1 Escutai, povo meu, a minha lei;

prestai ouvidos às palavras da minha boca.

2 Abrirei os lábios em parábolas

e publicarei enigmas dos tempos antigos.

3 O que ouvimos e aprendemos,

o que nos contaram nossos pais,

4 não o encobriremos a seus filhos;

contaremos à vindoura geração

os louvores do Senhor, e o seu poder,

e as maravilhas que fez.

5 Ele estabeleceu um testemunho em Jacó,

e instituiu uma lei em Israel,

e ordenou a nossos pais

que os transmitissem a seus filhos,

6 a fim de que a nova geração os conhecesse,

filhos que ainda hão de nascer

se levantassem e por sua vez os referissem aos seus descendentes;

7 para que pusessem em Deus a sua confiança

e não se esquecessem dos feitos de Deus,

mas lhe observassem os mandamentos;

8 e que não fossem, como seus pais, geração obstinada e rebelde,

geração de coração inconstante,

e cujo espírito não foi fiel a Deus.

9 Os filhos de Efraim, embora armados de arco,

bateram em retirada no dia do combate.

10 Não guardaram a aliança de Deus,

não quiseram andar na sua lei;

11 esqueceram-se das suas obras

e das maravilhas que lhes mostrara.

12 Prodígios fez na presença de seus pais

na terra do Egito, no campo de Zoã.

13 Dividiu o mar e fê-los seguir;

aprumou as águas como num dique.

14 Guiou-os de dia com uma nuvem

e durante a noite com um clarão de fogo.

15 No deserto, fendeu rochas

e lhes deu a beber abundantemente como de abismos.

16 Da pedra fez brotar torrentes,

fez manar água como rios.

17 Mas, ainda assim, prosseguiram em pecar contra ele

e se rebelaram, no deserto, contra o Altíssimo.

18 Tentaram a Deus no seu coração,

pedindo alimento que lhes fosse do gosto.

19 Falaram contra Deus, dizendo:

Pode, acaso, Deus preparar-nos mesa no deserto?

20 Com efeito, feriu ele a rocha,

e dela manaram águas, transbordaram caudais.

Pode ele dar-nos pão também?

Ou fornecer carne para o seu povo?

21 Ouvindo isto, o Senhor ficou indignado;

acendeu-se fogo contra Jacó,

e também se levantou o seu furor contra Israel;

22 porque não creram em Deus,

nem confiaram na sua salvação.

23 Nada obstante, ordenou às alturas

e abriu as portas dos céus;

24 fez chover maná sobre eles, para alimentá-los,

e lhes deu cereal do céu.

25 Comeu cada qual o pão dos anjos;

enviou-lhes ele comida a fartar.

26 Fez soprar no céu o vento do Oriente

e pelo seu poder conduziu o vento do Sul.

27 Também fez chover sobre eles carne como poeira

e voláteis como areia dos mares.

28 Fê-los cair no meio do arraial deles,

ao redor de suas tendas.

29 Então, comeram e se fartaram a valer;

pois lhes fez o que desejavam.

30 Porém não reprimiram o apetite.

Tinham ainda na boca o alimento,

31 quando se elevou contra eles a ira de Deus,

e entre os seus mais robustos semeou a morte,

e prostrou os jovens de Israel.

32 Sem embargo disso, continuaram a pecar

e não creram nas suas maravilhas.

33 Por isso, ele fez que os seus dias se dissipassem num sopro

e os seus anos, em súbito terror.

34 Quando os fazia morrer, então, o buscavam;

arrependidos, procuravam a Deus.

35 Lembravam-se de que Deus era a sua rocha

e o Deus Altíssimo, o seu redentor.

36 Lisonjeavam-no, porém de boca,

e com a língua lhe mentiam.

37 Porque o coração deles não era firme para com ele,

nem foram fiéis à sua aliança.

38 Ele, porém, que é misericordioso,

perdoa a iniquidade e não destrói;

antes, muitas vezes desvia a sua ira

e não dá largas a toda a sua indignação.

39 Lembra-se de que eles são carne,

vento que passa e já não volta.

40 Quantas vezes se rebelaram contra ele no deserto

e na solidão o provocaram!

41 Tornaram a tentar a Deus,

agravaram o Santo de Israel.

42 Não se lembraram do poder dele,

nem do dia em que os resgatou do adversário;

43 de como no Egito operou ele os seus sinais

e os seus prodígios, no campo de Zoã;

44 e converteu em sangue os rios deles,

para que das suas correntes não bebessem.

45 Enviou contra eles enxames de moscas que os devorassem

e rãs que os destruíssem.

46 Entregou às larvas as suas colheitas

e aos gafanhotos, o fruto do seu trabalho.

47 Com chuvas de pedra lhes destruiu as vinhas

e os seus sicômoros, com geada.

48 Entregou à saraiva o gado deles

e aos raios, os seus rebanhos.

49 Lançou contra eles o furor da sua ira:

cólera, indignação e calamidade,

legião de anjos portadores de males.

50 Deu livre curso à sua ira;

não poupou da morte a alma deles,

mas entregou-lhes a vida à pestilência.

51 Feriu todos os primogênitos no Egito,

as primícias da virilidade nas tendas de Cam.

52 Fez sair o seu povo como ovelhas

e o guiou pelo deserto, como um rebanho.

53 Dirigiu-o com segurança, e não temeram,

ao passo que o mar submergiu os seus inimigos.

54 Levou-os até à sua terra santa,

até ao monte que a sua destra adquiriu.

55 Da presença deles expulsou as nações,

cuja região repartiu com eles por herança;

e nas suas tendas fez habitar as tribos de Israel.

56 Ainda assim, tentaram o Deus Altíssimo, e a ele resistiram,

e não lhe guardaram os testemunhos.

57 Tornaram atrás e se portaram aleivosamente como seus pais;

desviaram-se como um arco enganoso.

58 Pois o provocaram com os seus altos

e o incitaram a zelos com as suas imagens de escultura.

59 Deus ouviu isso, e se indignou,

e sobremodo se aborreceu de Israel.

60 Por isso, abandonou o tabernáculo de Siló,

a tenda de sua morada entre os homens,

61 e passou a arca da sua força ao cativeiro,

e a sua glória, à mão do adversário.

62 Entregou o seu povo à espada

e se encolerizou contra a sua própria herança.

63 O fogo devorou os jovens deles,

e as suas donzelas não tiveram canto nupcial.

64 Os seus sacerdotes caíram à espada,

e as suas viúvas não fizeram lamentações.

65 Então, o Senhor despertou como de um sono,

como um valente que grita excitado pelo vinho;

66 fez recuar a golpes os seus adversários

e lhes cominou perpétuo desprezo.

67 Além disso, rejeitou a tenda de José

e não elegeu a tribo de Efraim.

68 Escolheu, antes, a tribo de Judá,

o monte Sião, que ele amava.

69 E construiu o seu santuário durável como os céus

e firme como a terra que fundou para sempre.

70 Também escolheu a Davi, seu servo,

e o tomou dos redis das ovelhas;

71 tirou-o do cuidado das ovelhas e suas crias,

para ser o pastor de Jacó, seu povo,

e de Israel, sua herança.

72 E ele os apascentou consoante a integridade do seu coração

e os dirigiu com mãos precavidas.

