1 Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.
2 Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.
3 Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!
4 Cum ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.
5 Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,
6 întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.
7 Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.
8 Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,
9 înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
10 Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?
11 Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,
12 aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.
13 Ah! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!
14 Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.
15 Atunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.
16 Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;
17 călcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.
18 Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,
19 cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.
20 Îl urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.
21 De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.
22 Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.``
1 "妇人所生的日子短少， 满有搅扰；
2 他生长如花， 又遭割下； 他飞去如影， 并不停留。
3 这样的人你还睁眼看他， 又把他带到你跟前受审吗？
4 谁能使洁净出于污秽呢？无人有此本事。
5 人的日子既然被限定， 他的月数亦在乎你， 你也定下他的界限， 使他不能越过。
6 就求你转眼不看他， 使他得歇息， 直等到他像雇工一样享受他的日子。
7 树木常有希望， 树木若被砍下， 也会再发芽， 嫩枝仍生长不息。
8 虽然树根衰老在地里， 树干也枯死在土中，
9 一有水气， 就会萌芽， 又生长枝条如新栽的树一样。
10 人死了， 就化为乌有； 人一气绝就不在了。
11 海洋中的水消失， 江河枯竭干涸，
12 人也是这样一躺下去， 就不再起来， 直到天都没有了还不醒过来， 也不能从睡眠中被唤醒。
13 但愿你把我藏在阴间， 把我隐藏， 直到你的怒气过去； 愿你为我定一个期限， 好记念我。
14 人若死了， 怎能再活呢？我要在我一切劳苦的日子等待， 等到我得释放的时候来到。
15 你一呼叫， 我就回答你， 你必渴慕你手所作的。
16 但现在你数点我的脚步， 必不再鉴察我的罪过，
17 我的过犯被你封在囊中， 我的罪孽你以灰泥遮盖了。
18 山崩下坠， 岩石挪开原处；
19 流水磨蚀石头， 水的泛溢冲去地上的尘土， 你也这样灭绝人的指望。
20 你永远胜过人， 人就去世， 你改变他的容貌， 把他遣走。
21 他的儿女得尊荣， 他并不晓得， 他们降为卑， 他也不觉得，
22 只觉自己身上的痛苦， 为自己悲哀。"