1 ,,Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trîmbiţă, şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!
2 În toate zilele Mă întreabă, şi vor să afle căile Mele, ca un neam, care ar fi înfăptuit neprihănirea, şi n'ar fi părăsit legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărîri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu. -
3 ,La ce ne foloseşte să postim` -zic ei-,dacă Tu nu vezi? ,La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?` -,Pentrucă, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre, şi asupriţi pe simbriaşii voştri.
4 Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus.
5 Oare aceasta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig, şi să se culce pe sac şi cenuşă? Acesta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?
6 Iată postul plăcut Mie: desleagă lanţurile răutăţii, desnoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug;
7 împarte-ţi pînea cu cel flămînd, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere -l, şi nu întoarce spatele semenului tău.
8 Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi.
9 Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: ,Iată-Mă!` Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară,
10 dacă vei da mîncarea ta celui flămînd, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunerecul tău va fi ca ziua nămeaza mare!
11 Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.
12 Ai tăi vor zidi iarăş pe dărîmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit ,Dregător de spărturi`, ,Cel ce drege drumurile, şi face ţara cu putinţă de locuit.`
13 Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfîntă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu -L, şi dacă -l vei cinsti, neurmînd căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededîndu-te la flecării,
14 atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.``
1 你要张开喉咙呼叫, 不可停止; 你要提高声音, 像吹号角一样; 你要向我子民宣告他们的过犯, 向雅各家陈明他们的罪恶。
2 他们天天寻求我, 乐意明白我的道路, 好像行义的国民, 不离弃他们 神的公理; 他们向我求问公义的判语, 又喜欢亲近 神。
3 他们说: "为什么我们禁食, 你不看呢?为什么我们刻苦己身, 你不理会呢?"看哪! 你们在禁食的日子, 仍然追求自己喜欢作的事, 欺压为你们作工的人。
4 看哪! 你们禁食, 结果是吵闹和打架, 用凶恶的拳头打人; 你们不要像今天这样的禁食, 使你们的声音可以听闻于天上。
5 使人刻苦自己的日子, 这样的禁食是我拣选的吗?难道只是叫人垂头像一根苇子, 用麻布和炉灰铺在下面吗?你可以称这是禁食, 为耶和华所悦纳的日子吗?
6 我所拣选的禁食不是这样吗?不是要松开凶恶的锁链, 解开轭上的绳索, 使被压迫的获得自由, 折断所有的轭吗?
7 不是要把你的食物分给饥饿的人, 把流浪的穷困人接到你的家里, 见到赤身露体的, 给他衣服蔽体, 不可逃避自己的骨肉而不顾恤吗?
8 这样, 你的光就必突然发出, 像黎明的曙光, 你的伤口就必快快复原; 你的公义就必行在你的前面, 耶和华的荣耀要作你的后盾。
9 那时, 你求告, 耶和华必应允; 你呼求, 他必说: "我在这里! "你若从你中间除掉欺压人的轭, 除去指责人的指头和恶毒的言语,
10 你的心若顾念饥饿的人, 使困苦的人得到饱足, 你的光就必在黑暗中升起来, 你的幽暗必如日中天。
11 耶和华必常常引导你, 在干旱之地使你的心灵饱足, 使你的骨头坚强有力; 你必像有水源浇灌的园子, 又像水流不绝的泉源。
12 你的子孙必重建久已荒废之处, 你必重建历代拆毁了的根基; 你要称为修补破口的人, 重修路径给人居住的人。
13 "因安息日的缘故, 你若转离你的脚步; 在我的圣日不作你喜欢作的; 你若称安息日为可喜乐的, 称耶和华的圣日为可尊重的; 你若尊重这日, 不作自己的事, 不寻求自己所喜悦的, 或不说无谓的话,
14 你就必以耶和华为乐, 我要使你乘驾地的高处, 用你祖雅各的产业喂养你。"这是耶和华亲口说的。