1 Then Jehovah said unto Moses, Go in unto Pharaoh, and tell him, Thus saith Jehovah, the God of the Hebrews, Let my people go, that they may serve me. 2 For if thou refuse to let them go, and wilt hold them still, 3 behold, the hand of Jehovah is upon thy cattle which are in the field, upon the horses, upon the asses, upon the camels, upon the herds, and upon the flocks: there shall be a very grievous murrain. 4 And Jehovah shall make a distinction between the cattle of Israel and the cattle of Egypt; and there shall nothing die of all that belongeth to the children of Israel. 5 And Jehovah appointed a set time, saying, To-morrow Jehovah shall do this thing in the land. 6 And Jehovah did that thing on the morrow; and all the cattle of Egypt died; but of the cattle of the children of Israel died not one. 7 And Pharaoh sent, and, behold, there was not so much as one of the cattle of the Israelites dead. But the heart of Pharaoh was stubborn, and he did not let the people go.

8 And Jehovah said unto Moses and unto Aaron, Take to you handfuls of ashes of the furnace, and let Moses sprinkle it toward heaven in the sight of Pharaoh. 9 And it shall become small dust over all the land of Egypt, and shall be a boil breaking forth with blains upon man and upon beast, throughout all the land of Egypt. 10 And they took ashes of the furnace, and stood before Pharaoh; and Moses sprinkled it up toward heaven; and it became a boil breaking forth with blains upon man and upon beast. 11 And the magicians could not stand before Moses because of the boils; for the boils were upon the magicians, and upon all the Egyptians. 12 And Jehovah hardened the heart of Pharaoh, and he hearkened not unto them, as Jehovah had spoken unto Moses.

13 And Jehovah said unto Moses, Rise up early in the morning, and stand before Pharaoh, and say unto him, Thus saith Jehovah, the God of the Hebrews, Let my people go, that they may serve me. 14 For I will this time send all my plagues upon thy heart, and upon thy servants, and upon thy people; that thou mayest know that there is none like me in all the earth. 15 For now I had put forth my hand, and smitten thee and thy people with pestilence, and thou hadst been cut off from the earth: 16 but in very deed for this cause have I made thee to stand, to show thee my power, and that my name may be declared throughout all the earth. 17 As yet exaltest thou thyself against my people, that thou wilt not let them go? 18 Behold, to-morrow about this time I will cause it to rain a very grievous hail, such as hath not been in Egypt since the day it was founded even until now. 19 Now therefore send, hasten in thy cattle and all that thou hast in the field; for every man and beast that shall be found in the field, and shall not be brought home, the hail shall come down upon them, and they shall die. 20 He that feared the word of Jehovah among the servants of Pharaoh made his servants and his cattle flee into the houses: 21 and he that regarded not the word of Jehovah left his servants and his cattle in the field.

22 And Jehovah said unto Moses, Stretch forth thy hand toward heaven, that there may be hail in all the land of Egypt, upon man, and upon beast, and upon every herb of the field, throughout the land of Egypt. 23 And Moses stretched forth his rod toward heaven: and Jehovah sent thunder and hail, and fire ran down unto the earth; and Jehovah rained hail upon the land of Egypt. 24 So there was hail, and fire mingled with the hail, very grievous, such as had not been in all the land of Egypt since it became a nation. 25 And the hail smote throughout all the land of Egypt all that was in the field, both man and beast; and the hail smote every herb of the field, and brake every tree of the field. 26 Only in the land of Goshen, where the children of Israel were, was there no hail.

27 And Pharaoh sent, and called for Moses and Aaron, and said unto them, I have sinned this time: Jehovah is righteous, and I and my people are wicked. 28 Entreat Jehovah; for there hath been enough of these mighty thunderings and hail; and I will let you go, and ye shall stay no longer. 29 And Moses said unto him, As soon as I am gone out of the city, I will spread abroad my hands unto Jehovah; the thunders shall cease, neither shall there be any more hail; that thou mayest know that the earth is Jehovah’s. 30 But as for thee and thy servants, I know that ye will not yet fear Jehovah God. 31 And the flax and the barley were smitten: for the barley was in the ear, and the flax was in bloom. 32 But the wheat and the spelt were not smitten: for they were not grown up. 33 And Moses went out of the city from Pharaoh, and spread abroad his hands unto Jehovah: and the thunders and hail ceased, and the rain was not poured upon the earth. 34 And when Pharaoh saw that the rain and the hail and the thunders were ceased, he sinned yet more, and hardened his heart, he and his servants. 35 And the heart of Pharaoh was hardened, and he did not let the children of Israel go, as Jehovah had spoken by Moses.

