1 Give ear, ye heavens, and I will speak;
And let the earth hear the words of my mouth.
2 My doctrine shall drop as the rain;
My speech shall distil as the dew,
As the small rain upon the tender grass,
And as the showers upon the herb.
3 For I will proclaim the name of Jehovah:
Ascribe ye greatness unto our God.
4 The Rock, his work is perfect;
For all his ways are justice:
A God of faithfulness and without iniquity,
Just and right is he.
5 They have dealt corruptly with him, they are not his children, it is their blemish;
They are a perverse and crooked generation.
6 Do ye thus requite Jehovah,
O foolish people and unwise?
Is not he thy father that hath bought thee?
He hath made thee, and established thee.
7 Remember the days of old,
Consider the years of many generations:
Ask thy father, and he will show thee;
Thine elders, and they will tell thee.
8 When the Most High gave to the nations their inheritance,
When he separated the children of men,
He set the bounds of the peoples
According to the number of the children of Israel.
9 For Jehovah’s portion is his people;
Jacob is the lot of his inheritance.
10 He found him in a desert land,
And in the waste howling wilderness;
He compassed him about, he cared for him,
He kept him as the apple of his eye.
11 As an eagle that stirreth up her nest,
That fluttereth over her young,
He spread abroad his wings, he took them,
He bare them on his pinions.
12 Jehovah alone did lead him,
And there was no foreign god with him.
13 He made him ride on the high places of the earth,
And he did eat the increase of the field;
And he made him to suck honey out of the rock,
And oil out of the flinty rock;
14 Butter of the herd, and milk of the flock,
With fat of lambs,
And rams of the breed of Bashan, and goats,
With the finest of the wheat;
And of the blood of the grape thou drankest wine.
15 But Jeshurun waxed fat, and kicked:
Thou art waxed fat, thou art grown thick, thou art become sleek;
Then he forsook God who made him,
And lightly esteemed the Rock of his salvation.
16 They moved him to jealousy with strange gods;
With abominations provoked they him to anger.
17 They sacrificed unto demons, which were no God,
To gods that they knew not,
To new gods that came up of late,
Which your fathers dreaded not.
18 Of the Rock that begat thee thou art unmindful,
And hast forgotten God that gave thee birth.
19 And Jehovah saw it, and abhorred them,
Because of the provocation of his sons and his daughters.
20 And he said, I will hide my face from them,
I will see what their end shall be:
For they are a very perverse generation,
Children in whom is no faithfulness.
21 They have moved me to jealousy with that which is not God;
They have provoked me to anger with their vanities:
And I will move them to jealousy with those that are not a people;
I will provoke them to anger with a foolish nation.
22 For a fire is kindled in mine anger,
And burneth unto the lowest Sheol,
And devoureth the earth with its increase,
And setteth on fire the foundations of the mountains.
23 I will heap evils upon them;
I will spend mine arrows upon them:
24 They shall be wasted with hunger, and devoured with burning heat
And bitter destruction;
And the teeth of beasts will I send upon them,
With the poison of crawling things of the dust.
25 Without shall the sword bereave,
And in the chambers terror;
It shall destroy both young man and virgin,
The suckling with the man of gray hairs.
26 I said, I would scatter them afar,
I would make the remembrance of them to cease from among men;
27 Were it not that I feared the provocation of the enemy,
Lest their adversaries should judge amiss,
Lest they should say, Our hand is exalted,
And Jehovah hath not done all this.
28 For they are a nation void of counsel,
And there is no understanding in them.
29 Oh that they were wise, that they understood this,
That they would consider their latter end!
30 How should one chase a thousand,
And two put ten thousand to flight,
Except their Rock had sold them,
And Jehovah had delivered them up?
31 For their rock is not as our Rock,
Even our enemies themselves being judges.
32 For their vine is of the vine of Sodom,
And of the fields of Gomorrah:
Their grapes are grapes of gall,
Their clusters are bitter:
33 Their wine is the poison of serpents,
And the cruel venom of asps.
34 Is not this laid up in store with me,
Sealed up among my treasures?
35 Vengeance is mine, and recompense,
At the time when their foot shall slide:
For the day of their calamity is at hand,
And the things that are to come upon them shall make haste.
36 For Jehovah will judge his people,
And repent himself for his servants;
When he seeth that their power is gone,
And there is none remaining, shut up or left at large.
37 And he will say, Where are their gods,
The rock in which they took refuge;
38 Which did eat the fat of their sacrifices,
And drank the wine of their drink-offering?
Let them rise up and help you,
Let them be your protection.
39 See now that I, even I, am he,
And there is no god with me:
I kill, and I make alive;
I wound, and I heal;
And there is none that can deliver out of my hand.
40 For I lift up my hand to heaven,
And say, As I live for ever,
41 If I whet my glittering sword,
And my hand take hold on judgment;
I will render vengeance to mine adversaries,
And will recompense them that hate me.
