1 "But now those who are younger than I have me in derision,

whose fathers I considered unworthy to put with my sheep dogs.

2 Of what use is the strength of their hands to me,

men in whom ripe age has perished?

3 They are gaunt from lack and famine.

They gnaw the dry ground, in the gloom of waste and desolation.

4 They pluck salt herbs by the bushes.

The roots of the broom tree are their food.

5 They are driven out from among men.

They cry after them as after a thief,

6 so that they live in frightful valleys,

and in holes of the earth and of the rocks.

7 They bray among the bushes.

They are gathered together under the nettles.

8 They are children of fools, yes, children of wicked men.

They were flogged out of the land.

9 "Now I have become their song.

Yes, I am a byword to them.

10 They abhor me, they stand aloof from me,

and don’t hesitate to spit in my face.

11 For he has untied his cord, and afflicted me;

and they have thrown off restraint before me.

12 On my right hand rise the rabble.

They thrust aside my feet.

They cast their ways of destruction up against me.

13 They mar my path.

They promote my destruction

without anyone’s help.

14 As through a wide breach they come.

They roll themselves in amid the ruin.

15 Terrors have turned on me.

They chase my honor as the wind.

My welfare has passed away as a cloud.

16 "Now my soul is poured out within me.

Days of affliction have taken hold of me.

17 In the night season my bones are pierced in me,

and the pains that gnaw me take no rest.

18 My garment is disfigured by great force.

It binds me about as the collar of my tunic.

19 He has cast me into the mire.

I have become like dust and ashes.

20 I cry to you, and you do not answer me.

I stand up, and you gaze at me.

21 You have turned to be cruel to me.

With the might of your hand you persecute me.

22 You lift me up to the wind, and drive me with it.

You dissolve me in the storm.

23 For I know that you will bring me to death,

to the house appointed for all living.

24 "However doesn’t one stretch out a hand in his fall?

Or in his calamity therefore cry for help?

25 Didn’t I weep for him who was in trouble?

Wasn’t my soul grieved for the needy?

26 When I looked for good, then evil came.

When I waited for light, darkness came.

27 My heart is troubled, and doesn’t rest.

Days of affliction have come on me.

28 I go mourning without the sun.

I stand up in the assembly, and cry for help.

29 I am a brother to jackals,

and a companion to ostriches.

30 My skin grows black and peels from me.

My bones are burned with heat.

31 Therefore my harp has turned to mourning,

and my pipe into the voice of those who weep.

1 Și acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine,

pe ai căror părinți nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.

2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,

când ei nu erau în stare să ajungă la bătrânețe?

3 Sfrijiți de sărăcie și foame,

fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite și pustii.

4 Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei

și n-au ca pâine decât rădăcina de bucsău.

5 Sunt izgoniți din mijlocul oamenilor,

strigă lumea după ei ca după niște hoți.

6 Locuiesc în văi îngrozitoare,

în peșterile pământului și în stânci.

7 Urlă printre tufișuri

și se adună sub mărăcini.

8 Ființe mârșave și disprețuite,

sunt izgoniți din țară.

9 Și acum*Cap. 17:6.Ps. 35:15;69:12.Plâng. 3:14,63., astfel de oameni mă pun în cântecele lor,

am ajuns de batjocura lor.

10 Mă urăsc, mă ocolesc,

mă scuipă*Num. 12:14.Deut. 25:9.Is. 50:6.Mat. 26:67;27:30. în față.

11 Nu se mai sfiesc și mă înjosesc,

nu mai au niciun frâu înaintea mea.

12 Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea

și îmi împing picioarele

și își croiesc*Cap. 19:12. cărări împotriva mea, ca să mă piardă.

13 Îmi nimicesc cărarea

și lucrează ca să mă prăpădească,

ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

14 Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine,

se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.

15 Mă apucă groaza.

Slava îmi este spulberată ca de vânt,

ca un nor a trecut fericirea mea.

16 Și acum, mi se topește*Ps. 42:4. sufletul în mine

și m-au apucat zilele suferinței.

17 Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele,

durerea care mă roade nu încetează.

18 De tăria suferinței, haina își pierde fața,

mi se lipește de trup ca o cămașă.

19 Dumnezeu m-a aruncat în noroi

și am ajuns ca țărâna și cenușa.

20 Strig către Tine și nu-mi răspunzi;

stau în picioare și nu mă vezi.

21 Ești fără milă împotriva mea,

lupți împotriva mea cu tăria mâinii Tale.

22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt

și mă nimicești cu suflarea furtunii.

23 Căci știu că mă duci la moarte,

în locul unde*Ps. 42:4.Evr. 9:27. se întâlnesc toți cei vii.

24 Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mâinile?

Cel în nenorocire nu cere ajutor?

25 Nu plângeam*Ps. 35:13,14.Rom. 12:15. eu pe cel amărât?

N-avea inima mea milă de cel lipsit?

26 Mă așteptam la fericire,

și, când colo, nenorocirea*Ier. 8:15. a venit peste mine;

trăgeam nădejde de lumină, și, când colo, a venit întunericul.

27 Îmi fierb măruntaiele fără încetare,

m-au apucat zilele de durere.

28 Umblu înnegrit*Ps. 38:6;42:9;43:2., dar nu de soare.

Mă scol în plină adunare și strig după ajutor.

29 Am ajuns frate*Ps. 102:6.Mica 1:8. cu șacalii,

tovarăș cu struții.

30 Pielea*Ps. 119:83.Plâng. 4:8;5:10. mi se înnegrește și cade,

iar oasele*Ps. 102:3. îmi ard și se usucă.

31 Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale

și cavalul meu scoate sunete plângătoare.