1 Quando fu deciso che noi salpassimo per l’Italia, Paolo e alcuni altri prigionieri furono consegnati a un centurione, per nome Giulio, della coorte Augusta. 2 E, montati sopra una nave di Adramitto, che doveva toccare i porti della costa d’Asia, salpammo, avendo con noi Aristarco, macedone di Tessalonica.

3 Il giorno seguente arrivammo a Sidone e Giulio, usando umanità verso Paolo, gli permise di andare dai suoi amici per ricevere le loro cure. 4 Poi, essendo partiti di là, navigammo sotto Cipro, perché i venti erano contrari. 5 E, attraversato il mare di Cilicia e di Panfilia, arrivammo a Mira di Licia. 6 Il centurione, trovata qui una nave alessandrina che faceva vela per l’Italia, ci fece salire su quella.

7 Navigando per molti giorni lentamente, giungemmo a fatica, per l’impedimento del vento, di fronte a Cnido, veleggiammo sotto Creta, al largo di Salmone, 8 e, costeggiandola con difficoltà, arrivammo a un certo luogo, detto Beiporti, vicino al quale vi era la città di Lasea.

9 Intanto era trascorso molto tempo ed essendo la navigazione ormai pericolosa, poiché anche il giorno del digiuno era già passato, Paolo li ammonì dicendo loro: 10 "Uomini, vedo che la navigazione si farà pericolosa, con grave danno non soltanto per il carico e per la nave, ma anche per le nostre persone". 11 Ma il centurione aveva più fiducia nel pilota e nel padrone della nave che non nelle cose dette da Paolo. 12 E, siccome quel porto non era adatto a svernare, i più furono del parere di partire di là per cercare di arrivare a Fenice, porto di Creta che guarda a Libeccio e a Maestro, e di passarvi l’inverno.

13 Intanto si era alzato un leggero scirocco e, credendo di poter attuare il loro proposito, levate le ancore, si misero a costeggiare l’isola di Creta più da vicino.

14 Ma poco dopo si scatenò giù dall’isola un vento turbinoso, che si chiama Euroaquilone; 15 essendo la nave portata via e non potendo reggere al vento, la lasciammo andare ed eravamo portati alla deriva. 16 E, passati rapidamente sotto un’isoletta chiamata Clauda, a stento potemmo impadronirci della scialuppa. 17 Quando l’ebbero tirata a bordo, corsero ai ripari, cingendo la nave di sotto; temendo di finire incagliati nelle Sirti, calarono le vele ed erano così portati alla deriva. 18 Siccome eravamo violentemente sbattuti dalla tempesta, il giorno dopo cominciarono a gettare il carico. 19 Il terzo giorno, con le proprie mani, buttarono in mare l’attrezzatura della nave. 20 Non apparendo né sole né stelle già da molti giorni ed essendoci sopra di noi una forte tempesta, era ormai persa ogni speranza di scampare.

21 Dopo che furono stati per lungo tempo senza prendere cibo, Paolo si alzò in mezzo a loro e disse: "Uomini, bisognava darmi ascolto, non partire da Creta e risparmiare così questo pericolo e questa perdita. 22 Ora però vi esorto a stare di buon animo, perché non vi sarà perdita della vita per nessuno di voi ma soltanto della nave. 23 Poiché un angelo del Dio, al quale appartengo e che io servo, mi è apparso questa notte, 24 dicendo: ‘Paolo, non temere; bisogna che tu compaia davanti a Cesare ed, ecco, Dio ti ha donato tutti coloro che navigano con te’. 25 Perciò, o uomini, state di buon animo, perché ho fede in Dio che avverrà come mi è stato detto. 26 Ma dobbiamo essere gettati sopra un’isola".

27 E la quattordicesima notte da quando eravamo portati qua e là per l’Adriatico, verso la mezzanotte i marinai sospettavano di essere vicini a terra 28 e, calato lo scandaglio, trovarono venti braccia, poi, passati un po’ più oltre e scandagliato di nuovo, trovarono quindici braccia. 29 Temendo allora di urtare contro gli scogli, gettarono da poppa quattro ancore, aspettando ansiosamente che facesse giorno.

30 Siccome i marinai cercavano di fuggire dalla nave e stavano calando la scialuppa in mare con il pretesto di voler gettare le ancore dalla prua, 31 Paolo disse al centurione e ai soldati: "Se costoro non restano nella nave, voi non potete scampare". 32 Allora i soldati tagliarono le funi della scialuppa e la lasciarono cadere.

33 E, mentre si aspettava che facesse giorno, Paolo esortava tutti a prendere cibo, dicendo: "Oggi sono quattordici giorni che state aspettando, sempre digiuni, senza prendere nulla. 34 Perciò, io vi esorto a prendere cibo, perché questo contribuirà alla vostra salvezza, poiché neppure un capello del vostro capo perirà". 35 Detto questo, preso del pane, rese grazie a Dio in presenza di tutti, poi, spezzatolo, cominciò a mangiare. 36 E tutti, incoraggiati, presero anch’essi del cibo. 37 Sulla nave eravamo duecentosettantasei persone in tutto. 38 E quando furono saziati, alleggerirono la nave, gettando il frumento in mare.

39 Quando fu giorno, non riconoscevano il paese, ma scorsero una certa baia che aveva una spiaggia e decisero, se fosse stato possibile, di spingervi la nave. 40 E staccate le ancore, le lasciarono andare in mare; sciolsero al tempo stesso i legami dei timoni e, alzata la vela maestra al vento, si diressero verso la spiaggia. 41 Ma, essendo incorsi in un luogo che aveva il mare d’ambo i lati, vi fecero arenare la nave e, mentre la prua, incagliata, rimaneva immobile, la poppa si sfasciava per la violenza delle onde.