42 I will make mine arrows drunk with blood,
And my sword shall devour flesh;
With the blood of the slain and the captives,
From the head of the leaders of the enemy.
43 Rejoice, O ye nations, with his people:
For he will avenge the blood of his servants,
And will render vengeance to his adversaries,
And will make expiation for his land, for his people.
44 And Moses came and spake all the words of this song in the ears of the people, he, and Hoshea the son of Nun. 45 And Moses made an end of speaking all these words to all Israel; 46 and he said unto them, Set your heart unto all the words which I testify unto you this day, which ye shall command your children to observe to do, even all the words of this law. 47 For it is no vain thing for you; because it is your life, and through this thing ye shall prolong your days in the land, whither ye go over the Jordan to possess it.
48 And Jehovah spake unto Moses that selfsame day, saying, 49 Get thee up into this mountain of Abarim, unto mount Nebo, which is in the land of Moab, that is over against Jericho; and behold the land of Canaan, which I give unto the children of Israel for a possession; 50 and die in the mount whither thou goest up, and be gathered unto thy people, as Aaron thy brother died in mount Hor, and was gathered unto his people: 51 because ye trespassed against me in the midst of the children of Israel at the waters of Meribah of Kadesh, in the wilderness of Zin; because ye sanctified me not in the midst of the children of Israel. 52 For thou shalt see the land before thee; but thou shalt not go thither into the land which I give the children of Israel.
1 ,,Luaţi aminte ceruri, şi voi vorbi; Ascultă, pămîntule, cuvintele gurii mele.
2 Ca ploaia să curgă învăţăturile mele, Ca roua să cadă cuvîntul meu, Ca ploaia repede pe verdeaţă, Ca picăturile de ploaie pe iarbă!
3 Căci voi vesti Numele Domnului. Daţi slavă Dumnezeului nostru!
4 El este Stînca; lucrările Lui sînt desăvîrşite, Căci toate căile Lui sînt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat.
5 Ei s'au stricat; Netrebnicia copiilor Lui, este ruşinea lor! Neam îndărătnic şi stricat!
6 Pe Domnul îl răsplătiţi astfel! Popor nechibzuit şi fără înţelepciune! Nu este El oare Tatăl tău, care te -a făcut, Te -a întocmit, şi ţi -a dat fiinţă?
7 Adu-ţi aminte de zilele din vechime, Socoteşte anii, vîrstă de oameni după vîrstă de oameni, Întreabă pe tatăl tău, şi te va învăţa, Pe bătrînii tăi, şi îţi vor spune.
8 Cînd Cel Prea Înalt a dat o moştenire neamurilor, Cînd a despărţit pe copiii oamenilor, A pus hotare popoarelor, După numărul copiilor lui Israel,
9 Căci partea Domnului, este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moştenire.
10 El l -a găsit într'un ţinut pustiu, Într'o singurătate plină de urlete înfricoşate; L -a înconjurat, l -a îngrijit, Şi l -a păzit ca lumina ochiului Lui.
11 Ca vulturul care îşi scutură cuibul, Sboară deasupra puilor, Îşi întinde aripile, îi ia, Şi -i poartă pe penele lui:
12 Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său, Şi nu era niciun dumnezeu străin cu El.
13 L -a suit pe înălţimile ţării, Şi Israel a mîncat roadele cîmpului, I -a dat să sugă miere din stîncă, Untdelemnul care iese din stînca cea mai tare,
14 Untul dela vaci şi laptele oilor, Cu grăsimea mieilor, A berbecilor din Basan şi a ţapilor, Cu grăsimea grîului, Şi ai băut vinul, sîngele strugurelui.
15 Israel s'a îngrăşat, şi a asvîrlit din picior; -Te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit! -Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, A nesocotit Sînca mîntuirii lui,
16 L-au întărîtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mîniat prin urîciuni;
17 Au adus jertfe dracilor, unor idoli cari nu sînt dumnezei, Unor dumnezei pe cari nu -i cunoşteau, Dumnezei noi, veniţi de curînd, De cari nu se temuseră părinţii voştri.
18 Ai părăsit Stînca cea care te -a născut, Şi ai uitat pe Dumnezeul, care te -a întocmit.
19 Domnul a văzut lucrul acesta, şi S'a mîniat, S'a supărat pe fiii şi fiicele Lui.
20 El a zis: ,,Îmi voi ascunde Faţa de ei, Şi voi vedea care le va fi sfîrşitul, Căci sînt un neam stricat, Şînt nişte copii necredincioşi.
21 Mi-au întărîtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M'au mîniat prin idolii lor deşerţi; Şi Eu îi voi întărîta la gelozie printr'un popor care nu este un popor. Îi voi mînia printr'un neam fără pricepere.
