1 (H39:4) Tiedätkö sinä vuorikauristen poikimisajat, valvotko peurojen synnytyskipuja?2 (H39:5) Lasketko, milloin niiden kuukaudet täyttyvät, ja tiedätkö ajan, milloin ne poikivat?3 (H39:6) Ne painautuvat maahan, saavat ilmoille sikiönsä ja vapautuvat synnytystuskistaan.4 (H39:7) Niiden vasikat vahvistuvat, kasvavat kedolla; ne lähtevät tiehensä eivätkä enää palaja.5 (H39:8) Kuka on laskenut villiaasin vapaaksi, kuka irroittanut metsäaasin siteet,6 (H39:9) sen, jolle minä annoin aavikon asunnoksi ja suola-aron asuinsijaksi?7 (H39:10) Se nauraa kaupungin kohinalle, ajajan huutoa se ei kuule;8 (H39:11) se tähystelee vuorilta laiduntansa ja etsii kaikkea vihantaa.9 (H39:12) Taipuuko villihärkä sinua palvelemaan, ja yöpyykö se sinun seimesi ääreen?10 (H39:13) Voitko ohjaksilla pakottaa villihärän vaolle, tahi äestääkö se laaksonpohjia sinua seuraten?11 (H39:14) Voitko siihen luottaa, siksi että sen voima on suuri, voitko jättää sen haltuun työsi hedelmät?12 (H39:15) Voitko uskoa, että se palajaa ja kokoaa viljasi sinun puimatantereellesi?13 (H39:16) Kamelikurjen siipi lepattaa iloisesti, mutta asuuko sen sulissa ja höyhenissä haikaran hellyys?14 (H39:17) Se jättää munansa maahan, hiekalle helteen haudottaviksi.15 (H39:18) Ei se ajattele, että jalka voi ne särkeä ja metsän eläimet polkea ne rikki.16 (H39:19) Se on tyly poikasilleen, niinkuin ne eivät olisikaan sen omia; hukkaan menee sen vaiva, mutta ei se sitä pelkää.17 (H39:20) Sillä Jumala on jättänyt sen viisautta vaille ja tehnyt sen ymmärryksestä osattomaksi.18 (H39:21) Kun se kiitää ilmaa piesten, nauraa se hevoselle ja ratsumiehelle.19 (H39:22) Sinäkö annat hevoselle voiman, puetat sen kaulan liehuvalla harjalla?20 (H39:23) Sinäkö panet sen hyppimään kuin heinäsirkan? Sen uljas korskunta on peljättävä.21 (H39:24) Se kuopii lakeutta ja iloitsee, lähtee voimalla asevarustuksia vastaan.22 (H39:25) Se nauraa pelolle, ei säiky eikä väisty miekan edestä.23 (H39:26) Sen yllä kalisee viini, välkähtää keihäs ja peitsi.24 (H39:27) Käy jyrinä ja jytinä, kun se laukaten taivalta ahmii; ei mikään sitä pidätä sotatorven pauhatessa.25 (H39:28) Milloin ikinä sotatorvi soi, hirnuu se: iihaha! Jo kaukaa se vainuaa taistelun, päälliköiden jylisevän äänen ja sotahuudon.26 (H39:29) Sinunko ymmärryksesi voimasta jalohaukka kohoaa korkealle, levittää siipensä kohti etelää?27 (H39:30) Tahi sinunko käskystäsi kotka lentää ylhäälle ja tekee pesänsä korkeuteen?28 (H39:31) Kalliolla se asuu ja yöpyy, kallion kärjellä, vuorilinnassaan.29 (H39:32) Sieltä se tähystelee saalista; kauas katsovat sen silmät.

1 Ştii tu cînd îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice cînd fată?2 Numeri tu lunile în cari sînt însărcinate, şi cunoşti tu vremea cînd nasc?3 Ele se pleacă, fată puii, şi scapă iute de durerile lor.4 Puii lor prind vlagă şi cresc supt cerul slobod, pleacă, şi nu se mai întorc la ele.5 Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu -l de orice legătură?6 I-am dat ca locuinţă pustiul, şi pămîntul sărac ca locaş.7 El rîde de zarva cetăţilor,8 Străbate munţii ca să-şi găsească hrana, şi umblă după tot ce este verde.9 Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Şi stă el noaptea la ieslea ta?10 Îl poţi lega tu cu o funie, ca să tragă o brazdă? Merge el după tine, ca să grăpeze bulgării din văi?11 Te încrezi tu în el, pentrucă puterea lui este mare? Şi -i laşi tu grija lucrărilor tale?12 Te laşi tu pe el, pentru căratul rodurilor tale, ca să le strîngă în aria ta?13 Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei.14 Dar struţoaica îşi încredinţează pămîntului ouăle, şi le lasă să se încălzească în nisip.15 Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de cîmp le poate călca în picioare.16 Este aspră cu puii săi de parcă nici n'ar fi ai ei. Că s'a trudit de geaba, nu -i pasă nici de cum!17 Căci Dumnezeu nu i -a dat înţelepciune, şi nu i -a făcut parte de pricepere.18 Cînd se scoală şi porneşte, rîde de cal şi de călăreţul lui.19 Tu dai putere calului, şi -i îmbraci gîtul cu o coamă ce fîlfăie?20 Tu -l faci să sară ca lăcusta? Nchezatul lui puternic răspîndeşte groaza.21 Scurmă pămîntul, şi, mîndru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi;22 îşi bate joc de frică, nu se teme, şi nu se dă înapoi dinaintea săbiei.23 Zîngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc,24 fierbe de aprindere, mănîncă pămîntul, n'are astîmpăr cînd răsună trîmbiţa.25 La sunetul trîmbiţei parcă zice: ,Înainte!` De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet ai căpeteniilor şi strigătele de luptă.26 Oare prin priceperea ta îşi ia uliul sborul, şi îşi întinde aripile spre miazăzi?27 Oare din porunca ta se înalţă vulturul, şi îşi aşează cuibul pe înălţimi?28 El locuieşte în stînci, acolo îşi are locuinţa, pe vîrful zimţat al stîncilor şi pe vîrful munţilor.29 De acolo descopere el prada, şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.30 Puii lui îi beau sîngele; şi acolo unde sînt hoituri, acolo -i şi vulturul.