1 Elifaz din Teman a luat cuvîntul, şi a zis:

2 ,,Se cade să dea înţeleptul ca răspuns înţelepciune deşartă? Sau să-şi umfle pieptul cu vînt de răsărit?

3 Să se apere prin cuvinte cari n'ajută la nimic, şi prin cuvîntări cari nu slujesc la nimic?

4 Tu nimiceşti chiar şi frica de Dumnezeu, nimiceşti orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu.

5 Nelegiuirea ta îţi cîrmuieşte gura, şi împrumuţi vorbirea oamenilor vicleni.

6 Nu eu, ci gura ta te osîndeşte, buzele tale mărturisesc împotriva ta.

7 Tu eşti omul care s'a născut întîi? Te-ai născut tu înaintea dealurilor?

8 Ai fost tu la sfaturile lui Dumnezeu; şi ai sorbit din ele înţelepciune pentru tine?

9 Ce ştii tu şi să nu ştim şi noi? Ce cunoştinţă ai tu pe care să n'o avem şi noi?

10 Între noi sînt peri albi, bătrîni, oameni mai înziliţi decît tatăl tău.

11 Puţin lucru sînt mîngîierile lui Dumnezeu pentru tine, şi cuvintele cari-ţi vorbesc atît de blînd?...

12 Încotro te trage inima, şi ce înseamnă această privire ţintă a ochilor tăi?

13 Ce! împotriva lui Dumnezeu îţi îndrepţi tu mînia, şi-ţi ies din gură cuvinte ca acestea?

14 ,Ce este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?

15 Dacă n'are încredere Dumnezeu nici în sfinţii Săi, dacă nici cerurile nu sînt curate înaintea Lui,

16 cu cît mai puţin fiinţa urîcioasă şi stricată-omul, care bea nelegiuirea ca apa!

17 Vreau să te învăţ, ascultă-mă! Voi istorisi ce am văzut,

18 ce au arătat înţelepţii, ce au descoperit ei, auzind dela părinţii lor,

19 cărora singuri li se dăduse ţara, şi printre cari nici un străin nu venise încă.

20 ,Omul cel rău îşi duce în nelinişte toate zilele vieţii, toţi anii de cari are parte cel nelegiuit.

21 Ţipete de spaimă răsună la urechile lui: În mijlocul fericirii lui, pustiitorul se va arunca asupra lui.

22 El nu trage nădejde să scape de întunerec, vede sabia care -l ameninţă;

23 aleargă încoace şi încolo să caute pîne, ştie că -l aşteaptă ziua întunerecului.

24 Necazul şi neliniştea îl înspăimîntă, şi se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă.

25 Căci a ridicat mîna împotriva lui Dumnezeu, s'a împotrivit Celui Atot Puternic,

26 şi a avut îndrăzneala să se năpustească asupra Lui cu partea cea mai tare a scuturilor lui.

27 Avea faţa acoperită cu grăsime, coapsele încărcate cu osînză,

28 şi locuia în cetăţi nimicite, în case părăsite, sortite să fie dărîmate.

29 Nu se va mai îmbogăţi, averea nu -i va creşte, şi avuţia nu se va mai întinde pe pămînt.

30 Nu va putea ieşi din întunerec, flacăra îi va arde mlădiţele, şi Dumnezeu îl va pierde cu suflarea gurii Lui.

31 Dacă se încrede în rău, se înşeală, căci răul îi va fi răsplata.

32 Ea va veni înainte de capătul zilelor lui, şi ramura lui nu va mai înverzi.

33 Va fi ca o viţă despoiată de roadele ei încă verzi, ca un măslin ale cărui flori au căzut.

34 Căci casa celui nelegiuit va ajunge stearpă, şi cortul omului stricat îl va mînca focul.

35 El zămisleşte răul şi naşte răul: în sînul lui coace roade cari -l înşeală.```

1 Elifaz de Temã tomou a palavra nestes termos:

2 Porventura, responde o sábio como se falasse ao vento e enche de ar o seu ventre?

3 Defende-se ele com fúteis argumentos, e com palavras que não servem para nada?

4 Acabarás destruindo a piedade, reduzes a nada o respeito devido a Deus;

5 pois é a iniqüidade que inspira teus discursos e adotas a linguagem dos impostores.

6 É a tua boca que te condena, e não eu; são teus lábios que dão testemunho contra ti mesmo.

7 És, porventura, o primeiro homem que nasceu, e foste tu gerado antes das colinas?

8 Assististe, porventura, ao conselho de Deus, monopolizaste a sabedoria?

9 Que sabes tu que nós ignoremos, que aprendeste que não nos seja familiar?

10 Há entre nós também velhos de cabelos brancos, muito mais avançados em dias do que teu pai.

11 Fazes pouco caso das consolações divinas, e das doces palavras que te são dirigidas?

12 Por que te deixas levar pelo impulso de teu coração, e o que significam esses maus olhares?

13 É contra Deus que ousas encolerizar-te, e que tua boca profere tais discursos!

14 Que é o homem para que seja puro e o filho da mulher, para que seja justo?

15 Nem mesmo de seus santos Deus se fia, e os céus não são puros a seus olhos;

16 quanto mais do ser abominável e corrompido, o homem, que bebe a iniqüidade como a água?

17 Ouve-me; vou instruir-te: eu te contarei o que vi,

18 aquilo que os sábios ensinam, aquilo que seus pais não lhes ocultaram,

19 {aos quais, somente, foi dada esta terra, e no meio dos quais não tinha penetrado estrangeiro algum}.

20 Em todos os dias de sua vida o mau está angustiado, os anos do opressor são em número restrito,

21 ruídos terrificantes ressoam-lhe aos ouvidos, no seio da paz, lhe sobrevém o destruidor.

22 Ele não espera escapar das trevas, está destinado ao gume da espada.

23 Anda às tontas à procura de seu pão, sabe que o dia das trevas está a seu lado.

24 A tribulação e a angústia vêm sobre ele como um rei que vai para o combate,

25 porque levantou a mão contra Deus, e desafiou o Todo-poderoso,

26 correndo contra ele com a cabeça levantada, por detrás da grossura de seus escudos;

27 porque cobriu de gordura o seu rosto, e deixou a gordura ajuntar-se sobre seus rins,

28 habitando em cidades desoladas, em casas que foram abandonadas, destinadas a se tornarem montões de pedras;

29 não se enriquecerá, nem os seus bens resistirão, não mais estenderá sua sombra sobre a terra,

30 não escapará às trevas; o fogo queimará seus ramos, e sua flor será levada pelo vento.

31 {Que não se fie na mentira: ficará prisioneiro dela; a mentira será a sua recompensa}.

32 Suas ramagens secarão antes da hora, seus sarmentos não ficarão verdes;

33 como a vinha, sacudirá seus frutos verdes, como a oliveira, deixará cair a flor.

34 Pois a raça dos ímpios é estéril, e o fogo devora as tendas do suborno.

35 Quem concebe o mal, gera a infelicidade: é o engano que amadurece em seu seio.