1 Să iubeștiCap. 10:12;30:16,20. dar pe Domnul Dumnezeul tău și să păzeștiZah. 3:7. totdeauna învățăturile Lui, legile Lui, rânduielile Lui și poruncile Lui. 2 Recunoașteți astăzi – ce n-au putut recunoaște și vedea copiii voștri – pedepseleCap. 8:5. Domnului Dumnezeului vostru, mărimeaCap. 5:24. Lui, mânaCap. 7:19. Lui cea tare și brațul Lui cel întins, 3 semnelePs. 78:12;135:9. Lui și faptele pe care le-a săvârșit în mijlocul Egiptului împotriva lui Faraon, împăratul Egiptului, și împotriva întregii lui țări. 4 Recunoașteți ce a făcut El oștirii Egiptului, cailor lui și carelor lui, cumExod 14:27,28;15:9,10.Ps. 106:11. a făcut să vină peste ei apele Mării Roșii, 5 când vă urmăreau, și i-a nimicit pentru totdeauna; 6 ce v-a făcut în pustie, până la venirea voastră în locul acesta; ce a făcutNum. 16:1,31;27:3.Ps. 106:17. lui Datan și lui Abiram, fiii lui Eliab, fiul lui Ruben, cum pământul și-a deschis gura și i-a înghițit, cu casele și corturile lor și cu tot ce aveau în mijlocul întregului Israel. 7 Căci ați văzut cu ochiiCap. 5:3;7:19. voștri toate lucrurile mari pe care le-a făcut Domnul. 8 Astfel, să păziți toate poruncile pe care vi le dau eu astăzi, ca să putețiIos. 1:6,7. pune mâna pe țara în care veți trece ca s-o luați în stăpânire 9 și să aveți zileCap. 4:40;5:16.Prov. 10:27. multe în țara pe careCap. 9:5. Domnul a jurat părinților voștri că le-o va da, lor și seminței lor, țarăExod 3:8. în care curge lapte și miere. 10 Căci țara în stăpânirea căreia vei intra nu este ca țara Egiptului, din care ați ieșit, undeZah. 14:18. îți aruncai sămânța în ogoare și le udai cu piciorul ca pe o grădină de zarzavat. 11 ȚaraCap. 8:7. pe care o veți stăpâni este o țară cu munți și văi, care se adapă din ploaia cerului; 12 este o țară de care îngrijește Domnul Dumnezeul tău și asupra1 Împ. 9:3. căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii, de la începutul până la sfârșitul anului. 13 Dacă veți ascultaVers. 22. Cap. 6:17. de poruncile mele pe care vi le dau astăzi, dacă veți iubiCap. 10:12. pe Domnul Dumnezeul vostru și dacă-I veți sluji din toată inima voastră și din tot sufletul vostru, 14 ElLev. 26:4. Cap. 28:12. va da țării voastre ploaie la vreme, ploaieIoel 2:23.Iac. 5:7. timpurie și ploaie târzie, și-ți vei strânge grâul, mustul și untdelemnul; 15 de asemenea, vaPs. 104:14. da iarbă în câmpiile tale pentru vite și vei mâncaCap. 6:11.Ioel 2:19. și te vei sătura. 16 Vedeți să nu vi se amăgească inimaCap. 29:18.Iov 31:27. și să vă abateți ca să slujițiCap. 8:19;30:17. altor dumnezei și să vă închinați înaintea lor. 17 Căci atunci Domnul S-ar aprindeCap. 6:15. de mânie împotriva voastră; ar închide cerurile1 Împ. 8:35.2 Cron. 6:26;7:13. și n-ar mai fi ploaie; pământul nu și-ar mai da roadele și ați pieri curândCap. 4:26;8:19,20;30:18.Ios. 23:13,15,16. din țara aceea bună pe care v-o dă Domnul.
18 Puneți-văCap. 6:6;32:46. dar în inimă și în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. Să le legațiCap. 6:8. ca un semn de aducere aminte pe mâinile voastre și să fie ca niște fruntarii între ochii voștri. 19 Să învățațiCap. 4:9,10;6:7. pe copiii voștri în ele și să le vorbești despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca și când te vei scula. 20 Să leCap. 6:9. scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale. 21 Și atunci, zilele voastreCap. 4:40;6:2.Prov. 3:2;4:10;9:11. și zilele copiilor voștri, în țara pe care Domnul a jurat părinților voștri că le-o va da, vor fi tot atât de multe câtPs. 72:5;89:29. vor fi zilele cerurilor deasupra pământului. 22 Căci dacă vețiVers. 13. Cap. 6:17. păzi toate aceste porunci pe care vi le dau și dacă le veți împlini, dacă veți iubi pe Domnul Dumnezeul vostru, veți umbla în toate căile Lui și vă veți alipiCap. 10:20;30:20. de El, 23 Domnul va izgoniCap. 4:38;9:5. dinaintea voastră pe toate aceste neamuri și vă veți face stăpâni pe toate aceste neamuriCap. 9:1., care sunt mai mari și mai puternice decât voi. 24 Orice locIos. 1:3;14:9. pe care-l va călca talpa piciorului vostru va fi al vostru: hotarul vostru se va întinde dinGen. 15:18.Exod 23:31.Num. 34:3. pustie până la Liban și de la râul Eufrat până la Marea de Apus. 25 NimeniCap. 7:24. nu va putea să stea împotriva voastră. Domnul Dumnezeul vostru va răspândi, cumCap. 2:25. v-a spus, fricaExod 23:27. și groaza de tine peste toată țara în care veți merge.
