1 (Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe instrumente cu coarde. O cîntare a lui David.) Ia aminte, Dumnezeule, la rugăciunea mea, şi nu Te ascunde de cererile mele!

2 Ascultă-mă, şi răspunde-mi! Rătăcesc încoace şi încolo, şi mă frămînt,

3 din pricina zarvei vrăjmaşului şi din pricina apăsării celui rău. Căci ei aruncă nenorocirea peste mine, şi mă urmăresc cu mînie.

4 Îmi tremură inima în mine, şi mă cuprinde spaima morţii,

5 mă apucă frica şi groaza, şi mă iau fiorii.

6 Eu zic: ,,O, dacă aş avea aripile porumbelului, aş sbura, şi aş găsi undeva odihnă!``

7 Da, aş fugi departe de tot, şi m'aş duce să locuiesc în pustie. -(Oprire).

8 Aş fugi în grabă la un adăpost de vîntul acesta năpraznic şi de furtuna aceasta.

9 Nimiceşte -i, Doamne, împarte-le limbile, căci în cetate văd silă şi certuri;

10 zi şi noapte ei îi dau ocol pe ziduri: nelegiuirea şi răutatea sînt în sînul ei;

11 răutatea este în mijlocul ei, şi vicleşugul şi înşelătoria nu lipsesc din pieţele ei.

12 Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi: nu protivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m'aş ascunde dinaintea lui.

13 Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine!

14 Noi, cari trăiam împreună într'o plăcută prietenie, şi ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu!

15 Să vină moartea peste ei, şi să se pogoare de vii în locuinţa morţilor! Căci răutatea este în locuinţa lor, în inima lor.

16 Dar eu strig către Dumnezeu, şi Domnul mă va scăpa.

17 Seara, dimineaţa, şi la amiază, oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu.

18 Mă va scăpa din lupta care se dă împotriva mea, şi-mi va aduce pacea, căci mulţi mai sînt împotriva mea!

19 Dumnezeu va auzi, şi -i va smeri, El, care, din vecinicie, stă pe scaunul Lui de domnie. -(Oprire). Căci în ei nu este nicio nădejde de schimbare, şi nu se tem de Dumnezeu.

20 Ei pun mîna pe cei ce trăiau în pace cu ei, şi îşi calcă legămîntul.

21 Gura lor este dulce ca smîntîna, dar în inimă poartă războiul: cuvintele lor sînt mai alunecoase decît untdelemnul, dar cînd ies ele din gură, sînt nişte săbii.

22 Încredinţează-ţi soarta în mîna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.

23 Şi Tu, Dumnezeule, îi vei pogorî în fundul gropii. Oamenii setoşi de sînge şi de înşelăciune, nu vor ajunge nici jumătate din zilele lor. Eu însă mă încred în Tine!

1 Eine Unterweisung Davids, vorzusingen auf Saitenspielen.

2 GOtt, höre mein Gebet und verbirg dich nicht vor meinem Flehen.

3 Merke auf mich und erhöre mich, wie ich so kläglich zage und heule,

4 daß der Feind so schreiet, und der GOttlose dränget; denn sie wollen mir einen Tück beweisen und sind mir heftig gram.

5 Mein Herz ängstet sich in meinem Leibe, und des Todes Furcht ist auf mich gefallen.

6 Furcht und Zittern ist mich ankommen, und Grauen hat mich überfallen.

7 Ich sprach: O, hätte ich Flügel wie Tauben, daß ich flöge und etwa bliebe!

8 Siehe, so wollt ich mich ferne weg machen und in der Wüste bleiben. Sela.

9 Ich wollt eilen, daß ich entrönne vor dem Sturmwind und Wetter.

10 Mache ihre Zunge uneins, HErr, und laß sie untergehen; denn ich sehe Frevel und Hader in der Stadt.

11 Solches gehet Tag und Nacht um und um in ihren Mauern; es ist Mühe und Arbeit drinnen.

12 Schadentun regieret drinnen, Lügen und Trügen läßt nicht von ihrer Gasse.

13 Wenn mich doch mein Feind schändete, wollt ich‘s leiden, und wenn mir mein Hasser pochte, wollt ich mich vor ihm verbergen;

14 du aber bist mein Geselle, mein Pfleger und mein Verwandter,

15 die wir freundlich miteinander waren unter uns; wir wandelten im Hause Gottes zu Haufen.

16 Der Tod übereile sie, und müssen lebendig in die Hölle fahren; denn es ist eitel Bosheit unter ihrem Haufen.

17 Ich aber will zu GOtt rufen, und der HErr wird mir helfen.

18 Des Abends, Morgens und Mittags will ich klagen und heulen, so wird er meine Stimme hören.

19 Er erlöset meine Seele von denen, die an mich wollen, und schaffet ihr Ruhe; denn ihrer ist viel wider mich.

20 GOtt wird hören und sie demütigen, der allwege bleibt. Sela. Denn sie werden nicht anders und fürchten GOtt nicht.

21 Denn sie legen ihre Hände an seine Friedsamen und entheiligen seinen Bund.

22 Ihr Mund ist glätter denn Butter und haben doch Krieg im Sinn; ihre Worte sind gelinder denn Öl und sind doch bloße Schwerter.

23 Wirf dein Anliegen auf den HErrn! Der wird dich versorgen und wird den Gerechten nicht ewiglich in Unruhe lassen.

24 Aber, GOtt, du wirst sie hinunterstoßen in die tiefe Grube. Die Blutgierigen und Falschen werden ihr Leben nicht zur Hälfte bringen. Ich aber hoffe auf dich.