉。
20 其余的人听见了, 就必害怕, 不敢再在你中间行这样的恶事了。
21 你的眼睛不可顾惜, 要以命偿命, 以眼还眼, 以牙还牙, 以手还手, 以脚还脚。"