1 (Un psalm al lui Asaf.) Dumnezeule, au năvălit neamurile în moştenirea Ta, au pîngărit Templul Tău cel sfînt, şi au prefăcut Ierusalimul într'un morman de pietre.

2 Trupurile neînsufleţite ale robilor Tăi le-au dat să le mănînce păsările cerului, şi carnea credincioşilor Tăi au dat -o s'o mănînce fiarele pămîntului.

3 Ca apa le-au vărsat sîngele, de jur împrejurul Ierusalimului, şi n'a fost nimeni să -i îngroape.

4 Am ajuns de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de rîsul celor ce ne înconjoară.

5 Pînă cînd, Doamne, Te vei mînia fără încetare, şi va arde mînia Ta ca focul?

6 Varsă-Ţi mînia peste neamurile, cari nu Te cunosc, şi peste împărăţiile, cari nu cheamă Numele Tău!

7 Căci au mîncat pe Iacov, şi i-au pustiit locuinţa.

8 Nu-Ţi mai aduce aminte de nelegiuirile strămoşilor noştri, ci să ne iese degrab înainte îndurările Tale! Căci sîntem nenorociţi de tot!

9 Ajută-ne, Dumnezeul mîntuirii noastre, pentru slava Numelui Tău! Izbăveşte-ne, şi iartă-ne păcatele, pentru Numele Tău!

10 Pentruce să zică neamurile: ,,Unde este Dumnezeul lor?`` Să se ştie, înaintea ochilor noştri, printre neamuri, că Tu răzbuni sîngele vărsat al robilor Tăi!

11 Să ajungă pînă la Tine gemetele prinşilor de război! Scapă, prin braţul Tău cel puternic, pe cei ce pier!

12 Întoarce vecinilor noştri, de şapte ori în sînul lor, batjocurile, cari Ţi le-au aruncat ei Ţie, Doamne!

13 Şi noi, poporul Tău, turma păşunii Tale, Te vom lăuda în veci, şi vom vesti din neam în neam laudele tale.

1 Ein Psalm Assaphs. HErr, es sind Heiden in dein Erbe gefallen, die haben deinen heiligen Tempel verunreiniget und aus Jerusalem Steinhaufen gemacht.

2 Sie haben die Leichname deiner Knechte den Vögeln unter dem Himmel zu fressen gegeben und das Fleisch deiner Heiligen den Tieren im Lande.

3 Sie haben Blut vergossen um Jerusalem her wie Wasser; und war niemand, der begrub.

4 Wir sind unsern Nachbarn eine Schmach worden, ein Spott und Hohn denen, die um uns sind.

5 HErr, wie lange willst du so gar zürnen und deinen Eifer wie Feuer brennen lassen?

6 Schütte deinen Grimm auf die Heiden, die dich nicht kennen, und auf die Königreiche, die deinen Namen nicht anrufen.

7 Denn sie haben Jakob aufgefressen und seine Häuser verwüstet.

8 Gedenke nicht unserer vorigen Missetat; erbarm dich unser bald, denn wir sind fast dünne worden.

9 Hilf du uns, GOtt, unser Helfer, um deines Namens Ehre willen; errette uns und vergib uns unsere Sünde um deines Namens willen!

10 Warum lässest du die Heiden sagen: Wo ist nun ihr GOtt? Laß unter den Heiden vor unsern Augen kund werden die Rache des Bluts deiner Knechte, das vergossen ist.

11 Laß vor dich kommen das Seufzen der Gefangenen; nach deinem großen Arm behalte die Kinder des Todes.

12 Und vergilt unsern Nachbarn siebenfältig in ihren Busen ihre Schmach, damit sie dich, HErr, geschmähet haben.

13 Wir aber, dein Volk und Schafe deiner Weide, danken dir ewiglich und verkündigen deinen Ruhm für und für.