1 (O cîntare de jale a lui David. Cîntată Domnului din pricina cuvintelor Beniamitului Cuş.) Doamne, Dumnezeule, în Tine îmi caut scăparea! Scapă-mă de toţi prigonitorii mei şi izbăveşte-mă,
2 ca să nu mă sfîşie ca un leu, care înghite fără să sară cineva în ajutor.
3 Doamne, Dumnezeule, dacă am făcut un astfel de rău, dacă este fărădelege pe mînile mele,
4 dacă am răsplătit cu rău pe cel ce trăia în pace cu mine, şi n'am izbăvit pe cel ce mă asuprea fără temei,
5 atunci: să mă urmărească vrăjmaşul şi să m'ajungă, să-mi calce viaţa la pămînt, şi slava mea în pulbere să mi -o arunce! (Oprire).
6 Scoală-Te, Doamne, cu mînia Ta! Scoală-Te împotriva urgiei protivnicilor mei, trezeşte-Te ca să-mi ajuţi, şi rînduieşte o judecată!
7 Să Te înconjure adunarea popoarelor, şi şezi mai sus decît ea, la înălţime!
8 Domnul judecă popoarele: fă-mi dreptate Doamne, după neprihănirea şi nevinovăţia mea!
9 Ah! pune odată capăt răutăţii celor răi, şi întăreşte pe cel neprihănit, Tu, care cercetezi inimile şi rărunchii, Dumnezeule drepte!
10 Scutul meu este în Dumnezeu, care mîntuieşte pe cei cu inima curată.
11 Dumnezeu este un judecător drept, un Dumnezeu care Se mînie în orice vreme.
12 Dacă cel rău nu se întoarce la Dumnezeu, Dumnezeu îşi ascute sabia, Îşi încordează arcul, şi -l ocheşte,
13 îndreptă asupra lui săgeţi omorîtoare şi -i aruncă săgeţi arzătoare!
14 Iată că cel rău pregăteşte răul, zămisleşte fărădelegea, şi naşte înşelăciunea:
15 face o groapă, o sapă, şi tot el cade în groapa pe care a făcut -o.
16 Fărădelegea pe care a urzit -o, se întoarce asupra capului lui, şi silnicia pe care a făcut -o, se pogoară înapoi pe ţeasta capului lui.
17 Eu voi lăuda pe Domnul pentru dreptatea Lui, şi voi cînta Numele Domnului, Numele Celui Prea Înalt.
1 Viešpatie, mano Dieve, Tavimi aš pasitikiu. Gelbėk mane ir išlaisvink nuo visų mano persekiotojų,
2 kad manęs jie nepagriebtų kaip liūtas, kuris drasko į gabalus, kai nėra kam gelbėti.
3 Viešpatie, mano Dieve, jei aš tai padariau, jei neteisybė yra mano rankose,
4 jei piktu atlyginau tam, kuris buvo taikoje su manimi (juk aš išlaisvinau tą, kuris be priežasties yra mano priešas),
5 tegu priešas persekioja mano sielą, mano gyvybę į žemę sutrypia, mano garbę dulkėmis paverčia.
6 Viešpatie, pakilk savo rūstybėje, stokis prieš mano priešų siautimą, pabusk dėl manęs ir teisk, kaip žadėjai.
7 Tegul aplinkui Tave susiburia tautos, Tu jų akivaizdoje sėskis į sostą.
8 Viešpats teis tautas. Teisk mane, Viešpatie, pagal mano teisumą, pagal nekaltumą, kuris yra manyje.
9 Padaryk nedorėlių užmačioms galą, o teisųjį sutvirtink. Tu ištiri širdis ir inkstus, teisusis Dieve!
10 Mano apsauga yra nuo Dievo, kuris išgelbsti tiesiaširdžius.
11 Dievasteisingas teisėjas, Dievas kasdien rūstinasi ant nedorėlių.
12 Neatgailaujančiam Jis kardą galanda, įtempia lanką, taiko;
13 Jis paruošė jam mirties įrankius, nukreipė į jį ugnines strėles.
14 Jis pradėjo neteisybę, pastojo piktais sumanymais, pagimdė melą.
15 Jis padarė ir iškasė duobę, bet pats įgarmėjo į skylę, kurią paruošė.
16 Ant jo galvos sugrįš jo pikti sumanymai, jo smurtas kris jam ant viršugalvio.
17 Aš girsiu Viešpatį už Jo teisumą, giedosiu gyrių aukščiausiojo Viešpaties vardui.