1 Com efeito, Deus é bom para com Israel,
para com os de coração limpo.
2 Quanto a mim, porém, quase me resvalaram os pés;
pouco faltou para que se desviassem os meus passos.
3 Pois eu invejava os arrogantes,
ao ver a prosperidade dos perversos.
4 Para eles não há preocupações,
o seu corpo é sadio e nédio.
5 Não partilham das canseiras dos mortais,
nem são afligidos como os outros homens.
6 Daí, a soberba que os cinge como um colar,
e a violência que os envolve como manto.
7 Os olhos saltam-lhes da gordura;
do coração brotam-lhes fantasias.
8 Motejam e falam maliciosamente;
da opressão falam com altivez.
9 Contra os céus desandam a boca,
e a sua língua percorre a terra.
10 Por isso, o seu povo se volta para eles
e os tem por fonte de que bebe a largos sorvos.
11 E diz: Como sabe Deus?
Acaso, há conhecimento no Altíssimo?
12 Eis que são estes os ímpios;
e, sempre tranquilos, aumentam suas riquezas.
13 Com efeito, inutilmente conservei puro o coração
e lavei as mãos na inocência.
14 Pois de contínuo sou afligido
e cada manhã, castigado.
15 Se eu pensara em falar tais palavras,
já aí teria traído a geração de teus filhos.
16 Em só refletir para compreender isso,
achei mui pesada tarefa para mim;
17 até que entrei no santuário de Deus
e atinei com o fim deles.
18 Tu certamente os pões em lugares escorregadios
e os fazes cair na destruição.
19 Como ficam de súbito assolados,
totalmente aniquilados de terror!
20 Como ao sonho, quando se acorda,
assim, ó Senhor, ao despertares, desprezarás a imagem deles.
21 Quando o coração se me amargou
e as entranhas se me comoveram,
22 eu estava embrutecido e ignorante;
era como um irracional à tua presença.
23 Todavia, estou sempre contigo,
tu me seguras pela minha mão direita.
24 Tu me guias com o teu conselho
e depois me recebes na glória.
25 Quem mais tenho eu no céu?
Não há outro em quem eu me compraza na terra.
26 Ainda que a minha carne e o meu coração desfaleçam,
Deus é a fortaleza do meu coração
e a minha herança para sempre.
27 Os que se afastam de ti, eis que perecem;
tu destróis todos os que são infiéis para contigo.
28 Quanto a mim, bom é estar junto a Deus;
no Senhor Deus ponho o meu refúgio,
para proclamar todos os seus feitos.
Almeida Revista e Atualizada© Copyright © 1993 Sociedade Bíblica do Brasil. Todos os direitos reservados. Texto bíblico utilizado com autorização. Saiba mais sobre a Sociedade Bíblica do Brasil www.sbb.org.br. A Sociedade Bíblica do Brasil trabalha para que a Bíblia esteja, efetivamente, ao alcance de todos e seja lida por todos. A SBB é uma entidade sem fins lucrativos, dedicada a promover o desenvolvimento integral do ser humano. Você também pode ajudar a Causa da Bíblia!
1 (Un psalm al lui Asaf.) Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.2 Totuş, era să mi se îndoaie piciorul, şi erau să-mi alunece paşii!3 Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, cînd vedeam fericirea celor răi.4 Într'adevăr, nimic nu -i turbură pînă la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime.5 N'au parte de suferinţele omeneşti, şi nu sînt loviţi ca ceilalţi oameni.6 Deaceea mîndria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care -i înveleşte.7 Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decît le-ar dori inima.8 Rîd, şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,9 îşi înalţă gura pînă la ceruri, şi limba le cutreieră pămîntul.10 Deaceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin,11 şi zice: ,,Ce ar putea să ştie Dumnezeu, şi ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?``12 Aşa sînt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile.13 Degeaba dar mi-am curăţit eu inima, şi mi-am spălat mînile în nevinovăţie:14 căci în fiecare zi sînt lovit, şi în toate dimineţile sînt pedepsit.15 Dacă aş zice: ,,Vreau să vorbesc ca ei,`` iată că n'aş fi credincios neamului copiilor Tăi.16 M'am gîndit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zădarnică mi -a fost truda,17 pînă ce am intrat în sfîntul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta dela urmă a celor răi.18 Da, Tu -i pui în locuri alunecoase, şi -i arunci în prăpăd.19 Cum sînt nimiciţi într'o clipă! Sînt perduţi, prăpădiţi printr'un sfîrşit năpraznic.20 Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta!21 Cînd mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns în măruntaie,22 eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.23 Însă eu sînt totdeauna cu Tine, Tu m'ai apucat de mîna dreaptă;24 mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.25 Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pămînt nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decît în Tine.26 Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stînca inimii mele şi partea mea de moştenire.27 Căci iată că ceice se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi ceice-Ţi sînt necredincioşi.28 Cît pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.