1 (Către mai marele cîntăreţilor. Se cîntă ca ,,cerboaica zorilor``. Un psalm al lui David.) Dumnezeule! Dumnezeule! Pentruce m'ai părăsit, şi pentruce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s'asculţi plîngerile mele?
2 Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi: strig şi noaptea, şi tot n'am odihnă.
3 Totuş Tu eşti Cel Sfînt, şi Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel.
4 În Tine se încredeau părinţii noştri: se încredeau, şi -i izbăveai.
5 Strigau către Tine, şi erau scăpaţi; se încredeau în Tine, şi nu rămîneau de ruşine.
6 Dar eu sînt vierme, nu om, am ajuns de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor.
7 Toţi ceice mă văd îşi bat joc de mine, îşi deschid gura, dau din cap şi zic:
8 ,,S'a încrezut în Domnul! Să -l mîntuiască Domnul, să -l izbăvească, fiindcă -l iubeşte!`` -
9 Da, Tu m'ai scos din pîntecele mamei, m'ai pus la adăpost de orice grijă la ţîţele mamei mele;
10 de cînd eram la sînul mamei, am fost supt paza Ta, din pîntecele mamei ai fost Dumnezeul meu.
11 Nu Te depărta de mine, căci s'apropie necazul, şi nimeni nu-mi vine în ajutor.
12 O mulţime de tauri sînt împrejurul meu, nişte tauri din Basan mă înconjoară.
13 Îşi deschid gura împotriva mea, ca un leu, care sfîşie şi răcneşte.
14 Am ajuns ca apa, care se scurge, şi toate oasele mi se despart; mi s'a făcut inima ca ceara, şi se topeşte înlăuntrul meu.
15 Mi se usucă puterea ca lutul, şi mi se lipeşte limba de cerul gurii: m'ai adus în ţărîna morţii.
16 Căci nişte cîni mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau tîrcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mînile şi picioarele:
17 toate oasele aş putea să mi le număr. Ei, însă, pîndesc şi mă privesc;
18 îşi împart hainele mele între ei, şi trag la sorţ pentru cămaşa mea.
19 Dar Tu, Doamne, nu Te depărta! Tu, Tăria mea, vino de grabă în ajutorul meu!
20 Scapă-mi sufletul de sabie, şi viaţa din ghiarele cînilor!
21 Scapă-mă din gura leului, şi scoate-mă din coarnele bivolului!
22 Voi vesti Numele Tău fraţilor mei, şi Te voi lăuda în mijlocul adunării.
23 Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi -L! Voi toţi, sămînţa lui Iacov, slăviţi -L! Cutremuraţi-vă înaintea Lui, voi toţi, sămînţa lui Israel!
24 Căci El nici nu dispreţuieşte, nici nu urăşte necazurile celui nenorocit, şi nu-Şi ascunde Faţa de el, ci îl ascultă cînd strigă către El.
25 În adunarea cea mare, Tu vei fi pricina laudelor mele: şi-mi voi împlini juruinţele în faţa celor ce se tem de Tine.
26 Cei săraci vor mînca şi se vor sătura, ceice caută pe Domnul, Îl vor lăuda: veselă să vă fie inima pe vecie!
27 Toate marginile pămîntului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul: toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta.
28 Căci a Domnului este împărăţia: El stăpîneşte peste neamuri.
29 Toţi cei puternici de pe pămînt vor mînca şi se vor închina şi ei; înaintea Lui se vor pleca toţi ceice se pogoară în ţărînă, ceice nu pot să-şi păstreze viaţa.
30 O sămînţă de oameni li va sluji; şi se va vorbi despre Domnul către ceice vor veni după ei.
31 Aceştia vor veni şi vor vesti dreptatea Lui, vor vesti lucrarea Lui poporului care se va naşte.
1 Ao mestre de canto. Segundo a melodia A corça da aurora. Salmo de Davi. Meu Deus, meu Deus, por que me abandonastes? E permaneceis longe de minhas súplicas e de meus gemidos?
2 Meu Deus, clamo de dia e não me respondeis; imploro de noite e não me atendeis.
3 Entretanto, vós habitais em vosso santuário, vós que sois a glória de Israel.
4 Nossos pais puseram sua confiança em vós, esperaram em vós e os livrastes.
5 A vós clamaram e foram salvos; confiaram em vós e não foram confundidos.
6 Eu, porém, sou um verme, não sou homem, o opróbrio de todos e a abjeção da plebe.
7 Todos os que me vêem zombam de mim; dizem, meneando a cabeça:
8 Esperou no Senhor, pois que ele o livre, que o salve, se o ama.
9 Sim, fostes vós que me tirastes das entranhas de minha mãe e, seguro, me fizestes repousar em seu seio.
10 Eu vos fui entregue desde o meu nascer, desde o ventre de minha mãe vós sois o meu Deus.
11 Não fiqueis longe de mim, pois estou atribulado; vinde para perto de mim, porque não há quem me ajude.
12 Cercam-me touros numerosos, rodeiam-me touros de Basã;
13 contra mim eles abrem suas fauces, como o leão que ruge e arrebata.
14 Derramo-me como água, todos os meus ossos se desconjuntam; meu coração tornou-se como cera, e derrete-se nas minhas entranhas.
15 Minha garganta está seca qual barro cozido, pega-se no paladar a minha língua: vós me reduzistes ao pó da morte.
16 Sim, rodeia-me uma malta de cães, cerca-me um bando de malfeitores. Traspassaram minhas mãos e meus pés:
17 poderia contar todos os meus ossos. Eles me olham e me observam com alegria,
18 repartem entre si as minhas vestes, e lançam sorte sobre a minha túnica.
19 Porém, vós, Senhor, não vos afasteis de mim; ó meu auxílio, bem depressa me ajudai.
20 Livrai da espada a minha alma, e das garras dos cães a minha vida.
21 Salvai-me a mim, mísero, das fauces do leão e dos chifres dos búfalos.
22 Então, anunciarei vosso nome a meus irmãos, e vos louvarei no meio da assembléia.
23 Vós que temeis o Senhor, louvai-o; vós todos, descendentes de Jacó, aclamai-o; temei-o, todos vós, estirpe de Israel,
24 porque ele não rejeitou nem desprezou a miséria do infeliz, nem dele desviou a sua face, mas o ouviu, quando lhe suplicava.
25 De vós procede o meu louvor na grande assembléia, cumprirei meus votos na presença dos que vos temem.
26 Os pobres comerão e serão saciados; louvarão o Senhor aqueles que o procuram: Vivam para sempre os nossos corações.
27 Hão de se lembrar do Senhor e a ele se converter todos os povos da terra; e diante dele se prostrarão todas as famílias das nações,
28 porque a realeza pertence ao Senhor, e ele impera sobre as nações.
29 Todos os que dormem no seio da terra o adorarão; diante dele se prostrarão os que retornam ao pó.
30 Para ele viverá a minha alma, há de servi-lo minha descendência. Ela falará do Senhor às gerações futuras
31 e proclamará sua justiça ao povo que vai nascer: Eis o que fez o Senhor.