1 Domnul a zis lui Moise*Cap. 8:1.: „Du-te la Faraon și spune-i: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeul evreilor: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. 2 Dacă*Cap. 8:2. nu vrei să-l lași să plece și dacă-l mai oprești, 3 iată*Cap. 7:4., mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi și peste oi, și anume va fi o ciumă foarte mare. 4 Dar Domnul va*Cap. 8:22. face deosebire între turmele lui Israel și turmele egiptenilor, așa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.» 5 Domnul a hotărât vremea și a zis: «Mâine va face Domnul lucrul acesta în țară.»’" 6 Și Domnul a făcut așa chiar de a doua zi*Ps. 78:50.. Toate turmele egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nicio vită din turmele copiilor lui Israel. 7 Faraon a trimis să vadă ce se întâmplase, și iată că nicio vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima*Cap. 7:14;8:32. lui Faraon s-a împietrit și n-a lăsat pe popor să plece.

8 Domnul a zis lui Moise și lui Aaron: „Umpleți-vă mâinile cu cenușă din cuptor, și Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui Faraon. 9 Ea se va preface într-o țărână care va acoperi toată țara Egiptului și va da naștere în toată țara Egiptului, pe oameni și pe dobitoace, la niște bube*Apoc. 16:2. pricinuite de niște bășici fierbinți." 10 Ei au luat cenușă din cuptor și s-au înfățișat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer, și ea a dat naștere, pe oameni și pe dobitoace, la niște*Deut. 28:27. bube pricinuite de niște bășici fierbinți. 11 Vrăjitorii*Cap. 8:18,19.2 Tim. 3:9. nu s-au putut arăta înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau pe vrăjitori, ca și pe toți egiptenii. 12 Domnul a împietrit inima lui Faraon, și Faraon n-a ascultat de Moise și de Aaron*Cap. 4:21., după cum spusese Domnul lui Moise.

13 Domnul a zis lui Moise*Cap. 8:20.: „Scoală-te dis-de-dimineață, du-te înaintea lui Faraon și spune-i: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeul evreilor: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. 14 Fiindcă de data aceasta am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului tău, ca să*Cap. 8:10. știi că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul. 15 Dacă Mi-aș fi*Cap. 3:20. întins mâna și te-aș fi lovit cu ciumă, pe tine și pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ. 16 Dar te-am lăsat să rămâi în picioare*Rom. 9:17. Cap. 14:17.Prov. 16:4.1 Pet. 2:9. ca să vezi puterea Mea și Numele Meu să fie vestit în tot pământul. 17 Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu și dacă nu-l lași să plece, 18 iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră așa de mare cum n-a mai fost în Egipt din ziua întemeierii lui și până azi. 19 Pune-ți dar la adăpost turmele și tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toți oamenii și toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case, și vor pieri.»’" 20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului și-au adunat în case robii și turmele. 21 Dar cei ce nu și-au pus la inimă Cuvântul Domnului și-au lăsat robii și turmele pe câmp. 22 Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer, și are să bată*Apoc. 16:21. piatra în toată țara Egiptului, pe oameni, pe vite și pe toată iarba de pe câmp în țara Egiptului!" 23 Moise și-a întins toiagul spre cer, și*Ios. 10:11.Ps. 18:13;78:47;105:32;148:8.Is. 30:30.Ezec. 38:22.Apoc. 8:7. Domnul a trimis tunete și piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste țara Egiptului. 24 A bătut piatra, și focul se amesteca cu piatra; piatra era așa de mare încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată țara Egiptului de când este el locuit de oameni. 25 Piatra a nimicit, în toată țara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a*Ps. 105:33. nimicit și toată iarba de pe câmp și a frânt toți copacii de pe câmp. 26 Numai*Cap. 8:22;9:4,6;10:23;11:7;12:13.Is. 32:18,19. în ținutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra. 27 Faraon a trimis să cheme pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „De data aceasta*Cap. 10:16. am păcătuit*2 Cron. 12:6.Ps. 129:4;145:17.Plâng. 1:18.Dan. 9:14.; Domnul are dreptate, iar eu și poporul meu suntem vinovați. 28 Rugați-vă*Cap. 8:8,28;10:17.Fapte 8:24. Domnului ca să nu mai fie tunete și piatră, și vă voi lăsa să plecați și nu veți mai fi opriți." 29 Moise i-a zis: „Când voi ieși din cetate, voi ridica mâinile*1 Împ. 8:22,38.Ps. 143:6.Is. 1:15. spre Domnul, tunetele vor înceta și nu va mai bate piatra, ca să*Ps. 24:1.1 Cor. 10:26,28. știi că al Domnului este pământul! 30 Dar știu*Is. 26:10. că tu și slujitorii tăi tot nu vă veți teme de Domnul Dumnezeu." 31 Inul și orzul*Rut 1:22;2:23. se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare; 32 grâul și ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau târzii. 33 Moise a plecat de la Faraon și a ieșit afară din cetate; și-a ridicat*Vers. 29. Cap. 8:12. mâinile spre Domnul, tunetele și piatra au încetat și n-a mai căzut ploaia pe pământ. 34 Faraon, văzând că ploaia, piatra și tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască și și-a împietrit inima, el și slujitorii lui. 35 Lui Faraon i s-a împietrit*Cap. 4:21. inima și n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.