1 M'am desgustat de viaţă! Voi da drum slobod plîngerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.

2 Eu zic lui Dumnezeu: ,Nu mă osîndi! Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine!

3 Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mînilor Tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi?

4 Oare ai ochi de carne, sau vezi cum vede un om?

5 Zilele Tale sînt ca zilele omului, şi anii Tăi ca anii lui,

6 ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,

7 cînd ştii bine că nu sînt vinovat, şi că nimeni nu mă poate scăpa din mîna Ta?

8 Mînile Tale m'au făcut şi m'au zidit, ele m'au întocmit în întregime... Şi Tu să mă nimiceşti!

9 Adu-Ţi aminte că Tu m'ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci în ţărînă?

10 Nu m'ai muls ca laptele?

11 M'ai îmbrăcat cu piele şi carne, m'ai ţesut cu oase şi vine;

12 mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m'ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.

13 Iată totuş ce ascundeai în inima Ta, iată, ştiu acum, ce aveai de gînd:

14 că, dacă păcătuiesc, să mă pîndeşti, şi să nu-mi ierţi fărădelegea.

15 Dacă sînt vinovat, vai de mine! Dacă sînt nevinovat, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de ruşine şi cufundat în ticăloşia mea.

16 Şi dacă îndrăznesc să -l ridic, mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat,

17 Îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îţi creşte mînia împotriva mea, şi mă năpădeşti cu o droaie de nenorociri.

18 Pentruce m'ai scos din pîntecele mamei mele? O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!

19 Aş fi ca şi cum n'aş fi fost, şi din pîntecele mamei mele aş fi trecut în mormînt!

20 Nu sînt zilele mele destul de puţine? Să mă lase dar, să plece dela mine, şi să răsuflu puţin,

21 înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,

22 în ţara întunerecului şi a umbrei morţii, în ţara negurii adînci, unde domneşte umbra morţii şi neorînduiala, şi unde lumina este ca întunerecul!``

1 A minha alma está desgostosa da vida, dou livre curso ao meu lamento; falarei na amargura de meu coração.

2 Em lugar de me condenar, direi a Deus: Mostra-me por que razão me tratas assim.

3 Encontras prazer em oprimir, em renegar a obra de tuas mãos, em favorecer os planos dos maus?

4 Terás olhos de carne, ou vês as coisas como as vêem os homens?

5 Serão os teus dias como os dias de um mortal, e teus anos, como os dos humanos,

6 para que procures a minha culpa e persigas o meu pecado,

7 quando sabes que não sou culpado e que ninguém me pode salvar de tuas mãos?

8 Tuas mãos formaram-me e fizeram-me; mudando de idéia, me destruirás!

9 Lembra-te de que me formaste como o barro; far-me-ás agora voltar à terra?

10 Não me ordenhaste como leite e coalhaste como queijo?

11 De pele e carne me revestiste, de ossos e nervos me teceste:

12 concedeste-me vida e misericórdia; tua providência conservou o meu espírito.

13 Mas eis o que escondias em teu coração, vejo bem o que meditavas.

14 Se peco, me observas, não perdoarás o meu pecado.

15 Se eu for culpado, ai de mim! Se for inocente, não ousarei levantar a cabeça, farto de vergonha e consciente de minha miséria.

16 Esgotado, me caças como um leão. Não cessas de desfraldar contra mim teu estranho poder;

17 redobras contra mim teus assaltos, teu furor cresce contra mim, e vigorosas tropas vêm-me cercar.

18 Por que me tiraste do ventre? Teria morrido; nenhum olho me teria visto.

19 Teria sido como se nunca tivesse existido: do ventre, me teriam levado ao túmulo.

20 Não são bem curtos os dias de minha vida? Que ele me deixe respirar um instante,

21 antes que eu parta, para não mais voltar, ao tenebroso país das sombras da morte,

22 opaca e sombria região, reino de sombra e de caos, onde a noite faz as vezes de claridade.