1 Dá ouvidos, ó Deus, à minha oração;

não te escondas da minha súplica.

2 Atende-me e responde-me;

sinto-me perplexo em minha queixa e ando perturbado,

3 por causa do clamor do inimigo e da opressão do ímpio;

pois sobre mim lançam calamidade

e furiosamente me hostilizam.

4 Estremece-me no peito o coração,

terrores de morte me salteiam;

5 temor e tremor me sobrevêm,

e o horror se apodera de mim.

6 Então, disse eu: quem me dera asas como de pomba!

Voaria e acharia pouso.

7 Eis que fugiria para longe

e ficaria no deserto.

8 Dar-me-ia pressa em abrigar-me

do vendaval e da procela.

9 Destrói, Senhor, e confunde os seus conselhos,

porque vejo violência e contenda na cidade.

10 Dia e noite giram nas suas muralhas,

e, muros a dentro, campeia a perversidade e a malícia;

11 há destruição no meio dela;

das suas praças não se apartam a opressão e o engano.

12 Com efeito, não é inimigo que me afronta;

se o fosse, eu o suportaria;

nem é o que me odeia quem se exalta contra mim,

pois dele eu me esconderia;

13 mas és tu, homem meu igual,

meu companheiro e meu íntimo amigo.

14 Juntos andávamos, juntos nos entretínhamos

e íamos com a multidão à Casa de Deus.

15 A morte os assalte, e vivos desçam à cova!

Porque há maldade nas suas moradas e no seu íntimo.

16 Eu, porém, invocarei a Deus,

e o Senhor me salvará.

17 À tarde, pela manhã e ao meio-dia,

farei as minhas queixas e lamentarei;

e ele ouvirá a minha voz.

18 Livra-me a alma, em paz, dos que me perseguem;

pois são muitos contra mim.

19 Deus ouvirá e lhes responderá,

ele, que preside desde a eternidade,

porque não há neles mudança nenhuma,

e não temem a Deus.

20 Tal homem estendeu as mãos contra os que tinham paz com ele;

corrompeu a sua aliança.

21 A sua boca era mais macia que a manteiga,

porém no coração havia guerra;

as suas palavras eram mais brandas que o azeite;

contudo, eram espadas desembainhadas.

22 Confia os teus cuidados ao Senhor, e ele te susterá;

jamais permitirá que o justo seja abalado.

23 Tu, porém, ó Deus, os precipitarás à cova profunda;

homens sanguinários e fraudulentos

não chegarão à metade dos seus dias;

eu, todavia, confiarei em ti.

1 (Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe instrumente cu coarde. O cîntare a lui David.) Ia aminte, Dumnezeule, la rugăciunea mea, şi nu Te ascunde de cererile mele!2 Ascultă-mă, şi răspunde-mi! Rătăcesc încoace şi încolo, şi mă frămînt,3 din pricina zarvei vrăjmaşului şi din pricina apăsării celui rău. Căci ei aruncă nenorocirea peste mine, şi mă urmăresc cu mînie.4 Îmi tremură inima în mine, şi mă cuprinde spaima morţii,5 mă apucă frica şi groaza, şi mă iau fiorii.6 Eu zic: ,,O, dacă aş avea aripile porumbelului, aş sbura, şi aş găsi undeva odihnă!``7 Da, aş fugi departe de tot, şi m'aş duce să locuiesc în pustie. -(Oprire).8 Aş fugi în grabă la un adăpost de vîntul acesta năpraznic şi de furtuna aceasta.9 Nimiceşte -i, Doamne, împarte-le limbile, căci în cetate văd silă şi certuri;10 zi şi noapte ei îi dau ocol pe ziduri: nelegiuirea şi răutatea sînt în sînul ei;11 răutatea este în mijlocul ei, şi vicleşugul şi înşelătoria nu lipsesc din pieţele ei.12 Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi: nu protivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m'aş ascunde dinaintea lui.13 Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine!14 Noi, cari trăiam împreună într'o plăcută prietenie, şi ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu!15 Să vină moartea peste ei, şi să se pogoare de vii în locuinţa morţilor! Căci răutatea este în locuinţa lor, în inima lor.16 Dar eu strig către Dumnezeu, şi Domnul mă va scăpa.17 Seara, dimineaţa, şi la amiază, oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu.18 Mă va scăpa din lupta care se dă împotriva mea, şi-mi va aduce pacea, căci mulţi mai sînt împotriva mea!19 Dumnezeu va auzi, şi -i va smeri, El, care, din vecinicie, stă pe scaunul Lui de domnie. -(Oprire). Căci în ei nu este nicio nădejde de schimbare, şi nu se tem de Dumnezeu.20 Ei pun mîna pe cei ce trăiau în pace cu ei, şi îşi calcă legămîntul.21 Gura lor este dulce ca smîntîna, dar în inimă poartă războiul: cuvintele lor sînt mai alunecoase decît untdelemnul, dar cînd ies ele din gură, sînt nişte săbii.22 Încredinţează-ţi soarta în mîna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.23 Şi Tu, Dumnezeule, îi vei pogorî în fundul gropii. Oamenii setoşi de sînge şi de înşelăciune, nu vor ajunge nici jumătate din zilele lor. Eu însă mă încred în Tine!