1 Abia a adormit cu părinții lui și a fost îngropat în cetatea lui David. Și, în locul lui, a domnit fiul său Asa. Pe vremea lui, țara a avut odihnă zece ani.
2 Asa1 Împ. 15:8. a făcut ce este bine și plăcut înaintea Domnului Dumnezeului său. 3 A îndepărtat altarele dumnezeilor străini și înălțimile1 Împ. 15:14. Cap. 15:17., a sfărâmatExod 34:13. stâlpii idolești și a tăiat1 Împ. 11:7. astarteele. 4 A poruncit lui Iuda să caute pe Domnul Dumnezeul părinților săi și să împlinească Legea și poruncile. 5 A îndepărtat din toate cetățile lui Iuda înălțimile și stâlpii închinați soarelui. Și împărăția a avut pace sub el. 6 A zidit cetăți întărite în Iuda, căci țara a fost liniștită și împotriva lui n-a fost război în anii aceia, pentru că Domnul i-a dat odihnă. 7 El a zis lui Iuda: „Să zidim aceste cetăți și să le înconjurăm cu ziduri, cu turnuri, cu porți și cu zăvoare; țara este încă a noastră, căci am căutat pe Domnul Dumnezeul nostru. L-am căutat, și El ne-a dat odihnă din toate părțile." Au zidit dar și au izbutit. 8 Asa avea o oștire de trei sute de mii de oameni din Iuda, care purtau scut și suliță, și două sute optzeci de mii din Beniamin, care purtau scut și trăgeau cu arcul, toți oameni viteji.
9 ZerahCap. 16:8., Etiopianul, a ieșit împotriva lor cu o oștire de un milion de oameni și trei sute de care și a înaintat până la MareșaIos. 15:44.. 10 Asa a mers înaintea lui și s-au înșiruit de bătaie în valea Țefata, lângă Mareșa. 11 AsaExod 14:10. Cap. 13:14.Ps. 22:5. a chemat pe Domnul Dumnezeul lui și a zis: „Doamne, numai Tu poți veni în ajutor1 Sam. 14:6. celui slab ca și celui tare, vino în ajutorul nostru, Doamne, Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim și în Numele Tău1 Sam. 17:45.Prov. 18:10. am venit împotriva acestei mulțimi. Doamne, Tu ești Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!" 12 Domnul a lovitCap. 13:15. pe etiopieni dinaintea lui Asa și dinaintea lui Iuda, și etiopienii au luat-o la fugă. 13 Asa și poporul care era cu el i-au urmărit până la GherarGen. 10:19;20:1., și etiopienii au căzut fără să-și poată scăpa viața, căci au fost nimiciți de Domnul și de oștirea Lui. Asa și poporul lui au făcut o pradă mare; 14 au bătut toate cetățile din împrejurimile Gherarului, căci groazaGen. 35:5. Cap. 17:10. Domnului căzuse peste ele, și au jefuit toate cetățile a căror pradă era mare. 15 Au lovit și corturile turmelor și au luat cu ei o mare mulțime de oi și de cămile. Apoi s-au întors la Ierusalim.
1 亚比雅和他的列祖同睡,埋葬在大卫城里,他的儿子亚撒接续他作王。亚撒在世的日子,国中太平了十年。本节在《马索拉文本》为13:23
2 亚撒行耶和华他的 神看为善为正的事。本节在《马索拉文本》为14:13 他除掉外族人的祭坛和邱坛,打断神柱,砍下亚舍拉,4 吩咐犹大人寻求耶和华他们列祖的 神,遵行他的律法和诫命。5 他又在犹大各城中,除掉邱坛和香坛。那时全国在他的统治下享受太平。6 他又在犹大建造了几座设防城,因为国中太平,多年没有战争,耶和华使他享受安宁。7 他对犹大人说:"我们要建造这些城,在四周筑墙,建造城楼,安设城门,制作门闩。这地还属于我们,是因为我们寻求耶和华我们的 神;我们既然寻求他,他就使我们四境平安。"于是他们兴工建造,事事顺利。8 亚撒的军队,拿大盾牌和矛枪的犹大人,共有三十万;拿小盾牌和拉弓的便雅悯人,共有二十八万;他们都是英勇的战士。
9 那时有古实人谢拉率领一百万军队,战车三百辆,前来攻打犹大人;他来到了玛利沙。10 于是亚撒出去迎战;他们就在玛利沙的洗法谷列阵相对。11 亚撒呼求耶和华他的 神说:"耶和华啊,强弱悬殊,除你以外没有别的帮助。耶和华我们的 神啊,求你帮助我们。因为我们倚靠你,奉你的名去对抗这大军。耶和华啊,你是我们的 神,不要让人胜过你。"12 于是耶和华在亚撒和犹大人面前,使古实人大败,古实人就逃跑。13 亚撒和跟随他的人民追赶他们,直到基拉耳;古实人被杀的很多,不能恢复强盛;因为他们在耶和华和他的军队面前被击溃了;犹大人夺取了极多战利品。14 他们又攻击基拉耳周围的一切城市,因为各城的人都惧怕耶和华。犹大人又把各城洗掠一空,因为城中的财物甚多。15 他们又毁坏了牲畜的棚,牵走了很多的羊和骆驼,然后回耶路撒冷去了。