1 Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormîntul.

2 Sînt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.

3 Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?

4 Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu -i vei lăsa să biruie.

5 Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.

6 M'a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care -l scuipi în faţă!

7 Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sînt ca o umbră.

8 Oamenii fără prihană sînt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

9 Cel fără prihană rămîne totuş tare pe calea lui, cel cu mînile curate se întăreşte tot mai mult.

10 Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăş cu cuvîntările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.

11 Ce! mi s'au dus zilele, mi s'au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atîta iubire în inima mea...

12 Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, cînd întunerecul a şi venit!

13 Cînd Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, cînd în întunerec îmi voi înălţa culcuşul;

14 cînd strig gropii: ,Tu eşti tatăl meu!` Şi viermilor: ,Voi sînteţi mama şi sora mea!`

15 Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?

16 Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, cînd vom merge împreună. să ne odihnim în ţărînă.``

1 O sopro de minha vida vai-se consumindo, os meus dias se apagam, só me resta o sepulcro.

2 Estou cercado por zombadores, meu olho vela por causa de seus ultrajes.

3 Sê tu mesmo a minha caução junto de ti, e quem ousará bater em minha mão?

4 Pois fechaste o seu coração à inteligência, por isto não os deixarás triunfar.

5 Há quem convide seus amigos à partilha, quando desfalecem os olhos de seus filhos.

6 Ele me reduziu a ser a fábula dos povos, e me cospem no rosto.

7 Meus olhos estão atingidos pela tristeza, todo o meu corpo não é mais que uma sombra.

8 As pessoas retas estão estupefactas, e o inocente se irrita contra o ímpio;

9 o justo, entretanto, persiste no seu caminho, o homem de mãos puras redobra de coragem.

10 Mas vós todos voltai, vinde, pois não acharei entre vós nenhum sábio?

11 Meus dias se esgotam, meus projetos estão aniquilados, frustraram-se os projetos do meu coração.

12 Fazem da noite, dia, a luz da manhã é para mim como trevas.

13 Deverei esperar? A região dos mortos é a minha morada, preparo meu leito no local tenebroso.

14 Disse ao sepulcro: És meu pai, e aos vermes: Vós sois minha mãe e minha irmã.

15 Onde está, pois, minha esperança? E minha felicidade, quem a entrevê?

16 Descerão elas comigo à região dos mortos, e nos afundaremos juntos na terra?