1 Então, respondeu Jó:

2 Tenho ouvido muitas coisas como estas;

todos vós sois consoladores molestos.

3 Porventura, não terão fim essas palavras de vento?

Ou que é que te instiga para responderes assim?

4 Eu também poderia falar como vós falais;

se a vossa alma estivesse em lugar da minha,

eu poderia dirigir-vos um montão de palavras

e menear contra vós outros a minha cabeça;

5 poderia fortalecer-vos com as minhas palavras,

e a compaixão dos meus lábios abrandaria a vossa dor.

6 Se eu falar, a minha dor não cessa;

se me calar, qual é o meu alívio?

7 Na verdade, as minhas forças estão exaustas;

tu, ó Deus, destruíste a minha família toda.

8 Testemunha disto é que já me tornaste encarquilhado,

a minha magreza já se levanta contra mim

e me acusa cara a cara.

9 Na sua ira me despedaçou e tem animosidade contra mim;

contra mim rangeu os dentes

e, como meu adversário, aguça os olhos.

10 Homens abrem contra mim a boca,

com desprezo me esbofeteiam,

e contra mim todos se ajuntam.

11 Deus me entrega ao ímpio

e nas mãos dos perversos me faz cair.

12 Em paz eu vivia, porém ele me quebrantou;

pegou-me pelo pescoço e me despedaçou;

pôs-me por seu alvo.

13 Cercam-me as suas flechas,

atravessa-me os rins, e não me poupa,

e o meu fel derrama na terra.

14 Fere-me com ferimento sobre ferimento,

arremete contra mim como um guerreiro.

15 Cosi sobre a minha pele o cilício

e revolvi o meu orgulho no pó.

16 O meu rosto está todo afogueado de chorar,

e sobre as minhas pálpebras está a sombra da morte,

17 embora não haja violência nas minhas mãos,

e seja pura a minha oração.

18 Ó terra, não cubras o meu sangue,

e não haja lugar em que se oculte o meu clamor!

19 Já agora sabei que a minha testemunha está no céu,

e, nas alturas, quem advoga a minha causa.

20 Os meus amigos zombam de mim,

mas os meus olhos se desfazem em lágrimas diante de Deus,

21 para que ele mantenha o direito do homem contra o próprio Deus

e o do filho do homem contra o seu próximo.

22 Porque dentro de poucos anos

eu seguirei o caminho de onde não tornarei.

1 Iov a luat cuvîntul şi a zis:2 ,,Astfel de lucruri am auzit eu des; voi toţi sînteţi nişte mîngîietori supărăcioşi.3 Cînd se vor sfîrşi aceste vorbe în vînt? Şi pentruce atîta supărare în răspunsurile tale?4 Ca voi aş vorbi eu, de aţi fi în locul meu? V'aş copleşi cu vorbe, aş da din cap la voi,5 v'aş mîngîia cu gura, şi aş mişca din buze ca să vă uşurez durerea?6 Dacă vorbesc, durerea nu mi s'alină, iar dacă tac, cu ce se micşorează?7 Dar acum, vai! El m'a stors de puteri... Mi-ai pustiit toată casa!8 M'ai apucat, ca pe un vinovat; dovadă slăbiciunea mea, care se ridică şi mă învinuie în faţă.9 Mă sfîşie şi mă urmăreşte în mînia Lui, scrîşneşte din dinţi împotriva mea, mă loveşte şi mă străpunge cu privirea Lui.10 Ei deschid gura să mă mănînce, mă ocărăsc şi mă bat peste obraji, se învierşunează cu toţii după mine.11 Dumnezeu mă lasă la bunul plac al celor nelegiuiţi, şi mă aruncă în mînile celor răi.12 Eram liniştit, şi m'a scuturat, m'a apucat de ceafă şi m'a zdrobit, a tras asupra mea ca într'o ţintă.13 Săgeţile Lui mă înconjură de toate părţile; îmi străpunge rărunchii fără milă, îmi varsă fierea pe pămînt,14 mă frînge bucăţi, bucăţi, se aruncă asupra mea ca un războinic.15 Mi-am cusut un sac pe piele, şi mi-am prăvălit capul în ţărînă.16 Plînsul mi -a înroşit faţa; şi umbra morţii este pe pleoapele mele.17 Totuş n'am făcut nicio nelegiuire, şi rugăciunea mea totdeauna a fost curată.18 Pămîntule, nu-mi acoperi sîngele, şi vaietele mele să n'aibă margine!19 Chiar acum, martorul meu este în cer, apărătorul meu este în locurile înalte.20 Prietenii mei rîd de mine, dar eu mă rog lui Dumnezeu cu lacrămi,21 să facă dreptate omului înaintea lui Dumnezeu, şi fiului omului împotriva prietenilor lui.22 Căci numărul anilor mei se apropie de sfîrşit, şi mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce.