1 Ştii tu cînd îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice cînd fată?
2 Numeri tu lunile în cari sînt însărcinate, şi cunoşti tu vremea cînd nasc?
3 Ele se pleacă, fată puii, şi scapă iute de durerile lor.
4 Puii lor prind vlagă şi cresc supt cerul slobod, pleacă, şi nu se mai întorc la ele.
5 Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu -l de orice legătură?
6 I-am dat ca locuinţă pustiul, şi pămîntul sărac ca locaş.
7 El rîde de zarva cetăţilor,
8 Străbate munţii ca să-şi găsească hrana, şi umblă după tot ce este verde.
9 Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Şi stă el noaptea la ieslea ta?
10 Îl poţi lega tu cu o funie, ca să tragă o brazdă? Merge el după tine, ca să grăpeze bulgării din văi?
11 Te încrezi tu în el, pentrucă puterea lui este mare? Şi -i laşi tu grija lucrărilor tale?
12 Te laşi tu pe el, pentru căratul rodurilor tale, ca să le strîngă în aria ta?
13 Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei.
14 Dar struţoaica îşi încredinţează pămîntului ouăle, şi le lasă să se încălzească în nisip.
15 Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de cîmp le poate călca în picioare.
16 Este aspră cu puii săi de parcă nici n'ar fi ai ei. Că s'a trudit de geaba, nu -i pasă nici de cum!
17 Căci Dumnezeu nu i -a dat înţelepciune, şi nu i -a făcut parte de pricepere.
18 Cînd se scoală şi porneşte, rîde de cal şi de călăreţul lui.
19 Tu dai putere calului, şi -i îmbraci gîtul cu o coamă ce fîlfăie?
20 Tu -l faci să sară ca lăcusta? Nchezatul lui puternic răspîndeşte groaza.
21 Scurmă pămîntul, şi, mîndru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi;
22 îşi bate joc de frică, nu se teme, şi nu se dă înapoi dinaintea săbiei.
23 Zîngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc,
24 fierbe de aprindere, mănîncă pămîntul, n'are astîmpăr cînd răsună trîmbiţa.
25 La sunetul trîmbiţei parcă zice: ,Înainte!` De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet ai căpeteniilor şi strigătele de luptă.
26 Oare prin priceperea ta îşi ia uliul sborul, şi îşi întinde aripile spre miazăzi?
27 Oare din porunca ta se înalţă vulturul, şi îşi aşează cuibul pe înălţimi?
28 El locuieşte în stînci, acolo îşi are locuinţa, pe vîrful zimţat al stîncilor şi pe vîrful munţilor.
29 De acolo descopere el prada, şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.
30 Puii lui îi beau sîngele; şi acolo unde sînt hoituri, acolo -i şi vulturul.
1 Hast thou known the time of The bearing of the wild goats of the rock? The bringing forth of hinds thou dost mark!
2 Thou dost number the months they fulfil? And thou hast known the time of their bringing forth!
3 They bow down, Their young ones they bring forth safely, Their pangs they cast forth.
4 Safe are their young ones, They grow up in the field, they have gone out, And have not returned to them.
5 Who hath sent forth the wild ass free? Yea, the bands of the wild ass who opened?
6 Whose house I have made the wilderness, And his dwellings the barren land,
7 He doth laugh at the multitude of a city, The cries of an exactor he heareth not.
8 The range of mountains [is] his pasture, And after every green thing he seeketh.
9 Is a Reem willing to serve thee? Doth he lodge by thy crib?
10 Dost thou bind a Reem in a furrow [with] his thick band? Doth he harrow valleys after thee?
11 Dost thou trust in him because great [is] his power? And dost thou leave unto him thy labour?
12 Dost thou trust in him That he doth bring back thy seed? And [to] thy threshing-floor doth gather [it]?
13 The wing of the rattling ones exulteth, Whether the pinion of the ostrich or hawk.
14 For she leaveth on the earth her eggs, And on the dust she doth warm them,
15 And she forgetteth that a foot may press it, And a beast of the field tread it down.
16 Her young ones it hath hardened without her, In vain [is] her labour without fear.
17 For God hath caused her to forget wisdom, And He hath not given a portion To her in understanding:
18 At the time on high she lifteth herself up, She laugheth at the horse and at his rider.
19 Dost thou give to the horse might? Dost thou clothe his neck [with] a mane?
20 Dost thou cause him to rush as a locust? The majesty of his snorting [is] terrible.
21 They dig in a valley, and he rejoiceth in power, He goeth forth to meet the armour.
22 He laugheth at fear, and is not affrighted, And he turneth not back from the face of the sword.
23 Against him rattle doth quiver, The flame of a spear, and a halbert.
24 With trembling and rage he swalloweth the ground, And remaineth not stedfast Because of the sound of a trumpet.
25 Among the trumpets he saith, Aha, And from afar he doth smell battle, Roaring of princes and shouting.
26 By thine understanding flieth a hawk? Spreadeth he his wings to the south?
27 At thy command goeth an eagle up high? Or lifteth he up his nest?
28 A rock he doth inhabit, Yea, he lodgeth on the tooth of a rock, and fortress.
29 From thence he hath sought food, To a far off place his eyes look attentively,
30 And his brood gulph up blood, And where the pierced [are] -- there [is] he!