1 La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot, şi sare din locul ei.
2 Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui!
3 Îl rostogoleşte pe toată întinderea cerurilor, şi fulgerul Lui luminează pînă la marginile pămîntului.
4 Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreţ; şi nu mai opreşte fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui.
5 Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe cari noi nu le înţelegem.
6 El zice zăpezii: ,Cazi pe pămînt!` Zice acelaş lucru ploii, chiar şi celor mai puternice ploi.
7 Pecetluieşte mîna tuturor oamenilor, pentruca toţi să se recunoască de făpturi ale Lui.
8 Fiara sălbatică se trage într'o peşteră, şi se culcă în vizuina ei.
9 Vijelia vine dela miazăzi, şi frigul, din vînturile dela miazănoapte.
10 Dumnezeu, prin suflarea Lui, face ghiaţa, şi micşorează locul apelor mari.
11 Încarcă norii cu aburi, şi -i risipeşte schinteietori;
12 mişcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le porunceşte El pe faţa pămîntului locuit.
13 Îi face să pară ca o nuia cu care loveşte pămîntul, sau ca un semn al dragostei Lui.
14 Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu!
15 Ştii cum cîrmuieşte Dumnezeu norii, şi cum face să strălucească din ei fulgerul Său?
16 Înţelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui ştiinţă este desăvîrşită?
17 Ştii pentruce ţi se încălzesc veşmintele, cînd se odihneşte pămîntul de vîntul de miazăzi?
18 Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată?
19 Arată-ne ce trebuie să -I spunem. Căci sîntem prea neştiutori ca să -I putem vorbi.
20 Cine -I va da de veste că Îi voi vorbi? Dar care este omul care-şi doreşte pierderea?
21 Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vînt şi -l va curăţi;
22 dela miază-noapte ne vine aurora, şi ce înfricoşată este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu!
23 Pe Cel Atotputernic nu -L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frînge.
24 De aceea oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-Şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi.``
1 "Dėl to mano širdis dreba ir pasitraukė iš savo vietos.
2 Klausykite Jo balso, griaudėjimo, kuris sklinda iš Jo burnos.
3 Jis siunčia jį po visą padangę, Jo žaibai iki žemės pakraščių.
4 Po to aidi balsas. Jis sugriaudžia savo didybės balsu ir nieko nepasilieka, kai Jo balsas pasigirsta.
5 Dievas didingai griaudėja savo balsu, Jis daro mums nesuvokiamų dalykų.
6 Sniegui Jis įsako snigti, silpnas ir stiprus lietus priklauso nuo Jo.
7 Kad žmonės pažintų Jo darbą, Jis užantspauduoja žmonių rankas.
8 Tuomet ir žvėrys slepiasi savo lindynėse.
9 Iš pietų ateina audra, iš šiaurėsšaltis.
10 Dievo kvapu padaromas ledas, ir platūs vandenys sustingsta.
11 Jis pripildo debesis drėgmės, iš jų sklinda žaibai.
12 Jie plaukia, kur Jis nukreipia, ir vykdo, ką Jis įsako, visuose žemės kraštuose.
13 Jis tai daro norėdamas sudrausti, palaiminti arba pasigailėti.
14 Jobai, stebėk ir apsvarstyk Dievo nuostabius darbus.
15 Ar žinai, kaip Dievas juos suvaldo ir parodo savo debesies šviesą?
16 Ar žinai, kaip debesys laikosi, šitie nuostabūs darbai To, kuris turi tobulą pažinimą?
17 Ar žinai, kodėl drabužiai įkaista, kai Jis ramina žemę pietų vėju?
18 Ar tu su Juo ištiesei dangaus skliautą tvirtą kaip veidrodį, iš vario nulietą?
19 Pamokyk mus, ką turime Jam sakyti, nes mes nesusigaudome tamsoje.
20 Ar bus Jam pranešta, ką kalbu? Jei žmogus kalbėtų, jis būtų prarytas.
21 Kai debesys uždengia saulę, šviesos nematyti, bet, vėjui papūtus, dangus nuskaidrėja.
22 Iš šiaurės ateina giedra, o Dievas yra bauginančiai didingas.
23 Visagalis mums nepasiekiamas; Jis galingas jėga, tiesa ir teisingumu, Jis neišnaudoja.
24 Todėl žmonės Jo bijo. Jis nepaiso tų, kurie dedasi išmintingi".