1 (O cîntare a lui Asaf.) Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele!2 Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.3 Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri,4 nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui, şi minunile pe cari le -a făcut.5 El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii,6 ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii cari se vor naşte, şi cari, cînd se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;7 pentruca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui.8 Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam, care n'avea o inimă tare, şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!9 Fiii lui Efraim, înarmaţi şi trăgînd cu arcul, au dat dosul în ziua luptei,10 pentrucă n'au ţinut legămîntul lui Dumnezeu, şi n'au voit să umble întocmai după Legea Lui.11 Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui, pe cari li le arătase.12 Înaintea părinţilor lor, El făcuse minuni în ţara Egiptului, în cîmpia Ţoan.13 A despărţit marea, şi le -a deschis un drum prin ea, ridicînd apele ca un zid.14 I -a călăuzit ziua cu un nor, şi toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor.15 A despicat stînci în pustie, şi le -a dat să bea ca din nişte valuri cu ape multe.16 A făcut să ţîşnească izvoare din stînci, şi să curgă ape ca nişte rîuri.17 Dar ei tot n'au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n'au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Prea Înalt în pustie.18 Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerînd mîncare după poftele lor.19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, şi au zis: ,,Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?20 Iată că El a lovit stînca, de au curs ape, şi s'au vărsat şiroaie. Dar va putea El să dea şi pîne, sau să facă rost de carne poporului Său?``21 Domnul a auzit, şi S'a mîniat. Un foc s'a aprins împotriva lui Iacov, şi s'a stîrnit împotriva lui Israel mînia Lui,22 pentrucă n'au crezut în Dumnezeu, pentrucă n'au avut încredere în ajutorul Lui.23 El a poruncit norilor de sus, şi a deschis porţile cerurilor:24 a plouat peste ei mană de mîncare, şi le -a dat grîu din cer.25 Au mîncat cu toţii pînea celor mari, şi le -a trimes mîncare să se sature.26 A pus să sufle în ceruri vîntul de răsărit, şi a adus, prin puterea Lui, vîntul de miazăzi.27 A plouat peste ei carne ca pulberea, şi păsări înaripate, cît nisipul mării;28 le -a făcut să cadă în mijlocul taberii lor, dejur împrejurul locuinţelor lor.29 Ei au mîncat şi s'au săturat din destul: Dumnezeu le -a dat ce doriseră.30 Dar n'apucaseră să-şi stîmpere bine pofta, mîncarea le era încă în gură,31 cînd s'a stîrnit mînia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei, şi a doborît pe tinerii lui Israel.32 Cu toate acestea, ei n'au încetat să păcătuiască, şi n'au crezut în minunile Lui.33 De aceea, El le -a curmat zilele ca o suflare, le -a curmat anii printr'un sfîrşit năpraznic.34 Cînd îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu;35 îşi aduceau aminte că Dumnezeu este Stînca lor, şi că Dumnezeul Autoputernic este Izbăvitorul lor.36 Dar Îl înşelau cu gura, şi -L minţeau cu limba.37 Inima nu le era tare faţă de El, şi nu erau credincioşi legămîntului Său.38 Totuş, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mînia şi nu dă drumul întregei Lui urgii.39 El Şi -a adus deci aminte că ei nu erau decît carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce.40 Decîteori s'au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie! Decîteori L-au mîniat ei în pustietate!41 Da, n'au încetat să ispitească pe Dumnezeu, şi să întărîte pe Sfîntul lui Israel.42 Nu şi-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua, cînd i -a izbăvit de vrăjmaş,43 de minunile, pe cari le -a făcut în Egipt, şi de semnele Lui minunate din cîmpia Ţoan.44 Cum le -a prefăcut rîurile în sînge, şi n'au putut să bea din apele lor.45 Cum a trimes împotriva lor nişte muşte otrăvitoare, cari i-au mîncat, şi broaşte, cari i-au nimicit.46 Cum le -a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor pradă lăcustelor.47 Cum le -a prăpădit viile, bătîndu-le cu piatră, şi smochinii din Egipt cu grindină.48 Cum le -a lăsat vitele pradă grindinei, şi turmele pradă focului cerului.49 El Şi -a aruncat împotriva lor mînia Lui aprinsă, urgia, iuţimea şi necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri.50 Cum Şi -a dat drum slobod mîniei, nu le -a scăpat sufletul dela moarte, şi le -a dat viaţa pradă molimei;51 cum a lovit pe toţi întîii născuţi din Egipt, pîrga puterii în corturile lui Ham.52 Cum a pornit pe poporul Său ca pe nişte oi, şi i -a povăţuit ca pe o turmă în pustie.53 Cum i -a dus fără nici o grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmaşii lor.54 Cum i -a adus spre hotarul Lui cel sfînt, spre muntele acesta, pe care dreapta Lui l -a cîştigat.55 Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le -a împărţit ţara în părţi de moştenire, şi a pus seminţiile lui Israel să locuiască în corturile lor.56 Dar ei au ispitit pe Dumnezeul Prea Înalt, s'au răzvrătit împotriva Lui, şi n'au ţinut poruncile Lui.57 Ci s'au depărtat şi au fost necredincioşi, ca şi părinţii lor, s'au abătut la o parte, ca un arc înşelător,58 L-au supărat prin înălţimile lor, şi I-au stîrnit gelozia cu idolii lor.59 Dumnezeu a auzit, şi Ş'a mîniat, şi a urgisit rău de tot pe Israel.60 A părăsit locuinţa Lui din Silo, cortul în care locuia între oameni.61 Şi -a dat slava pradă robiei, şi măreţia Lui în mînile vrăjmaşului.62 A dat pradă săbiei pe poporul Lui, şi S'a mîniat pe moştenirea Lui.63 Pe tinerii lui i -a ars focul, şi fecioarele lui n'au mai fost sărbătorite cu cîntări de nuntă.64 Preoţii săi au căzut ucişi de sabie, şi văduvele lui nu s'au bocit.65 Atunci Domnul S'a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin,66 şi a lovit pe protivnicii Lui, cari fugeau, acoperindu -i cu vecinică ocară.67 Însă a lepădat cortul lui Iosif, şi n'a ales seminţia lui Efraim;68 ci a ales seminţia lui Iuda, muntele Sionului, pe care -l iubeşte.69 Şi -a zidit sfîntul locaş ca cerurile de înalt, şi tare ca pămîntul, pe care l -a întemeiat pe veci.70 A ales pe robul Său David, şi l -a luat dela staulele de oi.71 L -a luat dindărătul oilor, cari alăptau, ca să pască pe poporul Său Iacov, şi pe moştenirea Sa Israel.72 Şi David i -a cîrmuit cu o inimă neprihănită, şi i -a povăţuit cu mîni pricepute.