22 Căci focul mîniei Mele s'a aprins, Şi va arde pînă în fundul locuinţei morţilor, Va nimici pămîntul şi roadele lui, Va arde temeliile munţilor.
23 Voi îngrămădi toate nenorocirile peste ei, Îmi voi arunca toate săgeţile împotriva lor.
24 Vor fi topiţi de foame, stinşi de friguri, Şi de boli cumplite; Voi trimete în ei dinţii fiarelor sălbatice Şi otrava şerpilor.
25 Afară, vor peri de sabie, Şi înlăuntru, vor peri de groază: Şi tînărul şi fata, Şi copilul de ţîţă ca şi bătrînul.
26 Voiam să zic: ,Îi voi lua cu o suflare`, Le voi şterge pomenirea dintre oameni!
27 Dar Mă tem de ocările vrăjmaşului, Mă tem ca nu cumva vrăjmaşii lor să se amăgească, Şi să zică: ,Mînă noastră cea puternică, Şi nu Domnul a făcut toate aceste lucruri`.
28 Ei nu sînt un neam care şi -a perdut bunul simţ, Şi nu -i pricepere în ei.
29 Dacă ar fi fost înţelepţi, ar înţelege, Şi s'ar gîndi la ce li se va întîmpla.
30 Cum ar urmări unul singur o mie din ei, Şi cum ar pune doi pe fugă zece mii, Dacă nu i-ar fi vîndut Stînca, Dacă nu i-ar fi vîndul Domnul?
31 Căci stînca lor nu este ca Stînca noastră, Vrăjmaşii noştri înşişi sînt judecători în această privinţă.
32 Ci viţa lor este din sadul Sodomei Şi din ţinutul Gomorei; Strugurii lor sînt struguri otrăviţi, Bobiţele lor sînt amare;
33 Vinul lor este venin de şerpi, Este otravă cumplită de aspidă.
34 Oare nu este ascuns lucrul acesta la Mine, Pecetluit în comorile Mele?
35 A Mea este răsbunarea şi Eu voi răsplăti, Cînd va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape, Şi ceea ce -i aşteaptă nu va zăbovi.`` -
36 Domnul va judeca pe poporul Său, Dar va avea milă de robii Săi, Văzînd că puterea le este sleită, Şi că nu mai este nici rob nici slobod.
37 El va zice: ,,Unde sînt dumnezeii lor, Stînca aceea care le slujea de adăpost,
38 Dumnezeii aceia cari mîncau grăsimea jertfelor lor, Cari beau vinul jertfelor lor de băutură? Să se scoale, să vă ajute, Şi să vă ocrotească!
39 Să ştiţi dar că Eu sînt Dumnezeu, Şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc, Şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mîna Mea.
40 Căci Îmi ridic mîna spre cer, Şi zic: ,Cît este de adevărat că trăiesc în veci,
41 Atît este de adevărat că atunci cînd voi ascuţi fulgerul săbiei Mele, Şi voi pune mîna să fac judecată, Mă voi răzbuna împotriva protivnicilor Mei, Şi voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc;
42 Sabia Mea le va înghiţi carnea, Şi-Mi voi îmbăta săgeţile de sînge, De sîngele celor ucişi şi prinşi, Din capetele fruntaşilor vrăjmaşului.`
43 Neamuri, cîntaţi laudele poporului Lui! Căci Domnul răzbună sîngele robilor Săi, El Se răzbună împotriva protivnicilor Săi, Şi face ispăşire pentru ţara Lui, pentru poporul Lui.``
44 Moise a venit şi a rostit toate cuvintele cîntării acesteia în faţa poporului; Iosua, fiul lui Nun, era cu el.
45 Dupăce a isprăvit Moise de rostit toate cuvintele acestea înaintea întregului Israel,
46 le -a zis: ,,Puneţi-vă la inimă toate cuvintele pe cari vă jur astăzi să le porunciţi copiilor voştri, ca să păzească şi să împlinească toate cuvintele legii acesteia.
47 Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viaţa voastră, şi prin aceasta vă veţi lungi zilele în ţara pe care o veţi lua în stăpînire, dupăce veţi trece Iordanul.
48 În aceeaş zi, Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
49 ,Suie-te pe muntele acesta Abarim, pe muntele Nebo în ţara Moabului, în faţa Ierihonului; şi priveşte ţara Canaanului pe care o dau în stăpînire copiilor lui Israel.
50 Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui, şi vei fi adăugat la poporul tău, după cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor şi a fost adăugat la poporul lui,
51 pentrucă aţi păcătuit împotriva Mea în mijlocul copiilor lui Israel, lîngă apele Meriba, la Cades, în pustia Ţin, şi nu M'aţi sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel.
52 Tu vei vedea doar de departe ţara dinaintea ta; dar nu vei intra în ţara pe cre o dau copiilor lui Israel.`