2 Ja mitäpä hyödyttäisi minua heidän kättensä voima, koska heidän nuoruutensa tarmon on vienyt3 puute ja kova nälänhätä! He kaluavat kuivaa maata, jo ennestään autiota erämaata;4 he poimivat suolaheiniä pensaiden ympäriltä, ja heidän ruokanaan ovat kinsteripensaan juuret.5 Heidät karkoitetaan ihmisten parista; heitä vastaan nostetaan hälytys niinkuin varasta vastaan.6 Heidän on asuttava kaameissa rotkoissa, maakoloissa ja kallioluolissa.7 Pensaiden keskellä he ulisevat, nokkospehkojen suojaan he sulloutuvat-8 nuo houkkioiden ja kunniattomain sikiöt, jotka on hosuttu maasta pois.9 Heille minä olen nyt tullut pilkkalauluksi, olen heidän jutuksensa joutunut;10 he inhoavat minua, väistyvät minusta kauas eivätkä häikäile sylkeä silmilleni.11 Sillä Jumala on höllentänyt jouseni jänteen ja nöyryyttänyt minut, eivätkä he enää suista julkeuttaan minun edessäni.12 Oikealta puoleltani nousee tuo sikiöparvi; he lyövät jalat altani ja luovat turmateitänsä minua vastaan.13 He hävittävät minun polkuni, ovat apuna minua tuhottaessa, vaikka itse ovat ilman auttajaa;14 niinkuin leveästä muurinaukosta he tulevat, raunioiden alta he vyöryvät esiin.15 Kauhut ovat kääntyneet minua vastaan; niinkuin tuuli sinä pyyhkäiset pois minun arvoni, ja minun onneni katoaa niinkuin pilvi.16 Ja nyt minun sieluni vuotaa tyhjiin, kurjuuden päivät ovat saavuttaneet minut.17 Yö kaivaa luut minun ruumiistani, ja kalvavat tuskani eivät lepää.18 Kaikkivallan voimasta on minun verhoni muodottomaksi muuttunut: se kiristyy ympärilleni niinkuin ihokkaani pääntie.19 Hän on heittänyt minut lokaan, ja minä olen tullut tomun ja tuhan kaltaiseksi.20 Minä huudan sinua, mutta sinä et vastaa minulle; minä seison tässä, mutta sinä vain tuijotat minuun.21 Sinä muutut tylyksi minulle, vainoat minua väkevällä kädelläsi.22 Sinä kohotat minut myrskytuuleen, kiidätät minut menemään ja annat minun menehtyä rajuilman pauhinassa.23 Niin, minä tiedän: sinä viet minua kohti kuolemaa, majaan, kunne kaikki elävä kokoontuu.24 Mutta eikö saisi hukkuessaan kättänsä ojentaa tahi onnettomuudessa apua huutaa?25 Vai enkö minä itkenyt kovaosaisen kohtaloa, eikö sieluni säälinyt köyhää?26 Niin, minä odotin onnea, mutta tuli onnettomuus; minä vartosin valoa, mutta tuli pimeys.27 Sisukseni kuohuvat lakkaamatta, kurjuuden päivät ovat kohdanneet minut.28 Minä käyn murheasussa, ilman päivänpaistetta; minä nousen ja huudan väkijoukossa.29 Minusta on tullut aavikkosutten veli ja kamelikurkien kumppani.30 Minun nahkani on mustunut ja lähtee päältäni, ja luuni ovat kuumuuden polttamat.

1 Şi acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă?3 Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.4 Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n'au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.5 Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.6 Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci.7 Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.8 Fiinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară.9 Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.10 Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.11 Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.12 Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.13 Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.14 Ca printr'o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.15 Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.16 Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m'au apucat zilele suferinţei.17 Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.18 De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.19 Dumnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.20 Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.21 Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale.22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.23 Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii.24 Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?25 Nu plîngeam eu pe cel amărît? N'avea inima mea milă de cel lipsit?26 Mă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul.27 Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m'au apucat zilele de durere.28 Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.29 Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.30 Pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.31 Arfa mea s'a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.