1 (Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat ca şi ,,Crinii``. Un psalm al lui David.) Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi ameninţă apele viaţa.
2 Mă afund în noroi, şi nu mă pot ţinea; am căzut în prăpastie, şi dau apele peste mine.
3 Nu mai pot strigînd, mi se usucă gîtlejul, mi se topesc ochii, privind spre Dumnezeul meu.
4 Cei ce mă urăsc fără temei, sînt mai mulţi decît perii capului meu; ce puternici sînt ceice vor să mă peardă, ceice pe nedrept îmi sînt vrăjmaşi; trebuie să dau înapoi ce n'am furat.
5 Dumnezeule, Tu cunoşti nebunia mea, şi greşelile mele nu-Ţi sînt ascunse.
6 Să nu rămînă de ruşine, din pricina mea, ceice nădăjduiesc în Tine, Doamne, Dumnezeul oştirilor! Să nu roşească de ruşine, din pricina mea, ceice Te caută, Dumnezeul lui Israel!
7 Căci pentru Tine port eu ocara, şi îmi acopere faţa ruşinea.
8 Am ajuns un străin pentru fraţii mei, şi un necunoscut pentru fiii mamei mele.
9 Căci rîvna Casei Tale mă mănîncă şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea.
10 Plîng şi postesc, şi ei mă ocărăsc.
11 Mă îmbrac cu sac, şi ei mă batjocoresc.
12 Ceice stau la poartă vorbesc de mine, şi ceice beau băuturi tari mă pun în cîntece.
13 Dar eu către Tine îmi înalţ rugăciunea, Doamne, la vremea potrivită. În bunătatea Ta cea mare, răspunde-mi, Dumnezeule, şi dă-mi ajutorul Tău!
14 Scoate-mă din noroi, ca să nu mă mai afund! Să fiu izbăvit de vrăjmaşii mei şi din prăpastie!
15 Să nu mai dea valurile peste mine, să nu mă înghită adîncul, şi să nu se închidă groapa peste mine!
16 Ascultă-mă, Doamne, căci bunătatea Ta este nemărginită. În îndurarea Ta cea mare, întoarce-Ţi privirile spre mine,
17 şi nu-Ţi ascunde faţa de robul Tău! Căci sînt în necaz: grăbeşte de m'ascultă!
18 Apropie-Te de sufletul meu şi izbăveşte -l! Scapă-mă, din pricina vrăjmaşilor mei!
19 Tu ştii ce ocară, ce ruşine şi batjocură mi se face; toţi protivnicii mei sînt înaintea Ta.
20 Ocara îmi rupe inima, şi sînt bolnav; aştept să -i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aştept mîngîietori, şi nu găsesc niciunul.
21 Ei îmi pun fiere în mîncare, şi, cînd mi -e sete, îmi dau să beau oţet.
22 Să li se prefacă masa într'o cursă, şi liniştea într'un laţ!
23 Să li se întunece ochii, şi să nu mai vadă, şi clatină-le mereu coapsele!
24 Varsă-Ţi mînia peste ei, şi să -i atingă urgia Ta aprinsă!
25 Pustie să le rămînă locuinţa, şi nimeni să nu mai locuiască în corturile lor!
26 Căci ei prigonesc pe cel lovit de Tine, povestesc suferinţele celor răniţi de Tine.
27 Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor, şi să n'aibă parte de îndurarea Ta!
28 Să fie şterşi din cartea vieţii, şi să nu fie scrişi împreună cu cei neprihăniţi!
29 Eu sînt nenorocit şi sufăr: Dumnezeule, ajutorul Tău să mă ridice!
30 Atunci voi lăuda Numele lui Dumnezeu prin cîntări, şi prin laude Îl voi preamări.
31 Lucrul acesta este mai plăcut Domnului, decît un viţel cu coarne şi copite!
32 Nenorociţii văd lucrul acesta şi se bucură; voi, cari căutaţi pe Dumnezeu, veselă să vă fie inima!
33 Căci Domnul ascultă pe cei săraci, şi nu nesocoteşte pe prinşii Lui de război.
34 Să -L laude cerurile şi pămîntul, mările şi tot ce mişună în ele!
35 Căci Dumnezeu va mîntui Sionul, şi va zidi cetăţile lui Iuda; ele vor fi locuite şi luate în stăpînire;
36 sămînţa robilor Lui le va moşteni, şi cei ce iubesc Numele Lui vor locui în ele.
1 Ein Psalm Davids von den Rosen, vorzusingen.
2 GOtt, hilf mir; denn das Wasser gehet mir bis an die Seele.
3 Ich versinke in tiefem Schlamm, da kein Grund ist; ich bin im tiefen Wasser, und die Flut will mich ersäufen.
4 Ich habe mich müde geschrieen, mein Hals ist heisch; das Gesicht vergehet mir, daß ich so lange muß harren auf meinen GOtt.
5 Die mich ohne Ursache hassen, der ist mehr, denn ich Haare auf dem Haupt habe. Die mir unbillig feind sind und mich verderben, sind mächtig. Ich muß bezahlen, das ich nicht geraubt habe.
6 GOtt, du weißest meine Torheit, und meine Schulden sind dir nicht verborgen.
7 Laß nicht zuschanden werden an mir, die dein harren, HErr, HErr Zebaoth! Laß nicht schamrot werden an mir, die dich suchen, GOtt Israels!
8 Denn um deinetwillen trage ich Schmach, mein Angesicht ist voller Schande.
9 Ich bin fremd worden meinen Brüdern und unbekannt meiner Mutter Kindern.
10 Denn ich eifere mich schier zu Tod um dein Haus; und die Schmach derer, die dich schmähen, fallen auf mich.
11 Und ich weine und faste bitterlich; und man spottet mein dazu.
12 Ich hab einen Sack angezogen; aber sie treiben das Gespött draus.
13 Die im Tor sitzen, waschen von mir, und in den Zechen singet man von mir.
14 Ich aber bete, HErr, zu dir zur angenehmen Zeit. GOtt, durch deine große Güte, erhöre mich mit deiner treuen Hilfe!
15 Errette mich aus dem Kot, daß ich nicht versinke, daß ich errettet werde von meinen Hassern und aus dem tiefen Wasser,
16 daß mich die Wasserflut nicht ersäufe und die Tiefe nicht verschlinge und das Loch der Grube nicht über mir zusammengehe.
17 Erhöre mich, HErr, denn deine Güte ist tröstlich; wende dich zu mir nach deiner großen Barmherzigkeit
18 und verbirg dein Angesicht nicht vor deinem Knechte; denn mir ist angst; erhöre mich eilend!
19 Mache dich zu meiner Seele und erlöse sie; erlöse mich um meiner Feinde willen!
20 Du weißest meine Schmach, Schande und Scham; meine Widersacher sind alle vor dir.
21 Die Schmach bricht mir mein Herz und kränket mich. Ich warte, ob es jemand jammerte, aber da ist niemand; und auf Tröster, aber ich finde keine.
22 Und sie geben mir Galle zu essen und Essig zu trinken in meinem großen Durst.
23 Ihr Tisch müsse vor ihnen zum Strick werden, zur Vergeltung und zu einer Falle!
24 Ihre Augen müssen finster werden, daß sie nicht sehen; und ihre Lenden laß immer wanken!
25 Geuß deine Ungnade auf sie, und dein grimmiger Zorn ergreife sie!
26 Ihre Wohnung müsse wüste werden, und sei niemand, der in ihren Hütten wohne!
27 Denn sie verfolgen, den du geschlagen hast, und rühmen, daß du die Deinen übel schlagest.
28 Laß sie in eine Sünde über die andere fallen, daß sie nicht kommen zu deiner Gerechtigkeit.
29 Tilge sie aus dem Buch der Lebendigen, daß sie mit den Gerechten nicht angeschrieben werden.
30 Ich aber bin elend, und mir ist wehe. GOtt, deine Hilfe schütze mich!
31 Ich will den Namen Gottes loben mit einem Liede und will ihn hoch ehren mit Dank.
32 Das wird dem HErrn baß gefallen denn ein Farr, der Hörner und Klauen hat.
33 Die Elenden sehen und freuen sich; und die GOtt suchen, denen wird das Herz leben.
34 Denn der HErr höret die Armen und verachtet seine Gefangenen nicht.
35 Es lobe ihn Himmel, Erde und Meer und alles, was sich drinnen reget.
36 Denn GOtt wird Zion helfen und die Städte Judas bauen, daß man daselbst wohne und sie besitze.
37 Und der Same seiner Knechte wird sie ererben, und die seinen Namen lieben, werden drinnen bleiben.