1 Então, Jó respondeu e disse:

2 Na verdade, sei que assim é;

porque, como pode o homem ser justo para com Deus?

3 Se quiser contender com ele,

nem a uma de mil coisas lhe poderá responder.

4 Ele é sábio de coração e grande em poder;

quem porfiou com ele e teve paz?

5 Ele é quem remove os montes, sem que saibam

que ele na sua ira os transtorna;

6 quem move a terra para fora do seu lugar,

cujas colunas estremecem;

7 quem fala ao sol, e este não sai,

e sela as estrelas;

8 quem sozinho estende os céus

e anda sobre os altos do mar;

9 quem fez a Ursa, o Órion,

o Sete-estrelo e as recâmaras do Sul;

10 quem faz grandes coisas, que se não podem esquadrinhar,

e maravilhas tais, que se não podem contar.

11 Eis que ele passa por mim, e não o vejo;

segue perante mim, e não o percebo.

12 Eis que arrebata a presa! Quem o pode impedir?

Quem lhe dirá: Que fazes?

13 Deus não revogará a sua própria ira;

debaixo dele se encurvam os auxiliadores do Egito.

14 Como, então, lhe poderei eu responder

ou escolher as minhas palavras, para argumentar com ele?

15 A ele, ainda que eu fosse justo, não lhe responderia;

antes, ao meu Juiz pediria misericórdia.

16 Ainda que o chamasse, e ele me respondesse,

nem por isso creria eu que desse ouvidos à minha voz.

17 Porque me esmaga com uma tempestade

e multiplica as minhas chagas sem causa.

18 Não me permite respirar;

antes, me farta de amarguras.

19 Se se trata da força do poderoso, ele dirá: Eis-me aqui;

se, de justiça: Quem me citará?

20 Ainda que eu seja justo, a minha boca me condenará;

embora seja eu íntegro, ele me terá por culpado.

21 Eu sou íntegro, não levo em conta a minha alma,

não faço caso da minha vida.

22 Para mim tudo é o mesmo; por isso, digo:

tanto destrói ele o íntegro como o perverso.

23 Se qualquer flagelo mata subitamente,

então, se rirá do desespero do inocente.

24 A terra está entregue nas mãos dos perversos;

e Deus ainda cobre o rosto dos juízes dela;

se não é ele o causador disso, quem é, logo?

25 Os meus dias foram mais velozes do que um corredor;

fugiram e não viram a felicidade.

26 Passaram como barcos de junco;

como a águia que se lança sobre a presa.

27 Se eu disser: eu me esquecerei da minha queixa,

deixarei o meu ar triste e ficarei contente;

28 ainda assim todas as minhas dores me apavoram,

porque bem sei que me não terás por inocente.

29 Serei condenado;

por que, pois, trabalho eu em vão?

30 Ainda que me lave com água de neve

e purifique as mãos com cáustico,

31 mesmo assim me submergirás no lodo,

e as minhas próprias vestes me abominarão.

32 Porque ele não é homem, como eu,

a quem eu responda, vindo juntamente a juízo.

33 Não há entre nós árbitro

que ponha a mão sobre nós ambos.

34 Tire ele a sua vara de cima de mim,

e não me amedronte o seu terror;

35 então, falarei sem o temer;

do contrário, não estaria em mim.

1 Iov a luat cuvîntul şi a zis:2 ,,Ştiu bine că este aşa. Şi cum ar putea omul să-şi scoată dreptate înaintea lui Dumnezeu?3 Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n'ar putea să răspundă la unul singur.4 A Lui este înţelepciunea, şi atotputernicia: cine I s'ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?5 El mută deodată munţii, şi -i răstoarnă în mînia Sa.6 Zguduie pămîntul din temelia lui, de i se clatină stîlpii.7 Porunceşte soarelui, şi soarele nu mai răsare; şi ţine stelele supt pecetea Lui.8 Numai El întinde cerurile, şi umblă pe înălţimile mării.9 El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară şi Raliţele, şi stelele din ţinuturile de miazăzi.10 El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.11 Iată, El trece pe lîngă mine, şi nu -L văd, se duce şi nu -L zăresc.12 Dacă apucă El, cine -L va opri? Cine -I va zice: ,,Ce faci?``13 Dumnezeu nu-Şi întoarce mînia; supt El se pleacă toţi sprijinitorii mîndriei.14 Şi eu, cum să -I răspund? Ce cuvinte să aleg?15 Chiar dacă aş avea dreptate, nu I-aş răspunde. Nu pot decît să mă rog judecătorului.16 Şi chiar dacă m'ar asculta, cînd Îl chem, tot n'aş putea crede că mi'a ascultat glasul;17 El, care mă izbeşte ca într'o furtună, care îmi înmulţeşte fără pricină rănile,18 care nu mă lasă să răsuflu, mă satură de amărăciune.19 Să alerg la putere? El este atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra?20 Oricîtă dreptate aş avea, gura mea mă va osîndi; şi oricît de nevinovat aş fi, El mă va arăta ca vinovat.21 Nevinovat! Sînt; dar nu ţin la viaţă, îmi dispreţuiesc viaţa.22 Ce-mi pasă la urma urmei? Căci, îndrăznesc s'o spun: El nimiceşte pe cel nevinovat ca şi pe cel vinovat.23 Şi dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea!... Dar El rîde de încercările celui nevinovat.24 Pămîntul este dat pe mînile celui nelegiuit; El acopere ochii judecătorilor; de nu El, apoi cine altul?25 Zilele mele aleargă mai iuţi decît un alergător; fug fără să fi văzut fericirea;26 trec ca şi corăbiile cele iuţi, ca vulturul care se răpede asupra prăzii.27 Dacă zic: ,Vreau să-mi uit suferinţele, să-mi las întristarea, şi să fiu voios,`28 sînt îngrozit de toate durerile mele. Ştiu că nu mă vei scoate nevinovat.29 Şi dacă voi fi judecat vinovat, pentruce să mă mai trudesc degeaba?30 Chiar dacă m'aş spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aş curăţi mînile cu leşie,31 Tu tot m'ai cufunda în mocirlă, de s'ar scîrbi pînă şi hainele de mine!32 Căci El nu este un om ca mine, ca să -I pot răspunde, şi să mergem împreună la judecată.33 Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mîna peste noi amîndoi.34 Să-Şi tragă însă varga deasupra mea, şi să nu mă mai turbure spaima Lui.35 Atunci voi vorbi şi nu mă voi teme de El. Altfel, nu sînt stăpîn pe mine.