1 Now Joab the son of Zeruiah perceived that the king’s heart was toward Absalom. 2 And Joab sent to Tekoa, and fetched thence a wise woman, and said unto her, I pray thee, feign thyself to be a mourner, and put on mourning apparel, I pray thee, and anoint not thyself with oil, but be as a woman that hath a long time mourned for the dead: 3 and go in to the king, and speak on this manner unto him. So Joab put the words in her mouth.

4 And when the woman of Tekoa spake to the king, she fell on her face to the ground, and did obeisance, and said, Help, O king. 5 And the king said unto her, What aileth thee? And she answered, Of a truth I am a widow, and my husband is dead. 6 And thy handmaid had two sons, and they two strove together in the field, and there was none to part them, but the one smote the other, and killed him. 7 And, behold, the whole family is risen against thy handmaid, and they say, Deliver him that smote his brother, that we may kill him for the life of his brother whom he slew, and so destroy the heir also. Thus will they quench my coal which is left, and will leave to my husband neither name nor remainder upon the face of the earth.

8 And the king said unto the woman, Go to thy house, and I will give charge concerning thee. 9 And the woman of Tekoa said unto the king, My lord, O king, the iniquity be on me, and on my father’s house; and the king and his throne be guiltless. 10 And the king said, Whosoever saith aught unto thee, bring him to me, and he shall not touch thee any more. 11 Then said she, I pray thee, let the king remember Jehovah thy God, that the avenger of blood destroy not any more, lest they destroy my son. And he said, As Jehovah liveth, there shall not one hair of thy son fall to the earth.

12 Then the woman said, Let thy handmaid, I pray thee, speak a word unto my lord the king. And he said, Say on. 13 And the woman said, Wherefore then hast thou devised such a thing against the people of God? for in speaking this word the king is as one that is guilty, in that the king doth not fetch home again his banished one. 14 For we must needs die, and are as water spilt on the ground, which cannot be gathered up again; neither doth God take away life, but deviseth means, that he that is banished be not an outcast from him. 15 Now therefore seeing that I am come to speak this word unto my lord the king, it is because the people have made me afraid: and thy handmaid said, I will now speak unto the king; it may be that the king will perform the request of his servant. 16 For the king will hear, to deliver his servant out of the hand of the man that would destroy me and my son together out of the inheritance of God. 17 Then thy handmaid said, Let, I pray thee, the word of my lord the king be comfortable; for as an angel of God, so is my lord the king to discern good and bad: and Jehovah thy God be with thee.

18 Then the king answered and said unto the woman, Hide not from me, I pray thee, aught that I shall ask thee. And the woman said, Let my lord the king now speak. 19 And the king said, Is the hand of Joab with thee in all this? And the woman answered and said, As thy soul liveth, my lord the king, none can turn to the right hand or to the left from aught that my lord the king hath spoken; for thy servant Joab, he bade me, and he put all these words in the mouth of thy handmaid; 20 to change the face of the matter hath thy servant Joab done this thing: and my lord is wise, according to the wisdom of an angel of God, to know all things that are in the earth.

21 And the king said unto Joab, Behold now, I have done this thing: go therefore, bring the young man Absalom back. 22 And Joab fell to the ground on his face, and did obeisance, and blessed the king; and Joab said, To-day thy servant knoweth that I have found favor in thy sight, my lord, O king, in that the king hath performed the request of his servant. 23 So Joab arose and went to Geshur, and brought Absalom to Jerusalem. 24 And the king said, Let him turn to his own house, but let him not see my face. So Absalom turned to his own house, and saw not the king’s face.

25 Now in all Israel there was none to be so much praised as Absalom for his beauty: from the sole of his foot even to the crown of his head there was no blemish in him. 26 And when he cut the hair of his head (now it was at every year’s end that he cut it; because it was heavy on him, therefore he cut it); he weighed the hair of his head at two hundred shekels, after the king’s weight. 27 And unto Absalom there were born three sons, and one daughter, whose name was Tamar: she was a woman of a fair countenance.

