1 Perciò, lasciando l’insegnamento elementare intorno a Cristo, tendiamo a quello perfetto e non stiamo a porre di nuovo il fondamento del ravvedimento dalle opere morte e della fede in Dio, 2 della dottrina dei battesimi e dell’imposizione delle mani, della risurrezione dei morti e del giudizio eterno. 3 Così faremo, se Dio lo permette.

4 Perché quelli che sono stati una volta illuminati e hanno gustato il dono celeste, e sono stati fatti partecipi dello Spirito Santo 5 e hanno gustato la buona parola di Dio e le potenze del mondo a venire, 6 se cadono, è impossibile rinnovarli da capo a ravvedimento, poiché crocifiggono di nuovo per conto loro il Figlio di Dio e lo espongono a infamia. 7 Infatti, la terra che beve la pioggia che viene spesse volte su lei e produce erbe utili a quelli per i quali è coltivata, riceve benedizione da Dio, 8 ma, se porta spine e triboli, è senza valore e vicina a essere maledetta; e la sua fine è di essere arsa.

9 Tuttavia, diletti, benché parliamo così, siamo persuasi, riguardo a voi, di cose migliori e attinenti alla salvezza, 10 poiché Dio non è ingiusto da dimenticare l’opera vostra e l’amore che avete dimostrato per il suo nome con i servizi che avete reso e che rendete tuttora ai santi. 11 Ma desideriamo che ciascuno di voi dimostri sino alla fine il medesimo zelo per giungere alla pienezza della speranza, 12 affinché non diventiate pigri, ma siate imitatori di quelli che per fede e pazienza ereditano le promesse.

13 Infatti, quando Dio fece la promessa ad Abraamo, siccome non poteva giurare per qualcuno maggiore di lui, giurò per sé stesso, 14 dicendo: "Certo, ti benedirò e ti moltiplicherò grandemente". 15 Così, avendo aspettato con pazienza, Abraamo ottenne la promessa. 16 Perché gli uomini giurano per qualcuno maggiore di loro e per essi il giuramento è la conferma che pone fine a ogni contestazione. 17 Così, volendo Dio mostrare con maggiore evidenza agli eredi della promessa l’immutabilità del suo consiglio, intervenne con un giuramento, 18 affinché, mediante due cose immutabili, nelle quali è impossibile che Dio abbia mentito, troviamo una potente consolazione, noi, che abbiamo cercato il nostro rifugio nell’afferrare saldamente la speranza che ci era posta dinanzi. 19 Questa speranza la teniamo quale àncora dell’anima, sicura e ferma, che penetra al di là della cortina, 20 dove Gesù è entrato per noi quale precursore, essendo diventato sommo sacerdote in eterno, secondo l’ordine di Melchisedec.

1 De aceea, să lăsăm*Filip. 3:12-14. Cap. 5:12. adevărurile începătoare ale lui Hristos și să mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte*Cap. 9:14. și a credinței în Dumnezeu, 2 învățătura despre*Fapte 19:4,5. botezuri, despre*Fapte 8:14-17;19:6. punerea mâinilor, despre învierea morților*Fapte 17:31,32. și despre*Fapte 24:25.Rom. 2:16. judecata veșnică. 3 Și vom face lucrul acesta, dacă*Fapte 18:21.1 Cor. 4:19. va voi Dumnezeu. 4 Căci cei ce au fost luminați*Mat. 12:31,32. Cap. 10:26.2 Pet. 2:20,21.1 Ioan 5:16. odată și au gustat darul*Cap. 10:32. ceresc și s-au făcut părtași*Ioan 4:10;6:32.Efes. 2:8. Duhului Sfânt 5 și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor*Gal. 3:2,5. Cap. 2:4., 6 și care totuși au căzut, este cu neputință să fie înnoiți iarăși*Cap. 2:5. și aduși la pocăință, fiindcă*Cap. 10:29. ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit. 7 Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el și rodește o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare*Ps. 65:10. de la Dumnezeu. 8 Dar*Is. 5:6., dacă aduce spini și mărăcini, este lepădat și aproape să fie blestemat și sfârșește prin a i se pune foc. 9 Măcar că vorbim astfel, preaiubiților, totuși de la voi așteptăm lucruri mai bune și care însoțesc mântuirea. 10 Căci*Prov. 14:31.Mat. 10:42;25:40.Ioan 13:20. Dumnezeu*Rom. 3:4.2 Tes. 1:6,7. nu este nedrept ca să uite osteneala*1 Tes. 1:3. voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, voi, care ați ajutorat*Rom. 15:25.2 Cor. 8:4;9:1,12.2 Tim. 1:18. și ajutorați pe sfinți. 11 Dorim însă ca fiecare*Cap. 3:6,14. din voi să arate aceeași râvnă, ca să păstreze până la sfârșit o*Col. 2:2. deplină nădejde, 12 așa încât să nu vă leneviți, ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc*Cap. 10:36. făgăduințele. 13 Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a*Gen. 22:16,17.Ps. 105:9.Luca 1:73. jurat pe Sine Însuși 14 și a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta și îți voi înmulți foarte mult sămânța." 15 Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a dobândit făgăduința. 16 Oamenii, ce-i drept, obișnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul*Exod 22:11. este o chezășie care pune capăt oricărei neînțelegeri dintre ei. 17 De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor*Cap. 11:9. făgăduinței nestrămutarea*Rom. 11:29. hotărârii Lui, a venit cu un jurământ, 18 pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba și în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă*Cap. 12:1. înainte, 19 pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care*Lev. 16:15. Cap. 9:7. pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, 20 unde*Cap. 4:14;8:1;9:24. Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut*Cap. 3:1;5:6,10;7:17. „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec".