1 Et maintenant!… je suis la risée de plus jeunes que moi,

De ceux dont je dédaignais de mettre les pères

Parmi les chiens de mon troupeau.

2 Mais à quoi me servirait la force de leurs mains?

Ils sont incapables d’atteindre la vieillesse.

3 Desséchés par la misère et la faim,

Ils fuient dans les lieux arides,

Depuis longtemps abandonnés et déserts;

4 Ils arrachent près des arbrisseaux les herbes sauvages,

Et ils n’ont pour pain que la racine des genêts.

5 On les chasse du milieu des hommes,

On crie après eux comme après des voleurs.

6 Ils habitent dans d’affreuses vallées,

Dans les cavernes de la terre et dans les rochers;

7 Ils hurlent parmi les buissons,

Ils se rassemblent sous les ronces.

8 Êtres vils et méprisés,

On les repousse du pays.

9 *Job 17:6.Ps 69:13.La 3:14,63.Et maintenant, je suis l’objet de leurs chansons,

Je suis en butte à leurs propos.

10 *Job 19:19.Ils ont horreur de moi, ils se détournent,

Ils me crachent au visage.

11 Ils n’ont plus de retenue et ils m’humilient,

Ils rejettent tout frein devant moi.

12 Ces misérables se lèvent à ma droite et me poussent les pieds,

Ils se fraient contre moi des sentiers pour ma ruine;

13 Ils détruisent mon propre sentier et travaillent à ma perte,

Eux à qui personne ne viendrait en aide;

14 Ils arrivent comme par une large brèche,

Ils se précipitent sous les craquements.

15 Les terreurs m’assiègent;

Ma gloire est emportée comme par le vent,

Mon bonheur a passé comme un nuage.

16 Et maintenant, mon âme s’épanche en mon sein,

Les jours de la souffrance m’ont saisi.

17 La nuit me perce et m’arrache les os,

La douleur qui me ronge ne se donne aucun repos,

18 Par la violence du mal mon vêtement perd sa forme,

Il se colle à mon corps comme ma tunique.

19 Dieu m’a jeté dans la boue,

Et je ressemble à la poussière et à la cendre.

20 Je crie vers toi, et tu ne me réponds pas;

Je me tiens debout, et tu me lances ton regard.

21 Tu deviens cruel contre moi,

Tu me combats avec la force de ta main.

22 Tu me soulèves, tu me fais voler au-dessus du vent,

Et tu m’anéantis au bruit de la tempête.

23 Car, je le sais, *Hé 9:27.tu me mènes à la mort,

Au rendez-vous de tous les vivants.

24 Mais celui qui va périr n’étend-il pas les mains?

Celui qui est dans le malheur n’implore-t-il pas du secours?

25 *Ps 35:13,14.Ro 12:15.N’avais-je pas des larmes pour l’infortuné?

Mon cœur n’avait-il pas pitié de l’indigent?

26 J’attendais le bonheur, et le malheur est arrivé;

J’espérais la lumière, et les ténèbres sont venues.

27 Mes entrailles bouillonnent sans relâche,

Les jours de la calamité m’ont surpris.

28 Je marche noirci, mais non par le soleil;

Je me lève en pleine assemblée, et je crie.

29 *Ps 102:7.Je suis devenu le frère des chacals,

Le compagnon des autruches.

30 *Ps 119:83.La 4:8;5:10.Ma peau noircit et tombe,

Mes os brûlent et se dessèchent.

31 Ma harpe n’est plus qu’un instrument de deuil,

Et mon chalumeau ne peut rendre que des sons plaintifs.

1 Și acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine,

pe ai căror părinți nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.

2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,

când ei nu erau în stare să ajungă la bătrânețe?

3 Sfrijiți de sărăcie și foame,

fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite și pustii.

4 Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei

și n-au ca pâine decât rădăcina de bucsău.

5 Sunt izgoniți din mijlocul oamenilor,

strigă lumea după ei ca după niște hoți.

6 Locuiesc în văi îngrozitoare,

în peșterile pământului și în stânci.

7 Urlă printre tufișuri

și se adună sub mărăcini.

8 Ființe mârșave și disprețuite,

sunt izgoniți din țară.

9 Și acum*Cap. 17:6.Ps. 35:15;69:12.Plâng. 3:14,63., astfel de oameni mă pun în cântecele lor,

am ajuns de batjocura lor.

10 Mă urăsc, mă ocolesc,

mă scuipă*Num. 12:14.Deut. 25:9.Is. 50:6.Mat. 26:67;27:30. în față.

11 Nu se mai sfiesc și mă înjosesc,

nu mai au niciun frâu înaintea mea.

12 Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea

și îmi împing picioarele

și își croiesc*Cap. 19:12. cărări împotriva mea, ca să mă piardă.

13 Îmi nimicesc cărarea

și lucrează ca să mă prăpădească,

ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

14 Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine,

se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.

15 Mă apucă groaza.

Slava îmi este spulberată ca de vânt,

ca un nor a trecut fericirea mea.

16 Și acum, mi se topește*Ps. 42:4. sufletul în mine

și m-au apucat zilele suferinței.

17 Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele,

durerea care mă roade nu încetează.

18 De tăria suferinței, haina își pierde fața,

mi se lipește de trup ca o cămașă.

19 Dumnezeu m-a aruncat în noroi

și am ajuns ca țărâna și cenușa.

20 Strig către Tine și nu-mi răspunzi;

stau în picioare și nu mă vezi.

21 Ești fără milă împotriva mea,

lupți împotriva mea cu tăria mâinii Tale.

22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt

și mă nimicești cu suflarea furtunii.

23 Căci știu că mă duci la moarte,

în locul unde*Ps. 42:4.Evr. 9:27. se întâlnesc toți cei vii.

24 Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mâinile?

Cel în nenorocire nu cere ajutor?

25 Nu plângeam*Ps. 35:13,14.Rom. 12:15. eu pe cel amărât?

N-avea inima mea milă de cel lipsit?

26 Mă așteptam la fericire,

și, când colo, nenorocirea*Ier. 8:15. a venit peste mine;

trăgeam nădejde de lumină, și, când colo, a venit întunericul.

27 Îmi fierb măruntaiele fără încetare,

m-au apucat zilele de durere.

28 Umblu înnegrit*Ps. 38:6;42:9;43:2., dar nu de soare.

Mă scol în plină adunare și strig după ajutor.

29 Am ajuns frate*Ps. 102:6.Mica 1:8. cu șacalii,

tovarăș cu struții.

30 Pielea*Ps. 119:83.Plâng. 4:8;5:10. mi se înnegrește și cade,

iar oasele*Ps. 102:3. îmi ard și se usucă.

31 Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale

și cavalul meu scoate sunete plângătoare.