1 And afterward Moses and Aaron came, and said unto Pharaoh, Thus saith Jehovah, the God of Israel, Let my people go, that they may hold a feast unto me in the wilderness. 2 And Pharaoh said, Who is Jehovah, that I should hearken unto his voice to let Israel go? I know not Jehovah, and moreover I will not let Israel go. 3 And they said, The God of the Hebrews hath met with us: let us go, we pray thee, three days’ journey into the wilderness, and sacrifice unto Jehovah our God, lest he fall upon us with pestilence, or with the sword. 4 And the king of Egypt said unto them, Wherefore do ye, Moses and Aaron, loose the people from their works? get you unto your burdens. 5 And Pharaoh said, Behold, the people of the land are now many, and ye make them rest from their burdens. 6 And the same day Pharaoh commanded the taskmasters of the people, and their officers, saying, 7 Ye shall no more give the people straw to make brick, as heretofore: let them go and gather straw for themselves. 8 And the number of the bricks, which they did make heretofore, ye shall lay upon them; ye shall not diminish aught thereof: for they are idle; therefore they cry, saying, Let us go and sacrifice to our God. 9 Let heavier work be laid upon the men, that they may labor therein; and let them not regard lying words.

10 And the taskmasters of the people went out, and their officers, and they spake to the people, saying, Thus saith Pharaoh, I will not give you straw. 11 Go yourselves, get you straw where ye can find it: for nought of your work shall be diminished. 12 So the people were scattered abroad throughout all the land of Egypt to gather stubble for straw. 13 And the taskmasters were urgent saying, Fulfil your works, your daily tasks, as when there was straw. 14 And the officers of the children of Israel, whom Pharaoh’s taskmasters had set over them, were beaten, and demanded, Wherefore have ye not fulfilled your task both yesterday and to-day, in making brick as heretofore?

15 Then the officers of the children of Israel came and cried unto Pharaoh, saying, Wherefore dealest thou thus with thy servants? 16 There is no straw given unto thy servants, and they say to us, Make brick: and, behold, thy servants are beaten; but the fault is in thine own people. 17 But he said, Ye are idle, ye are idle: therefore ye say, Let us go and sacrifice to Jehovah. 18 Go therefore now, and work; for there shall no straw be given you, yet shall ye deliver the number of bricks. 19 And the officers of the children of Israel did see that they were in evil case, when it was said, Ye shall not diminish aught from your bricks, your daily tasks. 20 And they met Moses and Aaron, who stood in the way, as they came forth from Pharaoh: 21 and they said unto them, Jehovah look upon you, and judge: because ye have made our savor to be abhorred in the eyes of Pharaoh, and in the eyes of his servants, to put a sword in their hand to slay us.

22 And Moses returned unto Jehovah, and said, Lord, wherefore hast thou dealt ill with this people? why is it that thou hast sent me? 23 For since I came to Pharaoh to speak in thy name, he hath dealt ill with this people; neither hast thou delivered thy people at all.

1 Moise și Aaron s-au dus apoi la Faraon și i-au zis: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Lasă pe poporul Meu să plece, ca să prăznuiască*Cap. 10:9. în pustie un praznic în cinstea Mea.’" 2 Faraon a răspuns: „Cine*2 Împ. 18:35.Iov 21:15. este Domnul, ca să ascult de glasul Lui și să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul și nu voi*Cap. 3:19. lăsa pe Israel să plece." 3 Ei au zis: „Ni S-a arătat*Cap. 3:18. Dumnezeul evreilor. Dă-ne voie să facem un drum de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, pentru ca să nu ne bată cu ciumă sau cu sabie." 4 Și împăratul Egiptului le-a zis: „Moise și Aaron, pentru ce abateți poporul de la lucrul lui? Plecați la lucrările*Cap. 1:11. voastre."

5 Faraon a zis: „Iată că poporul acesta s-a*Cap. 1:7,9. înmulțit acum în țară, și voi mai voiți să-l faceți să-și înceteze lucrările?" 6 Și chiar în ziua aceea, Faraon a dat următoarea poruncă isprăvniceilor*Cap. 1:11. norodului și logofeților: 7 „Să nu mai dați poporului paie ca mai înainte pentru facerea cărămizilor, ci să se ducă singuri să strângă paie. 8 Totuși să le cereți același număr de cărămizi pe care le făceau mai înainte; să nu le scădeți nimic din ele, căci sunt niște leneși, de aceea strigă mereu: ‘Haidem să aducem jertfe Dumnezeului nostru!’ 9 Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru și să nu mai umble după năluci." 10 Isprăvniceii poporului și logofeții au venit și au spus poporului: „Așa vorbește Faraon: ‘Nu vă mai dau paie; 11 duceți-vă singuri de vă luați paie de unde veți găsi, dar nu vi se scade nimic din lucrul vostru.’" 12 Poporul s-a răspândit în toată țara Egiptului, ca să strângă miriște în loc de paie. 13 Isprăvniceii îi sileau zicând: „Isprăviți-vă lucrul zi de zi, ca atunci când erau paie!" 14 Au bătut chiar pe logofeții copiilor lui Israel, puși peste ei de isprăvniceii lui Faraon. „Pentru ce", li se zicea, „n-ați isprăvit ieri și azi, ca mai înainte, numărul de cărămizi care vă fusese hotărât?" 15 Logofeții copiilor lui Israel s-au dus să se plângă la Faraon și i-au zis: „Pentru ce te porți așa cu robii tăi? 16 Robilor tăi nu li se mai dau paie ca mai înainte, și totuși ni se spune: ‘Faceți cărămizi!’ Ba încă, robii tăi sunt și bătuți, ca și când poporul tău ar fi vinovat." 17 Faraon a răspuns: „Sunteți niște leneși și niște trântori! De aceea ziceți: ‘Haidem să aducem jertfe Domnului!’ 18 Acum, duceți-vă îndată de lucrați; nu vi se vor da paie și veți face același număr de cărămizi."

19 Logofeții copiilor lui Israel au văzut în ce stare nenorocită erau când li se zicea: „Nu vi se scade nimic din numărul de cărămizi, ci în fiecare zi să faceți lucrul cuvenit unei zile." 20 Când au ieșit de la Faraon, au întâlnit pe Moise și pe Aaron, care îi așteptau. 21 Și*Cap. 6:9. le-au zis: „Să vă vadă Domnul și să judece! Voi ne-ați făcut urâți lui Faraon și slujitorilor lui; ba încă le-ați dat sabia în mână ca să ne omoare." 22 Moise s-a întors la Domnul și a zis: „Doamne, pentru ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis? 23 De când m-am dus la Faraon ca să-i vorbesc în Numele Tău, el face și mai rău poporului acestuia, și n-ai izbăvit pe poporul Tău."