1 Então, respondeu Elifaz, o temanita:

2 Porventura, dará o sábio em resposta ciência de vento?

E encher-se-á a si mesmo de vento oriental,

3 arguindo com palavras que de nada servem

e com razões de que nada aproveita?

4 Tornas vão o temor de Deus

e diminuis a devoção a ele devida.

5 Pois a tua iniquidade ensina à tua boca,

e tu escolheste a língua dos astutos.

6 A tua própria boca te condena, e não eu;

os teus lábios testificam contra ti.

7 És tu, porventura, o primeiro homem que nasceu?

Ou foste formado antes dos outeiros?

8 Ou ouviste o secreto conselho de Deus

e a ti só limitaste a sabedoria?

9 Que sabes tu, que nós não saibamos?

Que entendes, que não haja em nós?

10 Também há entre nós encanecidos e idosos,

muito mais idosos do que teu pai.

11 Porventura, fazes pouco caso das consolações de Deus

e das suaves palavras que te dirigimos nós?

12 Por que te arrebata o teu coração?

Por que flamejam os teus olhos,

13 para voltares contra Deus o teu furor

e deixares sair tais palavras da tua boca?

14 Que é o homem, para que seja puro?

E o que nasce de mulher, para ser justo?

15 Eis que Deus não confia nem nos seus santos;

nem os céus são puros aos seus olhos,

16 quanto menos o homem, que é abominável e corrupto,

que bebe a iniquidade como a água!

17 Escuta-me, mostrar-to-ei;

e o que tenho visto te contarei,

18 o que os sábios anunciaram,

que o ouviram de seus pais e não o ocultaram

19 (aos quais somente se dera a terra,

e nenhum estranho passou por entre eles):

20 Todos os dias o perverso é atormentado,

no curto número de anos que se reservam para o opressor.

21 O sonido dos horrores está nos seus ouvidos;

na prosperidade lhe sobrevém o assolador.

22 Não crê que tornará das trevas,

e sim que o espera a espada.

23 Por pão anda vagueando, dizendo: Onde está?

Bem sabe que o dia das trevas lhe está preparado, à mão.

24 Assombram-no a angústia e a tribulação;

prevalecem contra ele, como o rei preparado para a peleja,

25 porque estendeu a mão contra Deus

e desafiou o Todo-Poderoso;

26 arremete contra ele obstinadamente,

atrás da grossura dos seus escudos,

27 porquanto cobriu o rosto com a sua gordura

e criou enxúndia nas ilhargas;

28 habitou em cidades assoladas,

em casas em que ninguém devia morar,

que estavam destinadas a se fazerem montões de ruínas.

29 Por isso, não se enriquecerá, nem subsistirá a sua fazenda,

nem se estenderão seus bens pela terra.

30 Não escapará das trevas;

a chama do fogo secará os seus renovos,

e ao assopro da boca de Deus será arrebatado.

31 Não confie, pois, na vaidade, enganando-se a si mesmo,

porque a vaidade será a sua recompensa.

32 Esta se lhe consumará antes dos seus dias,

e o seu ramo não reverdecerá.

33 Sacudirá as suas uvas verdes, como a vide,

e deixará cair a sua flor, como a oliveira;

34 pois a companhia dos ímpios será estéril,

e o fogo consumirá as tendas de suborno.

35 Concebem a malícia e dão à luz a iniquidade,

pois o seu coração só prepara enganos.

1 Elifaz din Teman a luat cuvîntul, şi a zis:2 ,,Se cade să dea înţeleptul ca răspuns înţelepciune deşartă? Sau să-şi umfle pieptul cu vînt de răsărit?3 Să se apere prin cuvinte cari n'ajută la nimic, şi prin cuvîntări cari nu slujesc la nimic?4 Tu nimiceşti chiar şi frica de Dumnezeu, nimiceşti orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu.5 Nelegiuirea ta îţi cîrmuieşte gura, şi împrumuţi vorbirea oamenilor vicleni.6 Nu eu, ci gura ta te osîndeşte, buzele tale mărturisesc împotriva ta.7 Tu eşti omul care s'a născut întîi? Te-ai născut tu înaintea dealurilor?8 Ai fost tu la sfaturile lui Dumnezeu; şi ai sorbit din ele înţelepciune pentru tine?9 Ce ştii tu şi să nu ştim şi noi? Ce cunoştinţă ai tu pe care să n'o avem şi noi?10 Între noi sînt peri albi, bătrîni, oameni mai înziliţi decît tatăl tău.11 Puţin lucru sînt mîngîierile lui Dumnezeu pentru tine, şi cuvintele cari-ţi vorbesc atît de blînd?...12 Încotro te trage inima, şi ce înseamnă această privire ţintă a ochilor tăi?13 Ce! împotriva lui Dumnezeu îţi îndrepţi tu mînia, şi-ţi ies din gură cuvinte ca acestea?14 ,Ce este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?15 Dacă n'are încredere Dumnezeu nici în sfinţii Săi, dacă nici cerurile nu sînt curate înaintea Lui,16 cu cît mai puţin fiinţa urîcioasă şi stricată-omul, care bea nelegiuirea ca apa!17 Vreau să te învăţ, ascultă-mă! Voi istorisi ce am văzut,18 ce au arătat înţelepţii, ce au descoperit ei, auzind dela părinţii lor,19 cărora singuri li se dăduse ţara, şi printre cari nici un străin nu venise încă.20 ,Omul cel rău îşi duce în nelinişte toate zilele vieţii, toţi anii de cari are parte cel nelegiuit.21 Ţipete de spaimă răsună la urechile lui: În mijlocul fericirii lui, pustiitorul se va arunca asupra lui.22 El nu trage nădejde să scape de întunerec, vede sabia care -l ameninţă;23 aleargă încoace şi încolo să caute pîne, ştie că -l aşteaptă ziua întunerecului.24 Necazul şi neliniştea îl înspăimîntă, şi se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă.25 Căci a ridicat mîna împotriva lui Dumnezeu, s'a împotrivit Celui Atot Puternic,26 şi a avut îndrăzneala să se năpustească asupra Lui cu partea cea mai tare a scuturilor lui.27 Avea faţa acoperită cu grăsime, coapsele încărcate cu osînză,28 şi locuia în cetăţi nimicite, în case părăsite, sortite să fie dărîmate.29 Nu se va mai îmbogăţi, averea nu -i va creşte, şi avuţia nu se va mai întinde pe pămînt.30 Nu va putea ieşi din întunerec, flacăra îi va arde mlădiţele, şi Dumnezeu îl va pierde cu suflarea gurii Lui.31 Dacă se încrede în rău, se înşeală, căci răul îi va fi răsplata.32 Ea va veni înainte de capătul zilelor lui, şi ramura lui nu va mai înverzi.33 Va fi ca o viţă despoiată de roadele ei încă verzi, ca un măslin ale cărui flori au căzut.34 Căci casa celui nelegiuit va ajunge stearpă, şi cortul omului stricat îl va mînca focul.35 El zămisleşte răul şi naşte răul: în sînul lui coace roade cari -l înşeală.```