28 And Absalom dwelt two full years in Jerusalem; and he saw not the king’s face. 29 Then Absalom sent for Joab, to send him to the king; but he would not come to him: and he sent again a second time, but he would not come. 30 Therefore he said unto his servants, See, Joab’s field is near mine, and he hath barley there; go and set it on fire. And Absalom’s servants set the field on fire. 31 Then Joab arose, and came to Absalom unto his house, and said unto him, Wherefore have thy servants set my field on fire? 32 And Absalom answered Joab, Behold, I sent unto thee, saying, Come hither, that I may send thee to the king, to say, Wherefore am I come from Geshur? it were better for me to be there still. Now therefore let me see the king’s face; and if there be iniquity in me, let him kill me. 33 So Joab came to the king, and told him; and when he had called for Absalom, he came to the king, and bowed himself on his face to the ground before the king: and the king kissed Absalom.

1 Ioab, fiul Țeruiei, a băgat de seamă că inima împăratului era aprinsă de dor după*Cap. 13:39. Absalom. 2 A trimis să aducă din Tecoa*2 Cron. 11:6. o femeie iscusită și i-a zis: „Fă-te că plângi și îmbracă-te*Rut 3:3. în haine de jale; nu te unge cu untdelemn și fii ca o femeie care de multă vreme plânge după un mort. 3 Să te duci astfel la împărat și să-i vorbești așa și așa." Și Ioab*Cap. 14:19.Exod 4:15. i-a spus ce trebuia să zică. 4 Femeia aceea din Tecoa s-a dus să vorbească împăratului. A căzut*1 Sam. 20:41. Cap. 1:2. cu fața la pământ, s-a închinat și a zis: „Împărate, scapă-mă*2 Împ. 6:26,28.!" 5 Împăratul i-a zis: „Ce ai?" Ea a răspuns: „Da, sunt văduvă*Cap. 12:1., bărbatul mi-a murit! 6 Roaba ta avea doi fii; amândoi s-au certat pe câmp și n-a fost nimeni să-i despartă; unul a lovit pe celălalt și l-a omorât. 7 Și iată că toată familia*Num. 35:19.Deut. 19:12. s-a ridicat împotriva roabei tale, zicând: ‘Scoate încoace pe ucigașul fratelui său! Vrem să-l omorâm pentru viața fratelui său pe care l-a ucis; vrem să nimicim chiar și pe moștenitor!’ Ei ar stinge astfel și tăciunele care-mi mai rămâne, ca să nu lase bărbatului meu nici nume, nici urmaș viu pe fața pământului." 8 Împăratul a zis femeii: „Du-te acasă. Voi da porunci cu privire la tine." 9 Femeia din Tecoa a zis împăratului: „Asupra mea*Gen. 27:13.1 Sam. 25:24.Mat. 27:25., împărate, domnul meu, și asupra casei tatălui meu să cadă pedeapsa; împăratul*Cap. 3:28,29.1 Împ. 2:33. și scaunul lui de domnie să nu aibă nimic de suferit." 10 Împăratul a zis: „Dacă va vorbi cineva împotriva ta, să-l aduci la mine și nu se va mai atinge de tine." 11 Ea a zis: „Să-și aducă aminte împăratul de Domnul Dumnezeul tău, pentru ca răzbunătorul sângelui*Num. 35:19. să nu mărească prăpădul și să nu mi se nimicească fiul!" Și el a zis: „Viu este*1 Sam. 14:45.Fapte 27:34. Domnul că un păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ!" 12 Femeia a zis: „Dă voie roabei tale să spună o vorbă domnului meu, împăratul." Și el a zis: „Vorbește!" 13 Femeia a zis: „Pentru ce gândești tu astfel cu privire la poporul*Jud. 20:2. lui Dumnezeu, căci nu iese chiar din cuvintele împăratului că împăratul este ca și vinovat când nu cheamă înapoi pe acela pe care l-a*Cap. 13:37,38. izgonit? 14 Trebuie negreșit să murim*Iov 34:15.Evr. 9:27. și vom fi ca niște ape vărsate pe pământ, care nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viața, ci dorește*Num. 35:15,25,28. ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui. 15 Acum, dacă am venit să spun aceste lucruri împăratului, domnul meu, am venit pentru că poporul m-a înspăimântat. Și roaba ta a zis: ‘Vreau să vorbesc împăratului; poate că împăratul va face ce va zice roaba sa.’ 16 Da, împăratul va asculta pe roaba sa ca să scape din mâna celor ce caută să ne nimicească, pe mine și pe fiul meu, din moștenirea lui Dumnezeu. 17 Roaba ta a zis: ‘Cuvântul domnului meu, împăratul, să-mi dea odihnă. Căci domnul meu, împăratul, este ca un înger*Vers. 20. Cap. 19:27. al lui Dumnezeu, gata să audă binele și răul.’ Și Domnul Dumnezeul tău să fie cu tine." 18 Împăratul a răspuns și a zis femeii: „Nu-mi ascunde ce te voi întreba." Și femeia a zis: „Să vorbească domnul meu, împăratul!" 19 Împăratul a zis atunci: „Oare mâna lui Ioab nu este ea cu tine în toată treaba aceasta?" Și femeia a răspuns: „Viu este sufletul tău, împărate, domnul meu, că nu este cu putință nicio abatere, nici la dreapta, nici la stânga, de la tot ce a zis domnul meu, împăratul. În adevăr, robul tău Ioab mi-a poruncit și a pus în*Vers. 3. gura roabei tale toate aceste cuvinte. 20 Ca să dea o altă înfățișare lucrului, a făcut robul tău Ioab lucrul acesta. Dar domnul meu este tot atât de înțelept*Vers. 17. Cap. 19:27. ca și un înger al lui Dumnezeu, ca să cunoască tot ce se petrece pe pământ."

