1 Iov a luat din nou cuvîntul, a vorbit în pilde, şi a zis:
2 ,,Viu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate! Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăşte viaţa,
3 că atîta vreme cît voi avea suflet, şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,
4 buzele mele nu vor rosti nimic nedrept, limba mea nu va spune nimic neadevărat.
5 Departe de mine gîndul să vă dau dreptate! Pînă la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăţia.
6 Ţin să-mi scot dreptatea, şi nu voi slăbi; inima nu mă mustră pentru niciuna din zilele mele.
7 Vrăjmaşul meu să fie ca cel rău, şi protivnicul meu ca cel nelegiuit!
8 Ce nădejde -i mai rămîne celui nelegiuit; cînd îi taie Dumnezeu firul vieţii, cînd îi ia sufletul?
9 Îi ascultă Dumnezeu strigătele, cînd vine strîmtoarea peste el?
10 Este Cel Atotputernic desfătarea lui? Înalţă el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?
11 Vă voi învăţa căile lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.
12 Dar voi le cunoaşteţi, şi sînteţi de acelaş gînd; pentruce dar vorbiţi aşa de prosteşte?
13 Iată soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, moştenirea pe care o hotărăşte Cel Atotputernic celui nelegiuit.
14 Dacă are mulţi fii, îi are pentru sabie, şi odraslele lui duc lipsă de pîne.
15 Ceice scapă din ai lui, sînt îngropaţi de ciumă, şi văduvele lor nu -i plîng.
16 Dacă strînge argint ca ţărîna, dacă îngrămădeşte haine ca noroiul, -
17 el le strînge, dar cel fără vină se îmbracă în ele, şi de argintul lui omul fără prihană are parte.
18 Casa lui este ca aceea pe care o zideşte molia, ca o colibă pe care şi -o face un străjer.
19 Se culcă bogat, şi moare despoiat; deschide ochii, şi totul a pierit.
20 Îl apucă groaza ca nişte ape; şi noaptea, îl ia vîrtejul.
21 Vîntul de răsărit îl ia, şi se duce; îl smulge cu putere din locuinţa lui.
22 Dumnezeu aruncă fără milă săgeţi împotriva lui, şi cel rău ar vrea să fugă să scape de ele.
23 Oamenii bat din palme la căderea lui, şi -l flueră la plecarea din locul lui.
1 And Job addeth to lift up his simile, and saith: --
2 God liveth! He turned aside my judgment, And the Mighty -- He made my soul bitter.
3 For all the while my breath [is] in me, And the spirit of God in my nostrils.
4 My lips do not speak perverseness, And my tongue doth not utter deceit.
5 Pollution to me -- if I justify you, Till I expire I turn not aside mine integrity from me.
6 On my righteousness I have laid hold, And I do not let it go, My heart doth not reproach me while I live.
7 As the wicked is my enemy, And my withstander as the perverse.
8 For what [is] the hope of the profane, When He doth cut off? When God doth cast off his soul?
9 His cry doth God hear, When distress cometh on him?
10 On the Mighty doth he delight himself? Call God at all times?
11 I shew you by the hand of God, That which [is] with the Mighty I hide not.
12 Lo, ye -- all of you -- have seen, And why [is] this -- ye are altogether vain?
13 This [is] the portion of wicked man with God, And the inheritance of terrible ones From the Mighty they receive.
14 If his sons multiply -- for them [is] a sword. And his offspring [are] not satisfied [with] bread.
15 His remnant in death are buried, And his widows do not weep.
16 If he heap up as dust silver, And as clay prepare clothing,
17 He prepareth -- and the righteous putteth [it] on, And the silver the innocent doth apportion.
18 He hath built as a moth his house, And as a booth a watchman hath made.
19 Rich he lieth down, and he is not gathered, His eyes he hath opened, and he is not.
20 Overtake him as waters do terrors, By night stolen him away hath a whirlwind.
21 Take him up doth an east wind, and he goeth, And it frighteneth him from his place,
22 And it casteth at him, and doth not spare, From its hand he diligently fleeth.
23 It clappeth at him its hands, And it hisseth at him from his place.