1 Povos todos, escutai isto;

dai ouvidos, moradores todos da terra,

2 tanto plebeus como os de fina estirpe,

todos juntamente, ricos e pobres.

3 Os meus lábios falarão sabedoria,

e o meu coração terá pensamentos judiciosos.

4 Inclinarei os ouvidos a uma parábola,

decifrarei o meu enigma ao som da harpa.

5 Por que hei de eu temer nos dias da tribulação,

quando me salteia a iniquidade dos que me perseguem,

6 dos que confiam nos seus bens

e na sua muita riqueza se gloriam?

7 Ao irmão, verdadeiramente, ninguém o pode remir,

nem pagar por ele a Deus o seu resgate

8 (Pois a redenção da alma deles é caríssima,

e cessará a tentativa para sempre.),

9 para que continue a viver perpetuamente

e não veja a cova;

10 porquanto vê-se morrerem os sábios

e perecerem tanto o estulto como o inepto,

os quais deixam a outros as suas riquezas.

11 O seu pensamento íntimo é que as suas casas serão perpétuas

e, as suas moradas, para todas as gerações;

chegam a dar seu próprio nome às suas terras.

12 Todavia, o homem não permanece em sua ostentação;

é, antes, como os animais, que perecem.

13 Tal proceder é estultícia deles;

assim mesmo os seus seguidores aplaudem o que eles dizem.

14 Como ovelhas são postos na sepultura;

a morte é o seu pastor;

eles descem diretamente para a cova,

onde a sua formosura se consome;

a sepultura é o lugar em que habitam.

15 Mas Deus remirá a minha alma do poder da morte,

pois ele me tomará para si.

16 Não temas, quando alguém se enriquecer,

quando avultar a glória de sua casa;

17 pois, em morrendo, nada levará consigo,

a sua glória não o acompanhará.

18 Ainda que durante a vida ele se tenha lisonjeado,

e ainda que o louvem quando faz o bem a si mesmo,

19 irá ter com a geração de seus pais,

os quais já não verão a luz.

20 O homem, revestido de honrarias, mas sem entendimento,

é, antes, como os animais, que perecem.

1 (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.) Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:2 mici şi mari, bogaţi şi săraci!3 Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gînduri pline de judecată.4 Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sînt însuflate, îmi încep cîntarea în sunetul arfei.5 Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, cînd mă înconjoară nelegiuirea protivnicilor mei?6 Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.7 Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.8 Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.9 Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormîntul.10 Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor.11 Ei îşi închipuiesc că vecinice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, cari dau numele lor la ţări întregi.12 Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele cari se taie.13 Iată ce soartă au ei, cei plini de atîta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. -14 Sînt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curînd oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţa, şi locuinţa morţilor le este locaşul.15 Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua supt ocrotirea Lui. -16 Nu te teme cînd se îmbogăţeşte cineva, şi cînd i se înmulţesc vistieriile casei;17 căci nu ia nimic cu el cînd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.18 Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe cari şi le face,19 căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată.20 Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe cari le tai.