1 Iov a luat cuvîntul şi a zis:

2 ,,Ştiu bine că este aşa. Şi cum ar putea omul să-şi scoată dreptate înaintea lui Dumnezeu?

3 Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n'ar putea să răspundă la unul singur.

4 A Lui este înţelepciunea, şi atotputernicia: cine I s'ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?

5 El mută deodată munţii, şi -i răstoarnă în mînia Sa.

6 Zguduie pămîntul din temelia lui, de i se clatină stîlpii.

7 Porunceşte soarelui, şi soarele nu mai răsare; şi ţine stelele supt pecetea Lui.

8 Numai El întinde cerurile, şi umblă pe înălţimile mării.

9 El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară şi Raliţele, şi stelele din ţinuturile de miazăzi.

10 El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.

11 Iată, El trece pe lîngă mine, şi nu -L văd, se duce şi nu -L zăresc.

12 Dacă apucă El, cine -L va opri? Cine -I va zice: ,,Ce faci?``

13 Dumnezeu nu-Şi întoarce mînia; supt El se pleacă toţi sprijinitorii mîndriei.

14 Şi eu, cum să -I răspund? Ce cuvinte să aleg?

15 Chiar dacă aş avea dreptate, nu I-aş răspunde. Nu pot decît să mă rog judecătorului.

16 Şi chiar dacă m'ar asculta, cînd Îl chem, tot n'aş putea crede că mi'a ascultat glasul;

17 El, care mă izbeşte ca într'o furtună, care îmi înmulţeşte fără pricină rănile,

18 care nu mă lasă să răsuflu, mă satură de amărăciune.

19 Să alerg la putere? El este atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra?

20 Oricîtă dreptate aş avea, gura mea mă va osîndi; şi oricît de nevinovat aş fi, El mă va arăta ca vinovat.

21 Nevinovat! Sînt; dar nu ţin la viaţă, îmi dispreţuiesc viaţa.

22 Ce-mi pasă la urma urmei? Căci, îndrăznesc s'o spun: El nimiceşte pe cel nevinovat ca şi pe cel vinovat.

23 Şi dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea!... Dar El rîde de încercările celui nevinovat.

24 Pămîntul este dat pe mînile celui nelegiuit; El acopere ochii judecătorilor; de nu El, apoi cine altul?

25 Zilele mele aleargă mai iuţi decît un alergător; fug fără să fi văzut fericirea;

26 trec ca şi corăbiile cele iuţi, ca vulturul care se răpede asupra prăzii.

27 Dacă zic: ,Vreau să-mi uit suferinţele, să-mi las întristarea, şi să fiu voios,`

28 sînt îngrozit de toate durerile mele. Ştiu că nu mă vei scoate nevinovat.

29 Şi dacă voi fi judecat vinovat, pentruce să mă mai trudesc degeaba?

30 Chiar dacă m'aş spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aş curăţi mînile cu leşie,

31 Tu tot m'ai cufunda în mocirlă, de s'ar scîrbi pînă şi hainele de mine!

32 Căci El nu este un om ca mine, ca să -I pot răspunde, şi să mergem împreună la judecată.

33 Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mîna peste noi amîndoi.

34 Să-Şi tragă însă varga deasupra mea, şi să nu mă mai turbure spaima Lui.

35 Atunci voi vorbi şi nu mă voi teme de El. Altfel, nu sînt stăpîn pe mine.

1 Jó tomou a palavra nestes termos:

2 Sim; bem sei que é assim; como poderia o homem ter razão contra Deus?

3 Se quisesse disputar com ele, não lhe responderia uma vez entre mil.

4 Deus é sábio em seu coração e poderoso, quem pode afrontá-lo impunemente?

5 Ele transporta os montes sem que estes percebam, ele os desmorona em sua cólera.

6 Sacode a terra em sua base, e suas colunas são abaladas.

7 Dá uma ordem ao sol que não se levante, põe um selo nas estrelas.

8 Ele sozinho formou a extensão dos céus, e caminha sobre as alturas do mar.

9 Ele criou a Grande Ursa, Órion, as Plêiades, e as câmaras austrais.

10 Fez maravilhas insondáveis, prodígios incalculáveis.

11 Ele passa despercebido perto de mim, toca levemente em mim sem que eu tenha percebido.

12 Quem poderá impedi-lo de arrebatar uma presa? Quem lhe dirá: Por que fazes isso?

13 De sua cólera Deus não volta atrás; diante dele jazem prosternados os auxiliares de Raab.

14 Quem sou eu para replicar-lhe, para escolher argumentos contra ele?

15 Ainda que eu tivesse razão, não responderia; pediria clemência a meu juiz.

16 Se eu o chamasse, e ele não me respondesse, não acreditaria que tivesse ouvido a minha voz;

17 ele, que me desfaz como um redemoinho, que multiplica minhas feridas sem manifestar o motivo,

18 que não me deixa tomar fôlego, mas me enche de amarguras.

19 Se se busca fortaleza, é ele o forte; se se busca o direito, quem o determinará?

20 Se eu pretendesse ser justo, minha boca me condenaria; se fosse inocente, ela me declararia perverso.

21 Inocente! Sim, eu o sou; pouco me importa a vida, desprezo a existência.

22 Pouco importa; é por isso que eu disse que ele faz perecer o inocente como o ímpio.

23 Se um flagelo causa de repente a morte, ele ri-se do desespero dos inocentes.

24 A terra está entregue nas mãos dos maus, e ele cobre com um véu os olhos de seus juízes; se não é ele, quem é pois {que faz isso}?

25 Os dias de minha vida são mais rápidos do que um corcel, fogem sem ter visto a felicidade

26 passam como as barcas de junco, como a águia que se precipita sobre a presa

27 Se decido esquecer minha queixa, abandonar meu ar triste e voltar a ser alegre,

28 temo por todos os meus tormentos, sabendo que não me absolverás.

29 Tenho certeza de ser condenado: o que me adianta cansar-me em vão?

30 Por mais que me lavasse na neve, que limpasse minhas mãos na lixívia,

31 tu me atirarias na imundície, e as minhas próprias vestes teriam horror de mim.

32 {Deus} não é um homem como eu a quem possa responder, com quem eu possa comparecer na justiça,

33 pois que não há entre nós árbitro que ponha sua mão sobre nós dois.

34 Que {Deus} retire sua vara de cima de mim, para pôr um termo a seus medonhos terrores;

35 então lhe falarei sem medo; pois, estou só comigo mesmo.