1 Domnul mi-a zis: „ChiarEzec. 14:14. dacă MoiseExod 32:11,12.Ps. 99:6. și1 Sam. 7:9. Samuel s-ar înfățișa înaintea Mea, tot n-aș fi binevoitor față de poporul acesta. Izgonește-l dinaintea Mea, ducă-se! 2 Și dacă-ți vor zice: ‘Unde să ne ducem?’, să le răspunzi: ‘Așa vorbește Domnul: «La moarteCap. 43:11.Ezec. 5:2,12.Zah. 11:9., cei sortiți la moarte; la sabie, cei sortiți sabiei; la foamete, cei sortiți foametei; la robie, cei sortiți robiei!»’ 3 Căci voi trimiteLev. 26:16. împotriva lor patru feluri de nenorociri", zice Domnul: „sabia ca să-i ucidă, câinii ca să-i sfâșie, păsărileDeut. 28:26. Cap. 7:33. cerului și fiarele pământului ca să-i mănânce și să-i nimicească. 4 Îi voi face de pominăDeut. 28:25. Cap. 24:9.Ezec. 23:46. pentru toate împărățiile pământului, din pricina lui Manase2 Împ. 21:11;23:26;24:3,4., fiul lui Ezechia, împăratul lui Iuda, și pentru tot ce a făcut el în Ierusalim. 5 Căci cineIs. 51:19. să aibă milă de tine, Ierusalime, cine să te plângă? Cine să meargă să te întrebe de sănătate? 6 M-aiCap. 2:13. părăsit", zice Domnul, „ai datCap. 7:24. înapoi, de aceea Îmi întind mâna împotriva ta și te nimicesc: sunt sătulOsea 13:14. de milă. 7 Îi vântur cu lopata la porțile țării; îi lipsesc de copii, pierd pe poporul Meu, căci nu s-auIs. 9:13. Cap. 5:3.Amos 4:10,11. abătut de la căile lor. 8 Văduvele lor sunt mai multe decât boabele de nisip din mare; peste mama tânărului, aduc un pustiitor ziua-n amiaza mare; fac să cadă deodată peste ea necazul și groaza. 9 Cea1 Sam. 2:5. care născuse șapte fii tânjește, își dă sufletul; soarele ei apuneAmos 8:9. când este încă ziuă: este roșie, acoperită de rușine. Pe cei ce mai rămân, îi dau pradă sabiei înaintea vrăjmașilor lor", zice Domnul. 10 Vai de mineIov 3:1. Cap. 20:14., mamă, că m-ai născut pe mine, om de ceartă și de pricină pentru toată țara! Nu iau cu împrumut, nici nu dau cu împrumut, și totuși toți mă blestemă! 11 Domnul a răspuns: „Da, vei avea un viitor fericit; da, voi sili pe vrăjmașCap. 39:11,12;40:4,5. să te roage la vreme de nenorocire și la vreme de necaz! 12 Poate fierul să frângă fierul de la miazănoapte și arama? 13 Averile și comorile tale le voi da pradă fără despăgubirePs. 44:12. Cap. 17:3., din pricina tuturor păcatelor tale, pe tot ținutul tău. 14 Te voi duce rob la vrăjmașul tău, într-o țarăCap. 16:13;17:4. pe care n-o cunoști, căci focul mânieiDeut. 32:22. Mele s-a aprins și arde peste voi!" 15 Tu știi totCap. 12:3., Doamne! Adu-ți aminte de mine, nu mă uita, răzbună-măCap. 11:20;20:12. pe prigonitorii mei! Nu mă lua, după îndelunga Ta răbdare! Gândește-Te că sufăr ocaraPs. 69:7. din pricina Ta! 16 Când am primit cuvintele Tale, le-amEzec. 3:1,3.Apoc. 10:9,10. înghițit; cuvinteleIov 23:12.Ps. 119:72,111. Tale au fost bucuria și veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne, Dumnezeul oștirilor! 17 N-am șezut în adunareaPs. 1:1;26:4,5. celor ce petrec, ca să mă veselesc cu ei: de frica puterii Tale, am stat singur la o parte, căci mă umpluseși de mânie. 18 Pentru ce nu mai contenește suferințaCap. 30:15. mea? Pentru ce mă ustură rana și nu vrea să se vindece? Să fii Tu pentru mine caCap. 1:18,19. un izvor înșelător, ca o apăIov 6:15. care seacă? 19 De aceea așa vorbește Domnul: „Dacă te vei lipiZah. 3:7. iarăși de Mine, îți voi răspunde iarăși și vei sta înainteaVers. 1. Mea; dacă vei despărțiEzec. 22:26;44:23. ce este de preț de ce este fără preț, vei fi ca gura Mea. Ei să se întoarcă la tine, nu tu să te întorci la ei! 20 Te voi face pentru poporul acesta ca un zid tareCap. 1:18;6:27. de aramă; ei se vor război cu tine, dar nuCap. 20:11,12. te vor birui; căci Eu voi fi cu tine, ca să te scap și să te izbăvesc", zice Domnul. 21 „Te voi izbăvi din mâna celor răi și te voi scăpa din mâna asupritorilor."
