1 După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.
2 A luat cuvîntul şi a zis:
3 ,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,
4 Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!
5 S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!
6 Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!
7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
8 Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;
9 să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!
10 Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.
11 Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?
12 Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?
13 Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni
14 cu împăraţii şi cei mari de pe pămînt, cari şi-au zidit falnice morminte,
15 cu domnitorii cari aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.
16 Sau n'aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stîrpitură îngropată, ca nişte copii cari n'au văzut lumina!
17 Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.
18 Acolo cei puşi în lanţuri sînt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;
19 cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.
20 Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,
21 cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,
22 cari n'ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? -
23 Pentruce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?
24 Suspinurile îmi sînt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.
25 De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi -e frică, de aceea am parte!
26 N'am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.``
1 Então Jó abriu a boca e amaldiçoou o dia de seu nascimento.
2 Jó falou nestes termos:
3 Pereça o dia em que nasci e a noite em que foi dito: uma criança masculina foi concebida!
4 Que esse dia se mude em trevas! Que Deus, lá do alto, não se incomode com ele; que a luz não brilhe sobre ele!
5 Que trevas e obscuridade se apoderem dele, que nuvens o envolvam, que eclipses o apavorem,
6 que a sombra o domine; esse dia, que não seja contado entre os dias do ano, nem seja computado entre os meses!
7 Que seja estéril essa noite, que nenhum grito de alegria se faça ouvir nela.
8 Amaldiçoem-na aqueles que amaldiçoaram os dias, aqueles que são hábeis para evocar Leviatã!
9 Que as estrelas de sua madrugada se obscureçam, e em vão espere a luz, e não veja abrirem-se as pálpebras da aurora,
10 já que não fechou o ventre que me carregou para me poupar a vista do mal!
11 Por que não morri no seio materno, por que não pereci saindo de suas entranhas?
12 Por que dois joelhos para me acolherem, por que dois seios para me amamentarem?
13 Estaria agora deitado e em paz, dormiria e teria o repouso
14 com os reis, árbitros da terra, que constroem para si mausoléus;
15 com os príncipes que possuíam o ouro, e enchiam de dinheiro as suas casas.
16 Ou então, como o aborto escondido, eu não teria existido, como as crianças que não viram o dia.
17 Ali, os maus cessam os seus furores, ali, repousam os exaustos de forças,
18 ali, os prisioneiros estão tranqüilos, já não mais ouvem a voz do exator.
19 Ali, juntos, os pequenos e os grandes se encontram, o escravo ali está livre do jugo do seu senhor.
20 Por que conceder a luz aos infelizes, e a vida àqueles cuja alma está desconsolada,
21 que esperam a morte, sem que ela venha, e a procuram mais ardentemente do que um tesouro,
22 que são felizes até ficarem transportados de alegria, quando encontrarem o sepulcro?
23 Ao homem cujo caminho é escondido e que Deus cerca de todos os lados?
24 Em lugar do pão tenho meus suspiros, e os meus gemidos se espalham como a água.
25 Todos os meus temores se realizam, e aquilo que me dá medo vem atingir-me.
26 Não tenho paz, nem descanso, nem repouso; só tenho agitação.