1 A minha alma tem tédio à minha vida;

darei livre curso à minha queixa,

falarei com amargura da minha alma.

2 Direi a Deus: Não me condenes;

faze-me saber por que contendes comigo.

3 Parece-te bem que me oprimas,

que rejeites a obra das tuas mãos

e favoreças o conselho dos perversos?

4 Tens tu olhos de carne?

Acaso, vês tu como vê o homem?

5 São os teus dias como os dias do mortal?

Ou são os teus anos como os anos de um homem,

6 para te informares da minha iniquidade

e averiguares o meu pecado?

7 Bem sabes tu que eu não sou culpado;

todavia, ninguém há que me livre da tua mão.

8 As tuas mãos me plasmaram e me aperfeiçoaram,

porém, agora, queres devorar-me.

9 Lembra-te de que me formaste como em barro;

e queres, agora, reduzir-me a pó?

10 Porventura, não me derramaste como leite

e não me coalhaste como queijo?

11 De pele e carne me vestiste

e de ossos e tendões me entreteceste.

12 Vida me concedeste na tua benevolência,

e o teu cuidado a mim me guardou.

13 Estas coisas, as ocultaste no teu coração;

mas bem sei o que resolveste contigo mesmo.

14 Se eu pecar, tu me observas;

e da minha iniquidade não me perdoarás.

15 Se for perverso, ai de mim!

E, se for justo, não ouso levantar a cabeça,

pois estou cheio de ignomínia

e olho para a minha miséria.

16 Porque, se a levanto, tu me caças como a um leão feroz

e de novo revelas poder maravilhoso contra mim.

17 Tu renovas contra mim as tuas testemunhas

e multiplicas contra mim a tua ira;

males e lutas se sucedem contra mim.

18 Por que, pois, me tiraste da madre?

Ah! Se eu morresse antes que olhos nenhuns me vissem!

19 Teria eu sido como se nunca existira

e já do ventre teria sido levado à sepultura.

20 Não são poucos os meus dias?

Cessa, pois, e deixa-me,

para que por um pouco eu tome alento,

21 antes que eu vá para o lugar de que não voltarei,

para a terra das trevas e da sombra da morte;

22 terra de negridão, de profunda escuridade,

terra da sombra da morte e do caos,

onde a própria luz é tenebrosa.

1 M'am desgustat de viaţă! Voi da drum slobod plîngerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.2 Eu zic lui Dumnezeu: ,Nu mă osîndi! Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine!3 Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mînilor Tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi?4 Oare ai ochi de carne, sau vezi cum vede un om?5 Zilele Tale sînt ca zilele omului, şi anii Tăi ca anii lui,6 ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,7 cînd ştii bine că nu sînt vinovat, şi că nimeni nu mă poate scăpa din mîna Ta?8 Mînile Tale m'au făcut şi m'au zidit, ele m'au întocmit în întregime... Şi Tu să mă nimiceşti!9 Adu-Ţi aminte că Tu m'ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci în ţărînă?10 Nu m'ai muls ca laptele?11 M'ai îmbrăcat cu piele şi carne, m'ai ţesut cu oase şi vine;12 mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m'ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.13 Iată totuş ce ascundeai în inima Ta, iată, ştiu acum, ce aveai de gînd:14 că, dacă păcătuiesc, să mă pîndeşti, şi să nu-mi ierţi fărădelegea.15 Dacă sînt vinovat, vai de mine! Dacă sînt nevinovat, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de ruşine şi cufundat în ticăloşia mea.16 Şi dacă îndrăznesc să -l ridic, mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat,17 Îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îţi creşte mînia împotriva mea, şi mă năpădeşti cu o droaie de nenorociri.18 Pentruce m'ai scos din pîntecele mamei mele? O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!19 Aş fi ca şi cum n'aş fi fost, şi din pîntecele mamei mele aş fi trecut în mormînt!20 Nu sînt zilele mele destul de puţine? Să mă lase dar, să plece dela mine, şi să răsuflu puţin,21 înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,22 în ţara întunerecului şi a umbrei morţii, în ţara negurii adînci, unde domneşte umbra morţii şi neorînduiala, şi unde lumina este ca întunerecul!``