1 耶和华对我说:"即使摩西和撒母耳站在我面前代求,我的心也不会转向这人民。你把他们从我面前赶走,叫他们出去!2 如果他们问你:‘我们要去哪里?’你就告诉他们:‘耶和华这样说:
该死亡的,就死亡;
该被刀剑所杀的,就被刀剑所杀;
该遭遇饥荒的,就遭遇饥荒;
该被掳的,就被掳去!’
3 我要命定四种刑罚对付他们,就是刀剑杀戮,尸体被野狗拖走,被空中的飞鸟和地上的走兽吞吃与毁灭。"这是耶和华的宣告。4 "因犹大王希西家的儿子玛拿西在耶路撒冷的所作所为,我必使地上万国看见他们的遭遇就惊恐。"
5 "耶路撒冷啊!谁会可怜你呢?
谁会为你悲伤呢?
谁会转身向你问安呢?
6 你离弃了我,
你转身背着我;
因此我要伸手攻击你,毁灭你,
我不会再回心转意。"
这是耶和华的宣告。
7 "我在这地的城门口,
用簸箕簸了我的子民,
使他们丧掉儿女,使他们灭亡;
他们仍不转离自己所行的路。
8 我使他们寡妇的数目
比海沙还多;
我使行毁灭的在午间临到我的子民,
打击年轻人的母亲,
使痛苦的惊恐忽然临到她们身上。
9 那生过七个子女的母亲衰竭疲弱,
几乎气绝;
还在白昼,她的太阳已经西落,
她必惭愧蒙羞。
我必使他们余剩的人在敌人面前死于刀下。"
这是耶和华的宣告。
10 我母亲哪!我有祸了,因为你生了我,
这个跟全地相争相斗的人。
我从没有借钱给人,也没有向人借钱,
可是人人都咒骂我。
11 耶和华说:"我必为你的好处释放你;
在遭遇祸患和灾难的时候,
我必叫你的仇敌恳求你。
12 谁可以折断铁,
就是从北方来的铁和铜呢?
13 因你在四境之内所犯的一切罪,
我必把你的财产和宝物,
白白给敌人作掠物。
14 我必使你在你不认识的地方,
服事你的仇敌有古抄本作"我必使你的仇敌过去,到你所不认识的地方";
因为我的怒火燃烧起来,
要烧灭你们。"
15 耶和华啊!你知道这一切;
求你记念我,看顾我,
替我向那些逼迫我的人报复。
求你忍怒,不要取去我的性命;
要知道,我为你的缘故受了侮辱。
16 我一得到你的话,就把它们吃了;
你的话成了我心中的欢喜快乐;
耶和华万军的 神啊!
因为我是称为你名下的人。
17 我没有坐在欢笑者的集会中一同欢乐;
因为你的手在我身上,
你使我满了忿怒,
我就独自静坐。
18 我的痛苦为甚么长久不止呢?
我的创伤为甚么无法医治,不得痊愈呢?
你对我真的像叫人失望、
靠不住的溪流吗?
19 因此,耶和华这样说:
"如果你回转,我必让你回来,
你就可以侍立在我面前。
如果你说宝贵的话,不说无价值的话,
就必作我的口。
他们要归向你,
你却不要归向他们。
20 我要使你成为坚固的铜墙抵挡这人民,
他们必攻击你,却不能胜过你;
因为我与你同在,
要拯救你,搭救你。"
这是耶和华的宣告。
21 "我必搭救你脱离恶人的手,
救赎你脱离强暴人的掌握"掌握"原文作"手掌"。"