26 IatăCap. 30:1,15,19., pun azi înaintea voastră binecuvântarea și blestemul: 27 binecuvântareaCap. 28:2., dacă veți asculta de poruncile Domnului Dumnezeului vostru pe care vi le dau în ziua aceasta; 28 blestemulCap. 28:15., dacă nu veți asculta de poruncile Domnului Dumnezeului vostru și dacă vă veți abate de la calea pe care v-o dau în ziua aceasta și vă veți duce după alți dumnezei pe care nu-i cunoașteți. 29 Și când Domnul Dumnezeul tău te va aduce în țara pe care o vei lua în stăpânire, să rostești binecuvântareaCap. 27:12,13.Ios. 8:33. pe muntele Garizim și blestemul pe muntele Ebal. 30 Munții aceștia sunt dincolo de Iordan, înapoia drumului care merge spre apus, în țara canaaniților care locuiesc în câmpie, față în față cu Ghilgal, lângă stejariiGen. 12:6.Jud. 7:1. More. 31 Căci vețiCap. 9:1.Ios. 1:11. trece Iordanul și veți intra în stăpânirea țării pe care v-o dă Domnul Dumnezeul vostru, ca s-o stăpâniți și să locuiți în ea. 32 Să păziți șiCap. 5:32;12:32. să împliniți toate legile și poruncile pe care vi le dau eu astăzi.
1 "所以你要爱耶和华你的 神,常常遵守他的吩咐、律例、典章和诫命。2 今日你们要知道,我并不是与你们的儿女说话,因为他们不知道,也没有见过耶和华你们的 神的管教、伟大有力的手和伸出来的膀臂,3 以及他在埃及向埃及王法老和法老的全国所行的神迹和作为;4 他们也没有见过他怎样对待埃及的军队、马匹和车辆;他们追赶你们的时候,耶和华怎样使红海的水淹没了他们,把他们灭绝,这事一直传到今日;5 并且耶和华在旷野怎样待你们,直到你们来到了这个地方;6 也没有见过他怎样对待流本的子孙以利押的儿子大坍、亚比兰;大地怎样在全体以色列人中间裂开了,把他们和他们的家人、帐棚,以及与他们在一起一切有生命之物都吞下去;7 只有你们亲眼看见了耶和华所作的一切伟大的作为。
8 "所以你们要遵守我今日吩咐你的一切诫命,使你们坚强起来,可以进去得着你们将要过去得的那地,9 又使你们在耶和华向你们的列祖起誓应许赐给他们和他们后裔的地上,就是流奶与蜜的地,可以长久居住。10 因为你要进去得的那地,并不像你出来的埃及地;在那里你撒了种,还要用脚灌溉,像菜园一样。11 但你们要过去得为业的地,却是一个有山有谷的地,有天上雨水滋润的地,12 就是耶和华你的 神眷顾的地;从岁首到年终,耶和华你的 神的眼目常常眷顾这地。
13 "如果你们留心听我今日吩咐你们的诫命,爱耶和华你们的 神,一心一意事奉他,14 他按照《马索拉文本》,"他"作"我";现参照其他抄本及古译本翻译;15节同必按时降雨在你们的地上,就是降秋雨和春雨,使你们可以丰收五谷、新酒和新油。15 他也必使田野为你的牲畜长出青草来,你也可以吃得饱足。16 你们要谨慎,免得你们的心受迷惑,你们就偏离了我,去事奉别的神,并且敬拜它们;17 叫耶和华的怒气向你发作,就把天封闭,不降下雨水,地也不生出土产,使你们从耶和华赐给你们的美地上,快快地灭亡。
18 "所以你们要把我这些话放在心里,存在意念中;要系在手上作记号,戴在额上作头带。19 你们也要把这些话教训你们的儿女,无论你是坐在家里,行在路上,躺下,或是起来,都要讲论。20 你要把这些话写在你房屋的门柱上和城门上,21 为要叫你们和你们的子孙的日子,在耶和华向你们列祖起誓应许给他们的地上,可以增多,像天覆地的年日那样多。22 如果你们殷勤谨守遵行我吩咐你们的这一切诫命,爱耶和华你们的 神,行他的一切道路,又紧紧地依靠他,23 耶和华就必从你们面前把这些国民都赶出去,你们就必占领比你们大比你们强的国民的地。24 你们脚掌所踏的地,都必属于你们;从旷野到黎巴嫩,从幼发拉底河直到西海,都要作你们的境界。25 必没有一人能在你们面前站立得住;耶和华你们的 神,必照着他对你们所说的,使害怕和惊惧你们的心临到你们将要踏足之地的居民。
26 "看哪,我今日把祝福和咒诅都摆在你们面前。27 如果你们听从耶和华你们的 神的诫命,就是我今日吩咐你们的,你们就必蒙赐福;28 如果你们不听从耶和华你们的 神的诫命,偏离了我今日吩咐你们要走的道路,去随从你们素来不认识的别神,你们就必受咒诅。29 耶和华你的 神领你进入你要占领为业之地以后,你就要把祝福摆在基利心山上,把咒诅摆在以巴路山上。30 这两座山不是在约旦河西、日落的地方,在住亚拉巴的迦南人之地,与吉甲相对,靠近摩利橡树那里吗?31 现在你们快要过约旦河,进去得耶和华你们的 神要赐给你们为业之地;你们取得了那地,就住在那里。32 你们要谨守遵行我今日在你们的面前颁布的一切律例和典章。"