1 Melhor é um bocado seco e tranquilidade

do que a casa farta de carnes e contendas.

2 O escravo prudente dominará sobre o filho que causa vergonha

e, entre os irmãos, terá parte na herança.

3 O crisol prova a prata, e o forno, o ouro;

mas aos corações prova o Senhor.

4 O malfazejo atenta para o lábio iníquo;

o mentiroso inclina os ouvidos para a língua maligna.

5 O que escarnece do pobre insulta ao que o criou;

o que se alegra da calamidade não ficará impune.

6 Coroa dos velhos são os filhos dos filhos;

e a glória dos filhos são os pais.

7 Ao insensato não convém a palavra excelente;

quanto menos ao príncipe, o lábio mentiroso!

8 Pedra mágica é o suborno aos olhos de quem o dá,

e para onde quer que se volte terá seu proveito.

9 O que encobre a transgressão adquire amor,

mas o que traz o assunto à baila separa os maiores amigos.

10 Mais fundo entra a repreensão no prudente

do que cem açoites no insensato.

11 O rebelde não busca senão o mal;

por isso, mensageiro cruel se enviará contra ele.

12 Melhor é encontrar-se uma ursa roubada dos filhos

do que o insensato na sua estultícia.

13 Quanto àquele que paga o bem com o mal,

não se apartará o mal da sua casa.

14 Como o abrir-se da represa, assim é o começo da contenda;

desiste, pois, antes que haja rixas.

15 O que justifica o perverso e o que condena o justo

abomináveis são para o Senhor, tanto um como o outro.

16 De que serviria o dinheiro na mão do insensato para comprar a sabedoria,

visto que não tem entendimento?

17 Em todo tempo ama o amigo,

e na angústia se faz o irmão.

18 O homem falto de entendimento compromete-se,

ficando por fiador do seu próximo.

19 O que ama a contenda ama o pecado;

o que faz alta a sua porta facilita a própria queda.

20 O perverso de coração jamais achará o bem;

e o que tem a língua dobre vem a cair no mal.

21 O filho estulto é tristeza para o pai,

e o pai do insensato não se alegra.

22 O coração alegre é bom remédio,

mas o espírito abatido faz secar os ossos.

23 O perverso aceita suborno secretamente,

para perverter as veredas da justiça.

24 A sabedoria é o alvo do inteligente,

mas os olhos do insensato vagam pelas extremidades da terra.

25 O filho insensato é tristeza para o pai

e amargura para quem o deu à luz.

26 Não é bom punir ao justo;

é contra todo direito ferir ao príncipe.

27 Quem retém as palavras possui o conhecimento,

e o sereno de espírito é homem de inteligência.

28 Até o estulto, quando se cala, é tido por sábio,

e o que cerra os lábios, por sábio.

1 Mai bine o bucată de pîne uscată, cu pace, decît o casă plină de cărnuri, cu ceartă! -2 Un argat cu minte stăpîneşte peste fiul care face ruşine, şi va împărţi moştenirea cu fraţii lui.3 Tigaia lămureşte argintul, şi cuptorul lămureşte aurul; dar Cel ce încearcă inimile, este Domnul. -4 Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită, şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare. -5 Cine îşi bate joc de sărac, îşi bate joc de Cel ce l -a făcut; cine se bucură de o nenorocire, nu va rămînea nepedepsit. -6 Copiii copiilor sînt cununa bătrînilor, şi părinţii sînt slava copiilor lor. -7 Cuvintele alese nu se potrivesc în gura unui nebun; cu cît mai puţin cuvintele mincinoase în gura unui om de viţă aleasă! -8 Darurile par o piatră scumpă în ochii celor ce le primesc: ori încotro se întorc, izbîndesc. -9 Cine acopere o greşală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, desbină pe prieteni. -10 O mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput, decît o sută de lovituri pe cel nebun. -11 Cel rău nu caută decît răscoală, dar un sol fără milă va fi trimes împotriva lui. -12 Mai bine să întîlneşti o ursoaică jefuită de puii ei, decît un nebun în timpul nebuniei lui. -13 Celui ce întoarce rău pentru bine, nu -i va părăsi răul casa. -14 Începutul unei certe este ca slobozirea unor ape; deaceea, curmă cearta înainte de a se înteţi. -15 Cel ce iartă pe vinovat şi osîndeşte pe cel nevinovat, sînt amîndoi o scîrbă înaintea Domnului. -16 La ce slujeşte argintul în mîna nebunului? Să cumpere înţelepciunea?... Dar n'are minte. -17 Prietenul adevărat iubeşte oricînd, şi în nenorocire ajunge ca un frate. -18 Omul fără minte dă chezăşie, se pune chezaş pentru aproapele său. -19 Cine iubeşte certurile iubeşte păcatul, şi cine-şi zideşte poarta prea înaltă, îşi caută pieirea. -20 Cel cu inimă prefăcută nu găseşte fericirea, şi cel cu limba stricată cade în nenorocire. -21 Cine dă naştere unui nebun va avea întristare, şi tatăl unui nebun nu poate să se bucure. -22 O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mîhnit usucă oasele. -23 Cel rău primeşte daruri pe ascuns, ca să sucească şi căile dreptăţii. -24 Înţelepciunea este în faţa omului priceput, dar ochii nebunului o caută la capătul pămîntului. -25 Un fiu nebun aduce necaz tatălui său, şi amărăciune celei ce l -a născut. -26 Nu este bine să osîndeşti pe cel neprihănit la o gloabă, nici să loveşti pe cei de neam ales din pricina neprihănirii lor. -27 Cine îşi înfrînează vorbele, cunoaşte ştiinţa, şi cine are duhul potolit este un om priceput. -28 Chiar şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea, şi de priceput dacă şi-ar ţinea gura.