1 M'am desgustat de viaţă! Voi da drum slobod plîngerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.
2 Eu zic lui Dumnezeu: ,Nu mă osîndi! Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine!
3 Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mînilor Tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi?
4 Oare ai ochi de carne, sau vezi cum vede un om?
5 Zilele Tale sînt ca zilele omului, şi anii Tăi ca anii lui,
6 ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,
7 cînd ştii bine că nu sînt vinovat, şi că nimeni nu mă poate scăpa din mîna Ta?
8 Mînile Tale m'au făcut şi m'au zidit, ele m'au întocmit în întregime... Şi Tu să mă nimiceşti!
9 Adu-Ţi aminte că Tu m'ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci în ţărînă?
10 Nu m'ai muls ca laptele?
11 M'ai îmbrăcat cu piele şi carne, m'ai ţesut cu oase şi vine;
12 mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m'ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.
13 Iată totuş ce ascundeai în inima Ta, iată, ştiu acum, ce aveai de gînd:
14 că, dacă păcătuiesc, să mă pîndeşti, şi să nu-mi ierţi fărădelegea.
15 Dacă sînt vinovat, vai de mine! Dacă sînt nevinovat, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de ruşine şi cufundat în ticăloşia mea.
16 Şi dacă îndrăznesc să -l ridic, mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat,
17 Îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îţi creşte mînia împotriva mea, şi mă năpădeşti cu o droaie de nenorociri.
18 Pentruce m'ai scos din pîntecele mamei mele? O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!
19 Aş fi ca şi cum n'aş fi fost, şi din pîntecele mamei mele aş fi trecut în mormînt!
20 Nu sînt zilele mele destul de puţine? Să mă lase dar, să plece dela mine, şi să răsuflu puţin,
21 înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,
22 în ţara întunerecului şi a umbrei morţii, în ţara negurii adînci, unde domneşte umbra morţii şi neorînduiala, şi unde lumina este ca întunerecul!``
1 My soul hath been weary of my life, I leave off my talking to myself, I speak in the bitterness of my soul.
2 I say unto God, `Do not condemn me, Let me know why Thou dost strive [with] me.
3 Is it good for Thee that Thou dost oppress? That Thou despisest the labour of Thy hands, And on the counsel of the wicked hast shone?
4 Eyes of flesh hast Thou? As man seeth -- seest Thou?
5 As the days of man [are] Thy days? Thy years as the days of a man?
6 That Thou inquirest for mine iniquity, And for my sin seekest?
7 For Thou knowest that I am not wicked, And there is no deliverer from Thy hand.
8 Thy hands have taken pains about me, And they make me together round about, And Thou swallowest me up!
9 Remember, I pray Thee, That as clay Thou hast made me, And unto dust Thou dost bring me back.
10 Dost Thou not as milk pour me out? And as cheese curdle me?
11 Skin and flesh Thou dost put on me, And with bones and sinews dost fence me.
12 Life and kindness Thou hast done with me. And Thy inspection hath preserved my spirit.
13 And these Thou hast laid up in Thy heart, I have known that this [is] with Thee.
14 If I sinned, then Thou hast observed me, And from mine iniquity dost not acquit me,
15 If I have done wickedly -- wo to me, And righteously -- I lift not up my head, Full of shame -- then see my affliction,
16 And it riseth -- as a lion Thou huntest me. And Thou turnest back -- Thou shewest Thyself wonderful in me.
17 Thou renewest Thy witnesses against me, And dost multiply Thine anger with me, Changes and warfare [are] with me.
18 And why from the womb Hast Thou brought me forth? I expire, and the eye doth not see me.
19 As I had not been, I am, From the belly to the grave I am brought,
20 Are not my days few? Cease then, and put from me, And I brighten up a little,
21 Before I go, and return not, Unto a land of darkness and death-shade,
22 A land of obscurity as thick darkness, Death-shade -- and no order, And the shining [is] as thick darkness.`