1 E, como se determinou que havíamos de navegar para a Itália, entregaram Paulo, e alguns outros presos, a um centurião por nome Júlio, da coorte augusta. 2 E, embarcando nós em um navio adramitino, prestes a navegar pelos lugares da costa da Ásia, partimos estando conosco Aristarco, macedônio, de Tessalônica. 3 E chegamos no dia seguinte a Sidom, e Júlio, tratando Paulo humanamente, lhe permitiu ir ver os amigos, para que cuidassem dele. 4 E, partindo dali, fomos navegando abaixo de Chipre, porque os ventos eram contrários. 5 E, tendo atravessado o mar, ao longo da Cilícia e Panfília, chegamos a Mirra, na Lícia. 6 E, achando ali o centurião um navio de Alexandria, que navegava para a Itália, nos fez embarcar nele.

7 E, como por muitos dias navegássemos vagarosamente, havendo chegado apenas defronte de Cnido, não nos permitindo o vento ir mais adiante, navegamos abaixo de Creta, junto de Salmone. 8 E, costeando-a dificilmente, chegamos a um lugar chamado Bons Portos, perto do qual estava a cidade de Laseia.

9 E, passado muito tempo, e sendo já perigosa a navegação, pois, também o jejum já tinha passado, Paulo os admoestava, 10 Dizendo-lhes: Senhores, vejo que a navegação há de ser incômoda, e com muito dano, não só para o navio e carga, mas também para as nossas vidas.

11 Mas o centurião cria mais no piloto e no mestre, do que no que dizia Paulo. 12 E, como aquele porto não era cômodo para invernar, os mais deles foram de parecer que se partisse dali para ver se podiam chegar a Fenice, que é um porto de Creta que olha para o lado do vento sudoeste e noroeste, e invernar ali.

13 E, soprando o sul brandamente, lhes pareceu terem já o que desejavam e, fazendo-se de vela, foram de muito perto costeando Creta. 14 Mas não muito depois deu nela um pé de vento, chamado Euroaquilão. 15 E, sendo o navio arrebatado, e não podendo navegar contra o vento, dando de mão a tudo, nos deixamos ir à toa. 16 E, correndo abaixo de uma pequena ilha chamada Clauda, apenas pudemos ganhar o batel. 17 E, levado este para cima, usaram de todos os meios, cingindo o navio; e, temendo darem à costa na Sirte, amainadas as velas, assim foram à toa. 18 E, andando nós agitados por uma veemente tempestade, no dia seguinte aliviaram o navio. 19 E ao terceiro dia nós mesmos, com as nossas próprias mãos, lançamos ao mar a armação do navio. 20 E, não aparecendo, havia já muitos dias, nem sol nem estrelas, e caindo sobre nós uma não pequena tempestade, fugiu-nos toda a esperança de nos salvarmos.

21 E, havendo já muito que não se comia, então Paulo, pondo-se em pé no meio deles, disse: Fora, na verdade, razoável, ó senhores, ter-me ouvido a mim e não partir de Creta, e assim evitariam este incômodo e esta perda.

22 Mas agora vos admoesto a que tenhais bom ânimo, porque não se perderá a vida de nenhum de vós, mas somente o navio. 23 Porque esta mesma noite o anjo de Deus, de quem eu sou, e a quem sirvo, esteve comigo, 24 Dizendo: Paulo, não temas; importa que sejas apresentado a César, e eis que Deus te deu todos quantos navegam contigo. 25 Portanto, ó senhores, tende bom ânimo; porque creio em Deus, que há de acontecer assim como a mim me foi dito. 26 É, contudo, necessário irmos dar numa ilha.

27 E, quando chegou a décima quarta noite, sendo impelidos de um e outro lado no mar Adriático, lá pela meia-noite suspeitaram os marinheiros que estavam próximos de alguma terra. 28 E, lançando o prumo, acharam vinte braças; e, passando um pouco mais adiante, tornando a lançar o prumo, acharam quinze braças. 29 E, temendo ir dar em alguns lugares rochosos, lançaram da popa quatro âncoras, desejando que viesse o dia. 30 Procurando, porém, os marinheiros fugir do navio, e tendo já deitado o batel ao mar, como que querendo lançar as âncoras pela proa, 31 Disse Paulo ao centurião e aos soldados: Se estes não ficarem no navio, não podereis salvar-vos.

32 Então os soldados cortaram os cabos do batel, e o deixaram cair. 33 E, entretanto que o dia vinha, Paulo exortava a todos a que comessem alguma coisa, dizendo: É já hoje o décimo quarto dia que esperais, e permaneceis sem comer, não havendo provado nada.

34 Portanto, exorto-vos a que comais alguma coisa, pois é para a vossa saúde; porque nem um cabelo cairá da cabeça de qualquer de vós.

35 E, havendo dito isto, tomando o pão, deu graças a Deus na presença de todos; e, partindo-o, começou a comer. 36 E, tendo já todos bom ânimo, puseram-se também a comer. 37 E éramos ao todo, no navio, duzentas e setenta e seis almas. 38 E, refeitos com a comida, aliviaram o navio, lançando o trigo ao mar.

39 E, sendo já dia, não conheceram a terra; enxergaram, porém, uma enseada que tinha praia, e consultaram-se sobre se deveriam encalhar nela o navio. 40 E, levantando as âncoras, deixaram-no ir ao mar, largando também as amarras do leme; e, alçando a vela maior ao vento, dirigiram-se para a praia. 41 Dando, porém, num lugar de dois mares, encalharam ali o navio; e, fixa a proa, ficou imóvel, mas a popa abria-se com a força das ondas.

