2 Hän on orjan kaltainen, joka halajaa varjoon, ja niinkuin palkkalainen, joka odottaa palkkaansa.3 Niin olen minä perinyt kurjuuden kuukaudet, ja vaivan yöt ovat minun osakseni tulleet.4 Maata mennessäni minä ajattelen: Milloinka saan nousta? Ilta venyy, ja minä kyllästyn kääntelehtiessäni aamuhämärään asti.5 Minun ruumiini verhoutuu matoihin ja tomukamaraan, minun ihoni kovettuu ja märkii.6 Päiväni kiitävät nopeammin kuin sukkula, ne katoavat toivottomuudessa.7 Muista, että minun elämäni on tuulen henkäys; minun silmäni ei enää saa onnea nähdä.8 Ken minut näki, sen silmä ei minua enää näe; sinun silmäsi etsivät minua, mutta minua ei enää ole.9 Pilvi häipyy ja menee menojaan; niin myös tuonelaan vaipunut ei sieltä nouse.10 Ei hän enää palaja taloonsa, eikä hänen asuinpaikkansa häntä enää tunne.11 Niin en minäkään hillitse suutani, minä puhun henkeni ahdistuksessa, minä valitan sieluni murheessa.12 Olenko minä meri tai lohikäärme, että asetat vartioston minua vastaan?13 Kun ajattelen: leposijani lohduttaa minua, vuoteeni huojentaa minun tuskaani,14 niin sinä kauhistutat minua unilla ja peljästytät minua näyillä.15 Mieluummin tukehdun, mieluummin kuolen, kuin näin luurankona kidun.16 Olen kyllästynyt, en tahdo elää iankaiken; anna minun olla rauhassa, sillä tuulen henkäystä ovat minun päiväni.17 Mikä on ihminen, että hänestä niin suurta lukua pidät ja että kiinnität häneen huomiosi,18 tarkastat häntä joka aamu, tutkit häntä joka hetki?19 Etkö koskaan käännä pois katsettasi minusta, etkö hellitä minusta sen vertaa, että saan sylkeni nielaistuksi?20 Jos olenkin syntiä tehnyt, niin mitä olen sillä sinulle tehnyt, sinä ihmisten vartioitsija? Minkätähden asetit minut maalitauluksesi, ja minkätähden tulin itselleni taakaksi?

1 Soarta omului pe pămînt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua.2 Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,3 aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.4 Mă culc, şi zic: ,Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.5 Trupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.6 Zilele mele sboară mai iuţi decît suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!7 Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.8 Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.9 Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica celce se pogoară în Locuinţa morţilor!10 Nu se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.11 De aceea nu-mi voi ţinea gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu.12 Oare o mare sînt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?13 Cînd zic: ,Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,`14 atunci mă înspăimînţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.15 Ah! aş vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase!16 Le dispreţuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi -i viaţa!17 Ce este omul, ca să-Ţi pese atît de mult de el, ca să iei seama la el,18 să -l cercetezi în toate dimineţile, şi să -l încerci în toate clipele?19 Cînd vei înceta odată să mă priveşti? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?20 Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentruce m'ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?21 Pentruce nu-mi ierţi păcatul, şi pentruce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărînă, şi cînd mă vei căuta, nu voi mai fi!``