1 Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

2 El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr'un pămînt uscat. N'avea nici frumuseţă, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n'avea nimic care să ne placă.

3 Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obicinuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa dela El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

4 Totuş, El suferinţele noastre le -a purtat, şi durerile noastre le -a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.

5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi.

6 Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

7 Cînd a fost chinuit şi asuprit, n'a deschis gura deloc, ca un miel pe care -l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n'a deschis gura.

8 El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pămîntul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

9 Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormîntul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvîrşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.

10 Domnul a găsit cu cale să -L zdrobească prin suferinţă... Dar, dupăce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămînţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mînile Lui.

11 Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într'o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

12 De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentrucă S'a dat pe Sine însuş la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentrucă a purtat păcatele multora şi S'a rugat pentru cei vinovaţi.

1 谁会相信我们所传的?耶和华的膀臂向谁显露呢?

2 他在耶和华面前如嫩芽生长起来, 像根出于干旱之地; 他没有佳形, 也没有威仪, 好叫我们仰慕他; 他也没有美貌, 使我们被他吸引。

3 他被藐视, 被人拒绝, 是个多受痛苦, 熟悉病患的人。他像个被人掩面不看的人一样; 他被藐视, 我们也不重视他。

4 原来他担当了我们的病患, 背负了我们的痛苦; 我们却以为他受责打, 被 神击打和苦待了。

5 然而他是为了我们的过犯被刺透, 为了我们的罪孽被压伤; 使我们得平安的惩罚加在他身上, 因他受了鞭伤, 我们才得医治。

6 我们众人都如羊走迷了路, 各人偏行己路; 耶和华却把我们众人的罪孽, 都归在他身上。

7 他被虐待, 受痛苦的时候, 他并不开口; 他像羊羔被牵去屠宰, 又像羊在剪羊毛的人面前寂然无声, 他也是这样不开口。

8 他受拘禁和审判以后被带走; 至于他那个世代的人中, 有谁想到从活人之地被剪除, 被击打, 是因我子民的过犯呢?

9 虽然他从来没有行过强暴, 他的口里也没有诡诈, 人还是使他与恶人同埋, 但死的时候与财主同葬。

10 耶和华却喜悦把他压伤, 使他受痛苦; 耶和华若以他的性命作赎罪祭, 他必看见后裔, 并且得享长寿; 耶和华所喜悦的, 必在他手中亨通。

11 他受了生命之苦以后, 必看见光明, 并且心满意足; 我的义仆必使许多人因认识他而得称为义, 他也必背负他们的罪孽。

12 所以, 我要使他与伟大的人同分, 他必与强盛的均分掳物, 因为他把自己的性命倾倒, 以致于死。他被列在罪犯之中, 却担当了多人的罪, 又为罪犯代求。