1 (Un psalm al lui Asaf.) Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, vorbeşte, şi cheamă pămîntul, dela răsăritul soarelui pînă la asfinţitul lui.
2 Din Sion, care este întruparea frumuseţei desăvîrşite, de acolo străluceşte Dumnezeu.
3 Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor, şi împrejurul Lui o furtună puternică.
4 El strigă spre ceruri sus, şi spre pămînt, ca să judece pe poporul Său:
5 ,,Strîngeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legămînt cu Mine prin jertfă!`` -
6 Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este cel ce judecă. -
7 Ascultă, poporul Meu, şi voi vorbi; ascultă, Israele, şi te voi înştiinţa. Eu sînt Dumnezeu, Dumnezeul tău.
8 Nu pentru jertfele tale te mustru: căci arderile tale de tot sînt necurmat înaintea Mea.
9 Nu voi lua tauri din casa ta, nici ţapi din staulele tale.
10 Căci ale Mele sînt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor.
11 Eu cunosc toate păsările de pe munţi, şi tot ce se mişcă pe cîmp este al Meu.
12 Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a mea este lumea şi tot ce cuprinde ea.
13 Oare mănînc Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sîngele ţapilor?
14 Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţămiri, şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Prea Înalt.
15 Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!
16 Dumnezeu zice însă celui rău: ,,Ce tot înşiri tu legile Mele, şi ai în gură legămîntul Meu,
17 cînd tu urăşti mustrările, şi arunci cuvintele Mele înapoia ta?
18 Dacă vezi un hoţ, te uneşti cu el, şi te însoţeşti cu preacurvarii.
19 Dai drumul gurii la rău, şi limba ta urzeşte vicleşuguri.
20 Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău, cleveteşti pe fiul mamei tale.
21 Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sînt ca tine. Dar te voi mustra, şi îţi voi pune totul supt ochi!
22 Luaţi seama dar, voi cari uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfăşii, şi să nu fie nimeni să vă scape.
23 Cine aduce mulţămiri, ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mîntuirea lui Dumnezeu.
1 Ein Psalm Assaphs. GOtt der HErr, der Mächtige, redet und ruft der Welt von Aufgang der Sonne bis zum Niedergang.
2 Aus Zion bricht an der schöne Glanz Gottes.
3 Unser GOtt kommt und schweiget nicht. Fressend Feuer gehet vor ihm her und um ihn her ein groß Wetter.
4 Er ruft Himmel und Erde, daß er sein Volk richte.
5 Versammelt mir meine Heiligen, die den Bund mehr achten denn Opfer.
6 Und die Himmel werden seine Gerechtigkeit verkündigen; denn GOtt ist Richter. Sela.
7 Höre, mein Volk, laß mich reden, Israel; laß mich unter dir zeugen: Ich, GOtt, bin dein GOtt.
8 Deines Opfers halben strafe ich dich nicht; sind doch deine Brandopfer sonst immer vor mir.
9 Ich will nicht von deinem Hause Farren nehmen, noch Böcke aus deinen Ställen;
10 denn alle Tiere im Walde sind mein und Vieh auf den Bergen, da sie bei tausend gehen.
11 Ich kenne alles Gevögel auf den Bergen, und allerlei Tier auf dem Felde ist vor mir.
12 Wo mich hungerte, wollt ich dir nicht davon sagen; denn der Erdboden ist mein und alles, was drinnen ist.
13 Meinest du, daß ich Ochsenfleisch essen wolle, oder Bocksblut trinken?
14 Opfere GOtt Dank und bezahle dem Höchsten deine Gelübde!
15 Und rufe mich an in der Not, so will ich dich erretten, so sollst du mich preisen.
16 Aber zum GOttlosen spricht GOtt: Was verkündigest du meine Rechte und nimmst meinen Bund in deinen Mund,
17 so du doch Zucht hassest und wirfst meine Worte hinter dich?
18 Wenn du einen Dieb siehest, so läufst du mit ihm und hast Gemeinschaft mit den Ehebrechern.
19 Dein Maul lässest du Böses reden, und deine Zunge treibet Falschheit.
20 Du sitzest und redest wider deinen Bruder, deiner Mutter Sohn verleumdest du.
21 Das tust du, und ich schweige. Da meinest du, ich werde sein gleich wie du. Aber ich will dich strafen und will dir‘s unter Augen stellen.
22 Merket doch das, die ihr Gottes vergesset, daß ich nicht einmal hinreiße, und sei kein Retter mehr da.
23 Wer Dank opfert, der preiset mich; und da ist der Weg, daß ich ihm zeige das Heil Gottes.