42 Il parere dei soldati era di uccidere i prigionieri, perché nessuno fuggisse a nuoto. 43 Ma il centurione, volendo salvare Paolo, li distolse da quel proposito e comandò che quelli che sapevano nuotare si gettassero in mare per primi e raggiungessero terra, 44 e gli altri vi arrivassero, chi sopra tavole, e chi sopra altri pezzi della nave. Così avvenne che tutti giunsero salvi a terra.

1 După ce s-a hotărât*Cap. 25:12,25. să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel și pe alți câțiva întemnițați i-au dat pe mâna unui sutaș al cetei de ostași Augusta, numit Iuliu. 2 Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, și am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh*Cap. 19:29. Macedoneanul din Tesalonic. 3 A doua zi, am ajuns la Sidon, și Iuliu, care se purta*Cap. 24:23;28:16. omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi și să fie îngrijit de ei. 4 După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice. 5 După ce am trecut marea care scaldă Cilicia și Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia. 6 Acolo, sutașul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, și ne-a suit în ea. 7 Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia și nu fără greutate am atins înălțimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona. 8 De abia am mers cu corabia pe marginea insulei și am ajuns la un loc numit „Limanuri bune", de care era aproape cetatea Lasea. 9 Trecuse destul de multă vreme și călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că*Lev. 23:27,29. trecuse chiar și „vremea postului". De aceea Pavel a înștiințat pe ceilalți 10 și le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie și fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură și pentru corabie, dar chiar și pentru viețile noastre." 11 Sutașul a ascultat mai mult de cârmaci și de stăpânul corabiei decât de vorbele lui Pavel. 12 Și fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, așezat spre miazăzi-apus și spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo. 13 Începuse să sufle un vânt ușor de miazăzi și, ca unii care se credeau stăpâni pe țintă, au ridicat ancorele și au pornit cu corabia pe marginea Cretei. 14 Dar nu după multă vreme, s-a dezlănțuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon. 15 Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, și ne-am lăsat duși în voia lui. 16 Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov numit Clauda și abia am putut să punem mâna pe luntre. 17 După ce au ridicat-o, au întrebuințat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii și, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânați de vânt. 18 Fiindcă eram bătuți foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie, 19 și a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am*Iona 1:5. lepădat uneltele corabiei. 20 Soarele și stelele nu s-au văzut mai multe zile, și furtuna era așa de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare. 21 Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci, Pavel s-a sculat în mijlocul lor și a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultați și să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie și de această pagubă. 22 Acum, vă sfătuiesc să fiți cu voie bună, pentru că niciunul din voi nu va pieri și nu va fi altă pierdere decât a corabiei. 23 Un înger*Cap. 23:11. al Dumnezeului al căruia*Dan. 6:16.Rom. 1:9.2 Tim. 1:3. sunt eu și căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte 24 și mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului și iată că Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce merg cu corabia împreună cu tine.’ 25 De aceea, oamenilor, liniștiți-vă, căci*Luca 1:45.Rom. 4:20,21.2 Tim. 1:12. am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla așa cum mi s-a spus. 26 Dar trebuie să dăm peste un ostrov*Cap. 28:1.." 27 În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinși încoace și încolo cu corabia pe Marea Adriatică, pe la miezul nopții, marinarii au bănuit că se apropie de pământ. 28 Au măsurat adâncimea apei și au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puțin mai departe, au măsurat-o din nou și au găsit cincisprezece stânjeni. 29 De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corabiei și doreau să se facă ziuă. 30 Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie și slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corabiei, 31 Pavel a zis sutașului și ostașilor: „Dacă oamenii aceștia nu vor rămâne în corabie, nu puteți fi scăpați." 32 Atunci, ostașii au tăiat funiile luntrii și au lăsat-o să cadă. 33 Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toți să mănânce și a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când stați mereu de veghe și n-ați luat nimic de mâncare în gură. 34 De aceea, vă rog să mâncați, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră și nu vi se va pierde niciun*1 Împ. 1:52.Mat. 10:30.Luca 12:7;21:18. păr din cap." 35 După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a*1 Sam. 9:13.Mat. 15:36.Marcu 8:6.Ioan 6:11.1 Tim. 4:3,4. mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o și a început să mănânce. 36 Toți s-au îmbărbătat atunci și au luat și ei de au mâncat. 37 În corabie eram de toți două sute șaptezeci și șase de suflete*Cap. 2:41;7:14.Rom. 13:1.1 Pet. 3:20.. 38 După ce s-au săturat, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare. 39 Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul, dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, și au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putință. 40 Au tăiat ancorele, ca să le slobozească în mare, și au slăbit în același timp funiile cârmelor, apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului și s-au îndreptat spre mal. 41 Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a*2 Cor. 11:25. înfipt corabia, și partea dinainte a corabiei s-a împlântat și stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor. 42 Ostașii au fost de părere să omoare pe cei întemnițați, ca să nu scape vreunul prin înot. 43 Sutașul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă și să iasă cei dintâi la pământ, 44 iar ceilalți să se așeze unii pe scânduri, iar alții pe frânturi de corabie, și așa s-a făcut că au*Vers. 22. ajuns toți teferi la uscat.