1 După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.
2 A luat cuvîntul şi a zis:
3 ,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,
4 Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!
5 S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!
6 Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!
7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
8 Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;
9 să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!
10 Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.
11 Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?
12 Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?
13 Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni
14 cu împăraţii şi cei mari de pe pămînt, cari şi-au zidit falnice morminte,
15 cu domnitorii cari aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.
16 Sau n'aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stîrpitură îngropată, ca nişte copii cari n'au văzut lumina!
17 Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.
18 Acolo cei puşi în lanţuri sînt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;
19 cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.
20 Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,
21 cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,
22 cari n'ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? -
23 Pentruce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?
24 Suspinurile îmi sînt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.
25 De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi -e frică, de aceea am parte!
26 N'am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.``
1 Pagaliau Jobas atvėrė burną ir prakeikė savo dieną.
2 Jobas prabilo ir tarė:
3 "Tegul pražūna diena, kurią gimiau, ir naktis, kurią buvau pradėtas.
4 Tegul ta diena tampa tamsybe. Dieve, neprisimink jos ir neduok jai šviesos.
5 Te tamsa ir mirties šešėlis apgaubia ją, te debesis aptemdo ją ir juoduma tepadaro ją baisią.
6 Ta naktis tegul būna tamsi; tegul ji bus išbraukta iš metų ir mėnesių dienų skaičiaus.
7 Ta naktis tegul būna apleista ir tenesigirdi joje džiaugsmingo balso.
8 Tegul prakeikia tą dieną tie, kurie gali pažadinti leviataną.
9 Tegul aptemsta aušros žvaigždės ir nepasirodo laukiama šviesa, akys teneišvysta aušros spindulių.
10 Nes ji neužvėrė mano motinos įsčių ir nepaslėpė vargo nuo manęs.
11 Kodėl nemiriau gimdamas ir kodėl neatidaviau dvasios, išeidamas iš pilvo?
12 Kodėl mane laikė ant kelių ir maitino krūtimi?
13 Tada gulėčiau ramus ir tylus ir miegočiau, ir ilsėčiausi
14 kartu su žemės karaliais ir patarėjais, kurie atstatė sau apleistas vietas,
15 arba su kunigaikščiais, kurie turėjo aukso ir pripildė savo namus sidabro,
16 arba kaip paslėptas nelaiku gimęs kūdikis, neregėjęs šviesos.
17 Ten piktadariai nebesiaučia ir pavargusieji ilsisi.
18 Ten belaisviai ilsisi kartu ir nebegirdi prižiūrėtojo balso.
19 Didelis ir mažas yra ten, vergas ten yra laisvas nuo savo valdovo.
20 Kodėl šviesa duodama tam, kuris kenčia, ir gyvybė apkartusiai sielai?
21 Laukiantieji mirties jos nesulaukia; jie jos ieško labiau negu paslėptų turtų.
22 Jie džiaugiasi ir yra labai patenkinti, kai suranda sau kapą.
23 Kodėl duota šviesa žmogui, kurio kelias paslėptas ir kurį Dievas spaudžia iš visų pusių?
24 Mano dūsavimai kyla prieš valgant, o aimanos liejasi kaip tekantis vanduo.
25 Tai, ko labai bijojau, užgriuvo mane, ir tai, dėl ko nuogąstavau, ištiko mane.
26 Aš nebuvau saugus ir neturėjau poilsio, aš nenurimdavau, tačiau bėda atėjo".