Publicidade

Deuteronômio 10

CNVS
Tablele cele noi

1 În vremea aceea, Domnul mi-a zis: TaieExod 34:1,2. două table de piatră ca cele dintâi și suie-te la Mine, pe munte; șiExod 25:10. un chivot de lemn. 2 Eu voi scrie pe aceste două table cuvintele care erau scrise pe tablele dintâi, pe care le-ai sfărâmat, și leExod 25:16,21. pui în chivot.3 Am făcut un chivot de lemn de salcâmExod 25:5,10;37:1., am tăiatExod 34:4. două table de piatră ca cele dintâi și m-am suit pe munte cu cele două table în mână. 4 Domnul a scrisExod 34:28. pe table ce fusese scris pe cele dintâi, Cele Zece Porunci care fuseserăExod 20:1. spuse pe munte, din mijlocul foculuiExod 19:18. Cap. 9:10;18:16., în ziua adunării, și Domnul mi le-a dat. 5 M-am întors apoi și m-am coborâtExod 34:29. de pe munte, am pusExod 40:20. tablele în chivotul pe care-l făcusem, și ele au rămas1 Împ. 8:9. acolo, cum îmi poruncise Domnul. 6 Copiii lui Israel au plecat din Beerot-Bene-IaacanNum. 33:31. la Mosera. AcoloNum. 20:28;33:38. a murit Aaron și a fost îngropat; Eleazar, fiul lui, i-a urmat în slujba preoției. 7 Apoi, de acoloNum. 33:32,33. au pornit la Gudgoda și de la Gudgoda la Iotbata, țară unde sunt pâraie de ape. 8 În vremea aceea, Domnul a despărțitNum. 3:6;4:4;8:14;16:9. seminția lui Levi și i-a poruncit Num. 4:15. ducă chivotul legământului Domnului, stea înainteaCap. 18:5. Domnului ca să-I slujească și binecuvânteze poporul în NumeleLev. 9:22.Num. 6:23. Cap. 21:5. Lui, lucru pe care l-a făcut până în ziua de azi. 9 De aceeaNum. 18:20,24. Cap. 18:1,2.Ezec. 44:28. Levi n-are nici parte de moșie, nici moștenire cu frații lui: Domnul este moștenirea lui, cum i-a spus Domnul Dumnezeul tău. 10 Eu am rămasExod 34:28. Cap. 9:18,25. pe munte, ca și mai înainte, patruzeci de zile și patruzeci de nopți. DomnulExod 32:14,33,34;33:17. Cap. 9:19. m-a ascultat și de data aceasta; Domnul n-a voit nimicească. 11 Domnul mi-aExod 32:34;33:1. zis: Scoală-te, du-te și mergi în fruntea poporului. se ducă ia în stăpânire țara pe care am jurat părinților lor le-o voi da.

Ce cere Dumnezeu

12 Acum, Israele, ce alta cereMica 6:8. de la tine Domnul Dumnezeul tău, decât te temiCap. 6:13. de Domnul Dumnezeul tău, Cap. 5:33. umbli în toate căile Lui, iubeștiCap. 6:5;11:13;30:16,20.Mat. 22:37. și slujești Domnului Dumnezeului tău din toată inima ta și din tot sufletul tău, 13 păzești poruncile Domnului și legile Lui pe care ți le dau astăzi, caCap. 6:24. fii fericit? 14 Iată, ale Domnului Dumnezeului tău sunt cerurile1 Împ. 8:27.Ps. 115:16;148:4. și cerurile cerurilor, pământulGen. 14:19.Exod 19:5.Ps. 24:1. și tot ce cuprinde el. 15 Și numai deCap. 4:37. părinții tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească; și după ei, pe sămânța lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeți azi. 16 tăiați dar inimaLev. 26:41. Cap. 30:6.Ier. 4:4.Rom. 2:28,29.Col. 2:11. împrejur și nu mai înțepeniți gâtulCap. 9:6,13.. 17 Căci Domnul Dumnezeul vostru este DumnezeulIos. 22:22.Ps. 136:2.Dan. 2:47;11:36. dumnezeilor, DomnulApoc. 17:14;19:16. domnilor, DumnezeulCap. 7:21. cel mare, puternic și înfricoșat, care nu2 Cron. 19:7.Iov 34:19.Fapte 10:34.Rom. 2:11.Gal. 2:6.Efes. 6:9.Col. 3:25.1 Pet. 1:17. caută la fața oamenilor și nu primește daruri; 18 care face dreptatePs. 68:5;146:9. orfanului și văduvei, care iubește pe străin și-i hrană și îmbrăcăminte. 19 Lev. 19:33,34. iubiți pe străin, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului. 20 te temiCap. 6:13.Mat. 4:10.Luca 4:8. de Domnul Dumnezeul tău, să-I slujești, teCap. 11:22;13:4. alipești de El și pe NumelePs. 63:11. Lui juri. 21 ElExod 15:2.Ps. 22:3.Ier. 17:14. este slava ta, El este Dumnezeul tău. El1 Sam. 12:24.2 Sam. 7:23.Ps. 106:21,22. a făcut în mijlocul tău aceste lucruri mari și grozave pe care ți le-au văzut ochii. 22 Părinții tăi s-au coborât în Egipt în numărGen. 46:27.Exod 1:5.Fapte 7:14. de șaptezeci de inși; acum Domnul Dumnezeul tău a făcut din tine o mulțime caGen. 15:5. Cap. 1:10; 28:62. stelele cerului.

西34:1~10

1 "2 3 4 5

6 "西7 8 9 的 

10 "11 使

12 "的 的 的 13 14 的 15 16 17 的 的 贿18 19 20 的 21 的 22 的 使"

Veja também

Bíblia Online Bíblia Online

Bíblia Online • Versão: 2026-07-05_19-25-13-