21 Împăratul a zis lui Ioab: „Iată, vreau să fac lucrul acesta; du-te dar de adu înapoi pe tânărul Absalom." 22 Ioab a căzut cu fața la pământ, s-a închinat și a binecuvântat pe împăratul. Apoi a zis: „Robul tău cunoaște azi că am căpătat trecere înaintea ta, împărate, domnul meu, fiindcă împăratul lucrează după cuvântul robului său." 23 Ioab s-a sculat, a plecat în Gheșur*Cap. 13:37. și a adus pe Absalom înapoi la Ierusalim. 24 Dar împăratul a zis: „Să se ducă în casa lui și să nu-mi vadă*Gen. 43:3. Cap. 3:13. fața." Și Absalom s-a dus în casa lui și n-a văzut fața împăratului. 25 Nu era om în tot Israelul așa de vestit ca Absalom în privința frumuseții lui; din talpa*Is. 1:6. piciorului până în creștetul capului n-avea niciun cusur. 26 Când își tundea capul – și-l tundea în fiecare an, pentru că părul îi era greu – greutatea părului de pe capul lui era de două sute de sicli, după greutatea împăratului. 27 Lui Absalom i s-au născut*Cap. 18:18. trei fii și o fiică, numită Tamar, care era o femeie frumoasă la chip. 28 Absalom a locuit doi ani la Ierusalim fără să vadă*Vers. 24. fața împăratului. 29 Apoi a chemat pe Ioab să-l trimită la împărat, dar Ioab n-a voit să vină la el. L-a chemat a doua oară, și Ioab tot n-a vrut să vină. 30 Absalom a zis atunci slujitorilor lui: „Vedeți, ogorul lui Ioab este lângă al meu; are orz pe el; duceți-vă și puneți-i foc." Și slujitorii lui Absalom au pus foc câmpului. 31 Ioab s-a sculat și s-a dus la Absalom acasă. Și i-a zis: „Pentru ce au pus slujitorii tăi foc câmpului meu?" 32 Absalom a răspuns lui Ioab: „Iată, ți-am trimis vorbă și ți-am zis: ‘Vino aici și te voi trimite la împărat să-i spui: «Pentru ce m-am întors din Gheșur? Ar fi fost mai bine pentru mine să fiu și acum acolo.»’ Doresc acum să văd fața împăratului și, dacă este vreo nelegiuire în mine, să mă omoare." 33 Ioab s-a dus la împărat și i-a spus lucrul acesta. Și împăratul a chemat pe Absalom, care a venit la el și s-a aruncat cu fața la pământ înaintea lui. Împăratul a sărutat*Gen. 33:4;45:15.Luca 15:20. pe Absalom.