42 Então a ideia dos soldados foi que matassem os presos para que nenhum fugisse, escapando a nado. 43 Mas o centurião, querendo salvar a Paulo, lhes estorvou este intento; e mandou que os que pudessem nadar se lançassem primeiro ao mar, e se salvassem em terra; 44 E os demais, uns em tábuas e outros em coisas do navio. E assim aconteceu que todos chegaram à terra a salvo.

1 După ce s-a hotărât*Cap. 25:12,25. să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel și pe alți câțiva întemnițați i-au dat pe mâna unui sutaș al cetei de ostași Augusta, numit Iuliu. 2 Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, și am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh*Cap. 19:29. Macedoneanul din Tesalonic. 3 A doua zi, am ajuns la Sidon, și Iuliu, care se purta*Cap. 24:23;28:16. omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi și să fie îngrijit de ei. 4 După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice. 5 După ce am trecut marea care scaldă Cilicia și Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia. 6 Acolo, sutașul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, și ne-a suit în ea. 7 Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia și nu fără greutate am atins înălțimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona. 8 De abia am mers cu corabia pe marginea insulei și am ajuns la un loc numit „Limanuri bune", de care era aproape cetatea Lasea. 9 Trecuse destul de multă vreme și călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că*Lev. 23:27,29. trecuse chiar și „vremea postului". De aceea Pavel a înștiințat pe ceilalți 10 și le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie și fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură și pentru corabie, dar chiar și pentru viețile noastre." 11 Sutașul a ascultat mai mult de cârmaci și de stăpânul corabiei decât de vorbele lui Pavel. 12 Și fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, așezat spre miazăzi-apus și spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo. 13 Începuse să sufle un vânt ușor de miazăzi și, ca unii care se credeau stăpâni pe țintă, au ridicat ancorele și au pornit cu corabia pe marginea Cretei. 14 Dar nu după multă vreme, s-a dezlănțuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon. 15 Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, și ne-am lăsat duși în voia lui. 16 Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov numit Clauda și abia am putut să punem mâna pe luntre. 17 După ce au ridicat-o, au întrebuințat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii și, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânați de vânt. 18 Fiindcă eram bătuți foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie, 19 și a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am*Iona 1:5. lepădat uneltele corabiei. 20 Soarele și stelele nu s-au văzut mai multe zile, și furtuna era așa de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare. 21 Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci, Pavel s-a sculat în mijlocul lor și a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultați și să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie și de această pagubă. 22 Acum, vă sfătuiesc să fiți cu voie bună, pentru că niciunul din voi nu va pieri și nu va fi altă pierdere decât a corabiei. 23 Un înger*Cap. 23:11. al Dumnezeului al căruia*Dan. 6:16.Rom. 1:9.2 Tim. 1:3. sunt eu și căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte 24 și mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului și iată că Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce merg cu corabia împreună cu tine.’ 25 De aceea, oamenilor, liniștiți-vă, căci*Luca 1:45.Rom. 4:20,21.2 Tim. 1:12. am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla așa cum mi s-a spus. 26 Dar trebuie să dăm peste un ostrov*Cap. 28:1.." 27 În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinși încoace și încolo cu corabia pe Marea Adriatică, pe la miezul nopții, marinarii au bănuit că se apropie de pământ. 28 Au măsurat adâncimea apei și au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puțin mai departe, au măsurat-o din nou și au găsit cincisprezece stânjeni. 29 De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corabiei și doreau să se facă ziuă. 30 Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie și slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corabiei, 31 Pavel a zis sutașului și ostașilor: „Dacă oamenii aceștia nu vor rămâne în corabie, nu puteți fi scăpați." 32 Atunci, ostașii au tăiat funiile luntrii și au lăsat-o să cadă. 33 Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toți să mănânce și a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când stați mereu de veghe și n-ați luat nimic de mâncare în gură. 34 De aceea, vă rog să mâncați, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră și nu vi se va pierde niciun*1 Împ. 1:52.Mat. 10:30.Luca 12:7;21:18. păr din cap." 35 După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a*1 Sam. 9:13.Mat. 15:36.Marcu 8:6.Ioan 6:11.1 Tim. 4:3,4. mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o și a început să mănânce. 36 Toți s-au îmbărbătat atunci și au luat și ei de au mâncat. 37 În corabie eram de toți două sute șaptezeci și șase de suflete*Cap. 2:41;7:14.Rom. 13:1.1 Pet. 3:20.. 38 După ce s-au săturat, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare. 39 Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul, dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, și au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putință. 40 Au tăiat ancorele, ca să le slobozească în mare, și au slăbit în același timp funiile cârmelor, apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului și s-au îndreptat spre mal. 41 Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a*2 Cor. 11:25. înfipt corabia, și partea dinainte a corabiei s-a împlântat și stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor. 42 Ostașii au fost de părere să omoare pe cei întemnițați, ca să nu scape vreunul prin înot. 43 Sutașul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă și să iasă cei dintâi la pământ, 44 iar ceilalți să se așeze unii pe scânduri, iar alții pe frânturi de corabie, și așa s-a făcut că au*Vers. 22. ajuns toți teferi la uscat.